Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Stela Halichidis, fostul manager al spitalului care a ars în Constanța, vrea să fie repusă în funcție și invocă pretenții în instanță, conform portalului justiției. Pe site-ul Tribunalului Constanța a apărut o cerere de chemare în judecată depusă de aceasta împotriva Primăriei Constanța și a municipiului Constanța.
Halichidis, fost manager al Spitalului de Boli Infecțioase din oraș, care a fost mistuit într-un incendiu la 1 octombrie și în urma căruia au murit 7 femei, cere anularea dispoziției 5199/04.10.2021, prin care a fost demisă de Primăria Constanța, în subordinea căreia se află instituția medicală.
Fostul manager a formulat și pretenții în cererea de chemare în judecată, dar refuză să facă orice comentarii referitoare la proces.
Stela Halichidis a fost managerul spitalului începând cu anul 2009, iar în ultimii 5 ani a primit „foarte bine” pe linie în rapoartele de evaluare a activității, arată Info Sud-Est. A existat o singură excepție: Un consilier local PNL care a notat-o pe Stela Halichidis cu 0 și 1 la cele patru criterii punctate în evaluare.
Membrii comisiei de evaluare acordau punctaje pentru patru criterii: planificare, organizare, coordonare și control. În perioada 2016-2019, punctajul final a fost 5 (maxim), calificativul obținut fiind ”foarte bine”.
În ultima evaluare, din 2020, comisia i-a acordat un punctaj mai mic, de 4, dar calificativul a fost tot ”foarte bine”.
sursa foto: Captură video
Normal ca v-a reveni .
va reveni ? Ai studiat cu tampenau?
Nu e managerul vinovat datorita unei scantei.
asa e. vinovat e arsul ca o murit :))
Nu e nici manager pe viață la spitalul lui tac-tu si mă-ta.
@pache – asa e, nu e datorita unei scantei, dar o fi din cauza unei scantei
Pai cum sa nu ! Justitia prin judecatorii de mare valoare pe care-i are, o va repune in functie pe d-na Halichidis, ca doar merita. Ce sunt acolo cativa arsi de vii , in spitalul pe care-l conduce de 9 ani ? Oricum judecatorii se trateaza in spitale private.
una din conditiile de selectare a managerilor din ultimii 30 de ani a fost tupeul gen tzatza in piatza.
Stat fanariot. Ciocoi. Peşcheş. Bacşiş. Clanuri. Neamuri.
Ce tupeu ordinar are aceasta scroafa nesimtita,nu a luat nici o masura de a reface instalatia electrica veche de zeci de ani si din cauza careia au murit oameni nevinovati,auzi la lighioana asta,vrea si despagubiri,la cimitir, in iad direct sa putrezesti animalo
Bai oaie,vezi ca femeia a cerut finantare ,primarul chitac a recunoscut ca a refuzat finantarea pe motiv ca nu se justifica montarea acelor detectoare ….mai citeste si altceva decat ce scriu ,,jurnalistii,, astia …usr-istule penibil
Scroafa asta ordinara trebuie casapita cu pietre de costanteni,pt toate rudele celor care au pierit nevinovati in acel incendiu,i-as sparge dovleacul ala sec pe loc ca-l tine degeaba pe umeri,târâtura asta infecta vrea despagubiri,tufem-as in cteierul ei de spurcata
Scroafa asta ordinara trebuie casapita cu pietre de costanteni,pt toate rudele celor care au pierit nevinovati in acel incendiu,i-as sparge dovleacul ala sec pe loc ca-l tine degeaba pe umeri,târâtura asta infecta vrea despagubiri,tufem-as in creierul ei de spurcata
Bai sobolanilor, poate daca erau o mie de oameni se mai gandea si ticaloasa asta sa ia o pauza.
‘Ie’ ceva nereguli acolo si daca sunt eu acolo nu se afla.Pana nu asociem orice director,manager,sef,sefulet,spune-i cum vrei, cu un comandant de nava,nu ne facem bine.Comandantul este reprezentantul companiei si responsabil pentru integritatea navei,a echipajului si a marfii.Despre ce vorbim?Ea nu era acolo?ea nu este responabila pt o scanteie?Madam asta trebuie sa plateasca pentru reparatiisi si alte daune materiale,daune pentru victime/mostenitorii victimelor,factura pentru interventia pompierilor/ambulantelor+tratamentul asigurat de alte spitale supravietuitorilor.Pt vicime trebuie sa mearga in instanta.Nu numai ea.Toti incompetentii din sistem:Piatra Neamt,Bals(aici nea S.Cercel)etc.Nu le mai gasiti scuze ca nu au
Fraiera asta nu este la curent cu ce o așteaptă,un mare dosar penal,făcut cu atenția cuvenită ptr tot ce sa întâmplat la incendiu,cu despăgubiri care o va aduce in sapa de lemn,ea crede că dacă o ia înainte cu procesul ei, scapă,da o creadă ea.
PSD,PSD.
Pai se pregătesc să intre la Guvernare.
De fapt e cum scriu de mult ,adică:
PSD-im, PSD-im, vă fu……..em și vă furăm de vă nenorocim.
Corupem și Hoțim, pentru că doar asta știm.
Și, DA, nici un Pușcărim,pentru că Justiția o jumulim.
Culmea Nesimtirii : „Sindromul Sosoaca”. Sau cum poti fii vaccinat si cr*minal simultan ?
Culmea Nes*mtirii : „S*ndromul Sosoac*”. Sau cum poti fii vaccinat si cr*minal simultan ?