G4Media.ro

Foreign Policy: America e independentă energetic. De ce trebuie să mai protejeze…

Foreign Policy: America e independentă energetic. De ce trebuie să mai protejeze Orientul Mijlociu?

Criza iraniană-saudită, care a atins un moment extrem de tensionat după atacul de săptămâna trecută cu drone și rachete împotriva instalațiilor petroliere ale Arabiei Saudite, readuce în discuție problema prezenței Statelor Unite în Orientul Mijlociu, susține un material publicat de revista Foreign Policy, care afirmă că reticența președintelui Donald Trump de a riposta împotriva Iranului, acuzat de Washington de un „act de război,” poate reflecta convingerea că o Americă independentă din punct de vedere energetic nu mai trebuie să protejeze regiunea. Prezența tot mai agresivă a Chinei în zonă face însă ca lucrurile să fie și mai complicate, iar americanii sunt nevoiți acum nu doar să protejeze fluxurile de petrol din Golful Persic, ci și să combată influența crescută a Beijingului în regiune.

În articolul publicat, Foreign Policy afirmă că atacul împotriva instalațiilor petroliere saudite i-a făcut pe oficialii americani și saudiți să încerce să găsească răspunsul adecvat, prin impunerea de noi sancțiuni împotriva regimului de la Teheran, dar în același timp să fie reținuți în ceea ce privește lansarea unei acțiuni militare împotriva Iranului. În plus, incidentul ridică și întrebarea „dacă Statele Unite ar trebui să mai sacrifice soldați și bani pentru a proteja fluxurile de petrol din Golful Persic, într-un moment în care, așa cum a spus în repetate rânduri președintele Trump, SUA sunt practic independente energetic?”

Revista reamintește că angajamentul Statelor Unite de a face „tot ce este necesar” pentru a asigura libera circulație a petrolului din Golful Persic datează din al Doilea Război Mondial, atunci când președintele Franklin D. Roosevelt a spus că apărarea Arabiei Saudite și a enormei sale rezerve de petrol reprezintă o modalitate de a apăra Statele Unite. Această promisiune a fost reafirmată câțiva ani mai târziu de către urmașul lui Roosevelt la Casa Albă, Harry S. Truman. Ulterior, în 1980, președintele Jimmy Carter și-a anunțat doctrina că Statele Unite vor proteja regiunea Golfului Persic și rezervele sale de petrol de interferențe exterioare, chiar recurgând la forță dacă este necesar.

Iar politica energetică anunțată de Carter a fost justificată de realitatea de pe teren. În 1980, Statele Unite importau aproximativ 2 milioane de barili pe zi de petrol din Golful Persic, în timp ce Europa de vest și Japonia, aliați importanți ai americanilor, erau și mai dependenți de petrolul brut provenind din Arabia Saudită, Irak și alte țări din regiune. Zece ani mai târziu, Statele Unite au trimis o jumătate de milion de soldați ca să apere Arabia Saudită și să elibereze Kuweitul de forțele irakiene ale lui Saddam Hussein. Ulterior, după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, americanii au devenit și mai dependenți de petrolul din Golful Persic, în condițiile în care Statele Unite s-au implicat în războaiele din Irak, Afganistan sau Libia.

O situație diferită

Foreign Policy consideră că situația de astăzi s-a modificat însă radical, mai ales după creșterea dramatică a producției interne de petrol din Statele Unite. Americanii importă în prezent mai puțin de un milion de barili de petrol pe zi din regiunea Golfului Persic, adică mai puțin de jumătate din cantitatea pe care o cumpărau atunci când Carter a promis să protejeze rezervele regiunii. De asemenea, Europa și-a redus dependența de petrolul brut din Golful Persic. Astăzi, circa trei din fiecare patru barili de petrol care părăsesc Strâmtoarea Hormuz au ca destinație țările din Asia, cea mai mare parte ajungând în China, India, Japonia și Coreea de Sud.

Actuala situație îi face pe mulți analiști să se întrebe dacă Doctrina Carter, care a fost justificată în deceniile în care Statele Unite erau dependente de petrolul din Orientul Mijlociu și care a fost sprijinită atât de administrațiile democrate, cât și de cele republicane, mai trebuie aplicată și în prezent. Mai ales că președintele Trump nu pare să fie susținătorul ideii că Statele Unite trebuie să protejeze rezervele de petrol la nivel mondial și și-a exprimat, chiar în această vară, nemulțumirea vis-à-vis de această situație, scriind într-un mesaj pe Twitter că protejarea rezervelor de petrol din Golf trebuie să fie un efort colectiv: „De ce protejăm rutele de transport pentru alte țări (mulți ani) pentru zero compensații. Nici nu trebuie să fim acolo pentru că SUA tocmai au devenit (de departe) cel mai mare producător de energie de oriunde din lume!”

Iar experții cred că răspunsul reticent al lui Trump la atacurile de săptămâna trecută împotriva petrolului din Arabia Saudită sunt dovada că actualul lider de la Casa Albă nu mai este dispus 100% să protejeze Riadul și rezervele sale, așa cum au făcut-o predecesorii săi, de la Carter până la Obama.

Dar de ce americanii continuă totuși să cheltuie 81 de miliade de dolari anual pentru protejarea militară a rezervelor mondiale de petrol? Foreign Policy menționează două motive principale: în primul rând, asigurându-se că petrolul din Golful Persic ajunge pe piață, americanii mențin stabile prețurile petrolului (inclusiv în Statele Unite) și ajută la creșterea economiei globale; în al doilea rând, prezența pe termen lung a forțelor americane în regiune oferă Statelor Unite beneficii majore, între care faptul că zona continuă să fie modelată în moduri favorabile intereselor SUA.

