G4Media.ro

Florin Cîțu: Noi nu plecăm, nu ne predăm, nu lăsăm România pe…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Florin Cîțu: Noi nu plecăm, nu ne predăm, nu lăsăm România pe mâna acestor hrăpăreți

Premierul Florin Cîţu a transmis românilor că, indiferent de rezultatul votului la moţiunea de cenzură, PNL nu se va preda şi nu va lăsa ţara „pe mâna acestor hrăpăreţi care vor să distrugă stabilitatea din România”, transmite Agerpres.

El a fost întrebat la Parlament care este mesajul său către români, în condiţiile unei moţiuni de cenzură derulată în contextul unui creşteri a valului pandemiei de COVID şi a unei situaţii economice dificile generată de creşterea preţurilor la energie şi gaze.

„Mesajul pentru români a fost şi cel pe care l-am dat la moţiune. Noi nu plecăm, nu ne predăm, în continuare… Şi acum, în timp ce eram aici, am votat online o hotârâre a CNSU pentru a avea acces la medicamente din străinătate şi încă alte câteva lucruri… Deci nu lăsăm România pe mâna acestor hrăpăreţi care vor să distrugă stabilitatea din România”, a declarat Florin Cîţu, marţi, după dezbaterea moţiunii de cenzură.

Întrebat dacă liberalii îşi vor asuma să-l propună tot pe el premier dacă va trece moţiunea, Cîţu a spus: „PNL va lua cea mai bună decizie în interesul românilor şi al Partidului Naţional Liberal”.

Premierul a punctat, în context, că nu s-ar fi ajuns la această criză politică, dacă USR ar fi venit cu o nominalizare pentru funcţia de ministru al Justiţiei în locul lui Stelian Ion.

Citește și

BREAKING Guvernul Cîțu a căzut. 281 de voturi la moțiunea de cenzură, cel mai mare scor din istoria moțiunilor

SURSE: Propunerea PNL pentru funcția de premier va fi tot Florin Cîțu / Alte variante discutate: Lucian Bode, Dan Vîlceanu, Nicolae Ciucă

Marcel Ciolacu: Este exclus ca PSD să voteze un guvern minoritar. Mergem cu un specialist până la alegeri anticipate în martie

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Doar la Cotroceni sa va adapostiti, dar, pana la 22.12.2021, apoi venim Acolo sa Facem Curat.

  2. gata mă, ho! ai dat chix. du-te la scara ta! :)))))

  3. Mersi Ciolos. macron e mandru de tine.

    • Putin e de-asemenea mandru de pionii sai.
      Hai ca spunem pan’ la capat daca tot spunem.
      Acu, alegerea e intre Putin si Macron 😉

  4. Lol, zise seful hraparetilor din PN care le-a facut cadou un cadou de 10 miliarde euro sa fie furati cum doresc ei…

  5. deci el era PM, tinea painea si cutitul si hraparetii erau ailalti? mda, din logica lui citu-pitu-mitu. ce poti sa zici? e bolnav.

  6. Tu ai evaluat miniștri și eai demis parlamentul tea evaulat pe tine și tea aruncat la gunoi!

  7. Prostovane, dimpotriva, fix asta trebuie sa faci, sa pleci! Faptul ca tu te incapatanezi sa te agati de functia aia pe post de marioneta tine tara in criza. Tu nu esti un erou care lupta pentru romani, esti un paharnic care face tot posibilul si da foc tarii ca sa-i iasa combinatiile. De luni de zile te-a interesat doar sa fii ales, n-ai dat doi bani pe pandemie. Nu ai avut in cap decat sa-ti satisfaci oligofrenii obezi de baroni locali. Esti o rusine si daca nu vei pleca PNL o sa moara. Si asa PNL nu mai are nimic in comun cu istoria sa, a ramas doar un pdl cu cativa fosti membri psd. PNL=PSD.

  8. Bravo! Cheama lumea in strada. Vezi daca iese cineva pt tine.

  9. Traiasca Partidul, Tovarasul Citu, Romaniaaaaaaaaaa
    Uraaaaaaaa, Uraaaaaaaaa, Uraaaaaaaa

    Exacta asta mai lipseste, Citu, un nou dictator in Romania

    Esti gata omule, lasa capul in jos si pleaca usurel, ca poate prostimea inca nu si-a dat seama si nu o sa piarda PNL-ul chiar atat de multe voturi.

