Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank

sursa foto: Info Sud-Est/ Gabriel Mateescu
Pasarela Regală din Mamaia, unul din monumentele istorice reprezentative pentru turismul de pe litoral, este încă un subiect al dezbaterilor dintre instituțiile statului. La mai bine de un an după îngroparea aproape în totalitate a construcției sub tone de nisip, nu s-a găsit o soluție definitivă pentru salvarea acesteia.

sursa foto: Info Sud-Est/ Gabriel Mateescu
Pasarela inaugurată de Carol al II-lea în 1935, parte a Ansamblului Cazinoului, a reprezentat, împreună cu Cazinoul din Mamaia, Castelul Reginei Maria și Hotel Rex, punctul principal de atracție al stațiunii Mamaia în perioada interbelică, pe construcția ce se avânta în mare fiind regăsit singurul restaurant maritim din Europa de la acea vreme.

sursa foto: Info Sud-Est/ Gabriel Mateescu
În prezent, la aproape 90 de ani după inaugurarea clădirii, aceasta se află într-un stadiu avansat de degradare, iar circumstanțele nefericite în care se regăsește și ambiguitatea instituțională ce înconjoară subiectul gestionării sale creează o imagine îngrijorătoare a sorții unuia din monumentele emblematice ale stațiunii Mamaia.

sursa foto: Info Sud-Est/ Gabriel Mateescu
Rusine
Patrimoniul trebuie intretinut sau reconstruit
Multumum coruptilor PSD si PNL care ne-ai distrus tara, poporul si viitorul 👍
Bravo, Romania!
Statul esuat al dlui Iohannis nu se dezminte, zilnic cate o mostra de „functionalitate” damboviteana!
NU vom ajunge nici macar Bulgaria din urma, in domeniul turismului!
Intre ministere,daca ministrii lor fac parte din partide diferite,sunt adevarate falii,pentru ca atunci cand se aseaza pe scaunele ministeriale,”baietii”ăștia se simt calare pe „mosie”.In plus,se pandesc unii pe altii,ca nu cumva celalalt sa aibe succes.Asa se intampla cand se bateau pentru tron boierii pămanteni.Dihonia era la ea acasă.
@lili
Înțeleg că ai făcut o slăbiciune pt președinte, dar chiar să îți curgă ba.le.le la fiecare articol la care postezi? Să stai cu el in gură non-stop?
Mai judecă și tu cu creierul, nu cu pzda.
Cine a fost în administrație de atâția ani????
Ce dovada mai clara de incompetenta mai vreti?! Nu ne mai facem bine cu asemenea autoritati…
asa e Gigi…nici frumusete, nici utilitate…ce daca au inaugura/fost regi pe acolo?
Romania dupa 33 d3 ani de PSD si PNL 👍 Multumim coruptilor !
O constructie oribila din beton, regala, comunista, ce-o fi. Trebuie demolata
Nu inteleg pe ce criterii se amana sau, cel mai des, nu se publica unele comentarii, care sustin anumite idei bune/rele, in timp ce altele pline de abjectii sunt publicate.
Vreti sa faceti din g4media un forum in care comentatorii se injura unii pe altii, doar ca sa creasca „rating”-ul?
@dorine asa si? De aia nu construim nimic in tara ca ramanem la nivelul din 1940 ca au trecut niste regi care au furat tot din Romania.
Pana sa fie bagata sub nisip nu i-a pasat nimanui de ea, ajungând intr-o stare jalnica si acum i-a apucat grija, cand oricum nu mai e de niciun folos.
La cat material s-a pus in miscare acolo se putea face un efort si sa fie relocata platforma, mai ales daca e inregistrata ca patrimoniu, se gaseau si fonduri.
Pe litoral lipsesc locuri de acostare pentru mici ambarcatiuni de agrement cu pasageri. Ar putea fi o sursa de venit destul de consistenta, la fel ca in alte tari.
Dacă era în stare bună și făcea ceva bănuți, cum ar fi venit Reta și Duda să pună ghearele pe ea!