
FR de Șah anunță semnarea contractului de finanțare a proiectului de digitalizare în valoare de 22,5 milioane lei
Federația Română de Șah (FRȘ), în calitate de beneficiar, a semnat în data de 25.06.2025, contractul de finanțare nerambursabilă a proiectului de digitalizare și îmbunătățire semnificativă a serviciilor publice furnizate.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Contractul a fost semnat de domnul Vlad Ardeleanu, președinte al FRȘ și doamna Ana Maria Bușoniu, director general al Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI) din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României care a semnat în numele și pentru Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Proiectul „Competențe și Educație Superioară prin Șah – C.E.S.S.“ a fost depus în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) și a fost elaborat cu sprijinul ADR în cadrul proiectului „Sprijin pentru consolidarea capacității administrative a Autorităților Publice Centrale în elaborarea și implementarea proiectelor finanțate în cadrul PCIDIF 2021-2027”, cofinanțat din FSE+ prin Programul Asistență Tehnică 2021-2027.
Valoarea totală eligibilă a proiectului inclusiv TVA este de 22.528.195,00 lei din care valoarea eligibilă nerambursabilă FEDR este de 16.884.724,23 lei iar valoarea eligibilă nerambursabilă
din bugetul național este de 5.643.470,77 lei.
Data începerii proiectului conform semnării contractului de finanțare este 25.06.2025.
Data finalizării proiectului este 30.06.2028, transmite frsah.ro.
Implementarea sistemului informatic integrat avansat va digitaliza extensiv interacțiunile cu persoanele fizice și juridice, optimizând astfel atât procesele interne care susțin furnizarea de servicii publice, asigurând o calitate superioară a acestora, precum și acuratețe și eficiență sporite.
„Acest proiect face parte din viziunea pe termen lung a Federației Române de Șah de a digitaliza serviciile publice pe care le oferim, ca metodă principală de a ajunge la cât mai mulți oameni și a le dezvolta competențele în șah.
Fie că vorbim despre cei mai mici dintre copii, care fac primii pași în șah, sau despre profesorii care îi pot învăța în școli tainele acestui minunat sport, sau despre profesioniștii care ne reprezintă țara inclusiv în competiții internaționale la cel mai înalt nivel, beneficiile sportului minții sunt incontestabile.
Mulțumesc Autorității pentru Digitalizarea României pentru suport și implicare, a înțeles perfect proiectul elaborat împreună cu colegii mei și care va duce fără îndoială în primul rând la creșterea nivelului educației prin șah pe toate palierele, de la instructori la elevi, de la școli la cluburi, de la sportivi la antrenori”, a declarat Vlad Ardeleanu, președinte al Federației Române de Șah.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă digitalizarea și îmbunătățirea semnificativă a serviciilor publice furnizate de instituție către beneficiarii direcți ai Federației Române de Șah prin implementarea la nivelul instituției a unui sistem informatic integrat care să sprijine activitățile principale de afiliere, avizare, organizare a competițiilor șahiste, de supraveghere și control a activității cluburilor, de promovare a domeniului și educare prin șah, prin integrarea, fluidizarea și automatizarea proceselor și fluxurilor interne de lucru și a funcțiilor de business ale instituției.
Rezultate așteptate
Digitalizarea și îmbunătățirea semnificativă a serviciilor publice furnizate de instituție către beneficiarii direcți ai Federației Române de Șah prin implementarea la nivelul instituției a unui sistem informatic integrat care să sprijine activitățile principale de afiliere/avizare, organizare a competițiilor șahiste, de supraveghere și control a activității cluburilor, de promovare a domeniului și educare prin șah, prin integrarea, fluidizarea și automatizarea proceselor și fluxurilor interne de lucru și a funcțiilor de business al instituției.
Codul SMIS al proiectului: 341645Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare Și Instrumente Financiare 2021-2027.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.