Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dumitru Frâncu, ranger în Parcul Național Piatra Craiului, a surprins răsăritul într-o fotografie spectaculoasă, în timpul evaluării caprelor negre din aria naturală protejată.
Mai multe fotografii și un clip au fost postate pe pagina de Facebook a Parcului Național Piatra Craiului și pe canalul Youtube.
Parcul Național Piatra Craiului are o suprafață de 14.800 de hectare, în județele Brașov și Argeș, din care 10.860 de hectare păduri. Dintre acestea peste 6.000 de hectare sunt protejate.
Între cele mai atractive obiective turistice ale parcului, pe lângă fauna și flora bogată, se numără Prăpăstiile Zărneștiului, Creasta Pietrei Craiului, Cheile Dâmbovicioarei, Zaplazul, Cerdacul Stanciului și Marele Grohotiș.
În Parcul National Piatra Craiului se află numeroase comunități locale, precum orașul Zărnești și comunele Bran, Moeciu, Fundata, Dâmbovicioara și Rucăr, unele dintre cele mai atractive destinații turistice.