Analistul Scott Savitz de la Rand Corp., o organizație de tip think tank extrem de influentă, a afirmat că, dacă Statele Unite părăsesc regiunea, situația ar putea deveni „foarte complicată,” din cauza numeroșilor actori care „caută să joace roluri mai mari” în zonă, precum Rusia sau China.

Rivalul chinez

Foreign Policy subliniază că Statele Unite continuă să acționeze în zona Golfului Persic de 40 de ani datorită faptului că foarte puține țări beneficiază de forțe navale capabile să facă același lucru în regiune. Revista dă ca exemplu flotele militare europene, între care cele britanice și franceze, care reușesc cu greu să grupeze suficiente vapoare pentru operațiuni de escortare sporadice. La rândul ei, India și-a revitalizat marina militară, dar interesele sale sunt mai degrabă îndreptate spre est decât spre Golful Persic, în timp ce marina japoneză, deși modernizată, este limitată de Constituție atunci când vine vorba de utilizarea forței militare în operațiuni din străinătate.

Toate acestea fac ca una dintre puținele alternative viabile la prezența americană în regiunea Golfului Persic să fie cea a Chinei. În ultima perioadă, tot mai multe nave militare chineze au ajuns în zonă, politica regimului de la Beijing găsindu-și explicația prin faptul că China, cel mai mare importator mondial de petrol, este cel mai mare consumator asiatic de combustibil provenit din Golful Persic (circa 40% din totalul importurilor de petrol crud ale dragonului asiatic provin din această regiune).

În plus, în ultimul deceniu, China și-a crescut în mod dramatic capacitatea de a opera departe de casă, în special în jurul Golfului Persic. De mai bine de 10 ani, navele chineze au luat parte la operațiunile de patrulare anti-piraterie din largul coastei Somaliei. De asemenea, China utilizează un număr crescut de porturi comerciale din Oceanul Indian pentru a oferi marinei sale militare abilitatea de a acționa în zone tot mai îndepărtate, în timp ce noua sa bază militară din Djibouti îi va oferi un avantaj esențial pe termen lung.

Unii experți se îndoiesc însă de capacitatea reală a Chinei sau de voința sa politică de a menține mai mult decât o prezență navală simbolică în Golful Persic. Chiar dacă marina chineză a căpătat experiență în operațiunile de peste hotare și are o capacitate impresionantă, Beijingul se teme să fie atras într-o operațiune îndelungată și îndepărtată, a afirmat Lyle Goldstein, expert în probleme legate de China la Colegiul de Război Naval al Statelor Unite. „Chinezii consideră că Orientul Mijlociu este cimitirul superputerilor. Nu sunt nerăbdători chiar deloc să se implice în Orientul Mijlociu,” a spus analistul.

Problema este aceea că, pentru a asigura stabilitatea în regiune și circulația liberă a petrolului de care este atât de dependentă, Beijingul va avea în continuare nevoie de mulți bani. „China a investit atât în Arabia Saudită, cât și în Iran. China poate aborda aceste probleme foarte diferit. Noi încurajăm diviziunile. Interesul Chinei în Orientul Mijlociu nu este acela de a încuraja o stare de conflict între iranieni și saudiți; instinctul lor este să facă pe toată lumea să coopereze,” a afirmat Vali Nasr, expert în Orientul Mijlociu la Școala de Studii Internaționale Avansate de la Universitatea Johns Hopkins.

Din punctul de vedere al americanilor, prezența tot mai vizibilă a Chinei în regiunea Golfului ar putea însă periclita unul dintre obiectivele majore ale administrației Trump, respectiv acela de a ține în frâu influența geopolitică chineză în creștere, cedând unui rival major controlul unei zone vitale pentru interesele Statelor Unite. Acesta este motivul pentru care, deși americanii au tot mai puțină nevoie de petrolul din Golful Persic, misiunea anunțată de președintele Carter în urmă cu 40 de ani continuă să fie necesară. De aceea, pe lângă protejarea fluxurilor de petrol pentru a stabiliza prieteni, aliați și economia globală, Statele Unite ar putea transforma această misiune într-o parte a campaniei de combatere a Beijingului. Problema n-o mai constituie, așadar, doar rezervele de petrol, ci și obiectivele strategice ale Statelor Unite, care caută să-și mențină poziția avantajoasă pe care o au în Golful Persic, în timp ce depun eforturi majore pentru a limita politica tot mai agresivă a Chinei în acea zonă și, simultan, în Pacificul de Vest.

Foto: Forțe SUA în Kuweit

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

4 comentarii

  1. De parca petrolul din orientul mijlociu nu poate fi folosit ca instrument politic sau nu se vinde pe bani. Ce intrebare idioata.

  2. Daca SUA pleaca din Orientul Mijlociu poate spune adio si petrodolarilor. De aia nu va pleca niciodata si articolul este o fantasmagorie.

    • Corect. Petrolul se tranzactioneaza in dolari americani pe bursele internationale. Tarile importatoare de petrol sunt nevoite sa cumpere dolari. Cand Iranul si-a anuntat intentia de a vinde petrol pe o bursa in Euro, SUA a reactionat imediat.. embargo si sanctiuni peste sanctiuni, inclusiv pentru firmele europene care incalca acest embargo. Din acelasi motiv Venezuela este sub embargo american.
      SUA isi apara interesele si o Europa slabita de scandalul Brexit accepta. Huawei este ultimul exemplu de bullying american.. Singura vina evidenta a companiei chineze fiind ca avea toate sansele sa devina cel mai important producator de telefoane mobile si tehnologie 5G.

  3. Ca anusul lor apartine arabilor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.