Fondurile de coeziune nu pot rezolva de unele singure „exodul creierelor” din UE / Deplasările interne vor cauza o reașezare radicală a populației UE până în 2060, dacă tendințele nu vor fi atenuate

Folosind diverse scenarii demografice, o cercetare de trei ani a Comisiei Europene în parteneriat cu institutul științific Institute for Applied Systems Analysis (IIASA) a scos la lumină această forță cu acțiune lentă, dar consecințe masive care reconfigurează UE, notează Euobserver într-o analiză preluată de Rador.

În actualele condiții, sunt de așteptat reduceri dramatice ale populației în România (-30%), Croația (-30%%) și Lituania (-38%), între altele.

Iar acest declin va avea loc numai în următoarele câteva decenii. Dacă fluxurile interne vor atinge un echilibru, schimbările vor fi mai puțin drastice: România (-14%), Ungaria (-18%) și Lituania (-20%), și datorate în principal scăderii naturale determinate de micșorarea familiilor.

Austria cunoaște cea mai mare creștere proporțională de populație de pe urma mobilității intra-UE, iar populația Germaniei va fi aproximativ stabilă dacă nu va primi noi imigranți din sud și est (+7% cu, -1% fără).

Amploarea acestor deplasări va avea, în timp, consecințe importante.

Deși fondurile de coeziune și remitențele susțin diverse grade de dezvoltare, ele nu pot substitui capitalul uman – potențialul economic și social – al populației unei țări.

Îmbătrânirea populației

E posibil să nu existe o mărime „ideală” a populației pentru o țară anume, însă vârsta sub medie a emigranților accelerează îmbătrânirea populației pe măsură ce ei pleacă.

În 2015 proporția de vârstă 65+ era de 19% în UE, atât în vest cât și în est. Până în 2060 aceeași proporție va lua amploare, cu viteze diferite, până la 30%, respectiv 35%.

Contrar credinței populare, nici migrația și nici fertilitatea nu dețin puterea de a opri îmbătrânirea populației sau consecințele ei pentru UE, fapt confirmat de studiu, care a testat inclusiv scenarii de creșteri nerealist de mari pentru ambele.

Mai exact, echipa de cercetători a investigat o dublare a migrației din țări terțe (influxuri a câte 20 de milioane de imigranți în UE o dată la fiecare cinci ani), dar și o creștere cu 50% a fertilității europene, la 2,6 copii per femeie.

Cel mai semnificativ rezultat a fost dat de creșterea fertilității, dar ea tot ar permite proporției de 65+ din UE să urce până la 27% în 2060.

Migrația mărește semnificativ populația totală a UE, însă nu are un impact semnificativ asupra structurii de vârstă, din moment ce imigranții vor îmbătrâni inevitabil, la fel ca populația nativă – pe termen lung, ei se vor alătura deopotrivă segmentului care muncește și celui care nu muncește.

Avântul spre îmbătrânire este cert. Dar, spre deosebire de îmbătrânirea în sine, consecințele ei negative anticipate sunt evitabile.

Motive de optimism

O participare mai mare la forța de muncă și o forță de muncă mai bine educată sunt tendințe care deja s-au pus în mișcare.

Prin intensificarea lor, UE va avea o replică solidă la problemele ei cauzate de îmbătrânire.

De exemplu, dacă statele membre UE s-ar apropia gradual de nivelul de participare la forța de muncă pe care bărbații și femeile din Suedia deja l-au atins, creșterea prognozată a raportului non-muncitori/muncitori va putea fi stopată complet la 1/1.

Și chiar dacă participarea femeilor doar se va apropia de cea a bărbaților din aceeași țară (mai ales în sudul Europei), posibilele creșteri ale dependenței vor fi semnificativ atenuate.

În al doilea rând, pe măsură ce tinerii ajung la vârsta muncii iar bătrânii părăsesc piața muncii, procesul „metabolismului demografic” va îmbunătăți continuu educația per total a forței de muncă.

Declinurile viitoare ale mărimii forței de muncă provin exclusiv din micșorarea numărului de muncitori cu educație secundară sau mai slabă.

Grupurile cu educație superioară, pe de altă parte, este de așteptat aproape să-și dubleze mărimea în următorii 40 de ani.

După cum explică raportul, o forță de muncă mai mică dar mai bine educată ar putea fi cea mai adecvată pentru adaptarea la perturbările cauzate de inteligența artificială, îmbunătățirea productivității și, la un nivel mai general, necesitățile în schimbare ale societății.

Dar, pe lângă aceste prescripții vizând UE în întregul ei, trebuie acordată atenție și dinamicii interne.

Simpla lipsă a locurilor de muncă nu constituie o problemă în statele UE de emigrație, fapt evidențiat de recenta penurie de forță de muncă și de o creștere a imigrației din statele est-europene non-UE.

Statele UE din sud și est se numără printre țările lumii cel mai puțin capabile să-și rețină talentele, conform Indicelui Competitivității Globale.

Și nu-i de mirare, întrucât ele trebuie să concureze pentru forța de muncă în cadrul aceluiași sistem cu economii care sunt moștenitoarele unor centre istorice de comerț și industrie.

Mai cu seamă în statele UE cu buget mai modest, educația ar trebui să fie făcută mai relevantă și integrată direct cu piața locală a muncii. Obiectivul este acela de a crește la maxim șansele de a obține un profit de pe urma investiției contribuabililor în capitalul uman al propriei populații.

Reciproc, statele vestice UE de imigrație pot sprijini mecanisme de stabilizare, cum ar fi să plătească costuri asociate cu educația suportate de țările de emigrație (punând astfel capăt efectiv unei subvenționări a piețelor muncii din economiile mai bogate) sau să promoveze migrația circulară, prin care cei mai talentați emigranți – oameni de știință, medici – s-ar repatria.

Dacă principiile UE ale solidarității și coeziunii chiar sunt luate în serios, atunci pierderile de muncitori la nivelul statelor sudice și estice merită să fie recunoscute și trebuie să se elaboreze o viziune pentru moderarea lor.

Articol de Nicholas Gailey (cercetător demograf, coautor al studiului „Scenarii Demografice pentru UE” realizat de Comisia Europeană și IIASA)

Traducere: Andrei Suba