G4Media.ro

Foştii internaţionali englezi David Beckham şi Gary Neville, în fruntea unui consorţiu…

Minge de fotbal / Sursa foto: Adrian Ilincescu / G4Media.ro

Foştii internaţionali englezi David Beckham şi Gary Neville, în fruntea unui consorţiu care a preluat clubul Salford City

Clubul Salford City a fost achiziţionat de un nou grup de proprietari condus de foştii internaţionali englezi David Beckham şi Gary Neville, care erau deja investitori în echipă, a anunţat joi gruparea din League Two (al patrulea eşalon), relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Grupul de proprietari îi include şi pe omul de afaceri american Declan Kelly şi pe Mervyn Davies, preşedintele Asociaţiei Britanice de Tenis.

Salford a declarat că achiziţia include un angajament de a investi în club, echipă şi facilităţi.

Beckham şi Neville au investit în club împreună cu alţi foşti coechipieri de la Manchester United, Nicky Butt, Ryan Giggs, Paul Scholes şi Philip Neville.

Ceilalţi membri ai aşa-numitei „Class of ’92” nu mai sunt acţionari, dar vor avea roluri în cadrul clubului.

„Sunt pasionat de Salford City. Este un parteneriat unic, cu o gamă diversă de minţi şi expertiză, unit de dragostea pentru fotbal„, a declarat Gary Neville. ”Fotbalul va fi pe primul plan, însă este esenţial să conducem clubul spre sustenabilitate în următorii 4-5 ani. Abia aştept următoarea etapă a acestei călătorii.”

Beckham, care a crescut în Salford şi este, de asemenea, coproprietar al echipei Inter Miami din Major League Soccer, a declarat: „Salford City este în inima comunităţii sale … are o istorie bogată şi sunt încântat să fac parte din următorul capitol”.

Salford a fost preluat de membri ai „ Class of ’92 ” în 2014 împreună cu Peter Lim, care nu mai este acţionar după ce Gary Neville şi-a achiziţionat participaţia anul trecut.

De la preluare, clubul a reuşit patru promovări în cinci ani. În acest sezon au terminat pe locul opt în League Two, ratând un loc de play-off.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.