  10. Mai rar asemenea inepti politici sa-si taie singuri craca de sub picioare.

  11. Inca un guvern ratat, problemele continua, tara se satura.
    Biserica trebuie sa guverneze tara, biserica are cu adevarat lideri care ar duce aceasta tara pe calea cea dreapta, pe calea Domnului.

    Intelegeti odata ca doar Biserica mai poate salva aceasta tara.
    Trebuie sa ne intoarcem la Dumnezeu si la Sfanta Scriptura, este singura noastra sansa sa scapam de USR cu homosexualii si Europenii lor, de PSD cu coruptia lor, de UDMR cu Maghiarizarea transilvaniei, etc. Cu Preafericitul Parinte Daniel la conducerea tarii si cu guvernul inlocuit de un consiliu bisericesc, Romania va intra intr-o noua era a prosperitatii alaturi de Dumnezeu

    Slavit sa fie Domnul

  12. E prea proastă lumea să realizeze în ce haos va fi aruncată țara. Dar conform tradiției era de așteptat să se ajungă aici.

    • Pai spune tu mai desteptule in ce haos o sa intram?… mai haos ca pana acum?… ai incercat sa reclami abuzurile cuiva din administratie, politie, justitie?… te-a bagat cineva in seama?… sa traiesti in asemenea haos si sa vorbesti de un alt haos trebuie sa fii plecat… esti in haos baaaaa… beleste ochii pana nu o sa belesti …

  13. Si la spitalul noua e romani

  14. La gunoi plecati!

  15. Ce vrei tu mă ? Îți promit că , cu prima ocazie , o să votez cu două mâini PSD /AUR . Ca sa mai faceți voi pe șmecherii

  16. Mai este un dinozaur la Apaprod,Victor Arion,care nu se dă plecat deși firma se duce în cap. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor,se face că ia măsuri și uite așa se duc naibii toate…

  17. Dute acasa si tu si sărăcia aia de la Cotroceni (regret ca l am votat, dar dacă îl suspenda cu cinci maini votez suspendarea lui)….ati făcut contracte pe termen lung sa vindeți gazul nostru pe nimic si acum il cumparam dupa piata bursiera, dublu sau triplu (nu ma interesează ce se intampla in vest ca suntem a 2 tara ca producție de gaze din Europa si nu avem salariul lor si trăim in Romania), la fel și cu energia electrica, avem Nuclearelectrica, hidroelectrica si 15% din piata este de eoliene, panouri etc si la sclavi (adica noi) ajungem si pe asta sa o platim dublu. Benzina si motorina sar în sus……si de aici bănuiesc ca va duce capul unde ajungem…….toate mult mai scumpe. Dar cum gândirea a devenit opțională in România……in faliment sa intram ca poate asa ne trezim din somnul cel de veci……

  18. E stupefiant cat tupeu au ăștia de la USL 2 😈
    Se apropie Crăciunul, românii cică ar mai fi împușcat de Crăciun un alt mare conducător, ăla nu era superman, dar era geniul Carpaților. Hai, realitatea e că l-au împușcat oculta mondială cu blagoslovirea lui Ilici, tata pesedeilor, care l-a trimis acolo pe Voican sa fie sigur că nu scapă. Dar pentru superman și ficusu’ amator de golf, vin vremuri periculoase.😈😈😈
    Mereu e cate un Voican „dă bine” la post, gata să-și facă „datoria”

  19. Daca toata lumea iti spune ca esti beat te duci si te culci.

  20. Unii oameni nu știu să piardă, un soi de Lăpușneanu Vodă, dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau. Toată nebunia asta a fost provocată de Werner care a vrut, contrar spiritului Constituției, să aibă el toată Puterea manipulând marionetele puse în posturi cheie. S-ar putea să aibă și el soarta matelotului bețiv, adică să-l pască o suspendare. D’aia nu trebuie date două mandate la același individ, la al doilea se’mpute.

  21. Un om periculos. Nu il interesează ca incalca democrația. Sa crape toti de ciuda, ca el si ceilalți chinuitori de popor si de elevi, nu se dau la o parte pana nu murim toti.