Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fiscul indian a percheziţionat marţi biroul postului BBC de la New Delhi, a declarat pentru AFP un jurnalist al postului britanic, la câteva săptămâni după difuzarea unui documentar critic despre premierul indian Narendra Modi, transmite Agerpres.ro.
”Există o descindere a Fiscului în birouri, confiscă toate telefoanele”, a declarat jurnalistul.
Reprezentanţi ai guvernului indian se aflau în faţa biroului BBC, situat în centrul capitalei New Delhi, pentru a împiedica intrarea sau ieşirea persoanelor.
”O procedură guvernamentală se desfăşoară în birou”, a declarat un funcţionar, care a refuzat să precizeze numele instituţiei sale.
Postul de televiziune britanic a difuzat în ianuarie un documentar în două părţi în care îl acuza pe Narendra Modi că, atunci când era premier al statului indian Gujarat, a ordonat poliţiei să închidă ochii la revoltele interconfesionale din 2002.
Acel val de violenţe s-a soldat cu cel puţin 1.000 de morţi, dintre care majoritatea din rândul comunităţii musulmane, minoritară în India.
Guvernul indian a blocat mesajele video şi tweet-urile legate în mod direct de documentar, calificându-l la puţin timp după difuzarea sa drept ”propagandă ostilă şi mizerii anti-indiene”.
Grupuri de studenţi au organizat şedinţe de vizionare a documentarului, în pofida interdicţiilor impuse asupra campusurilor lor şi a eforturilor depuse de către guvern pentru a împiedica difuzarea filmului.
sursa: Agerpres.ro
alt dornic de autoritate permanenta
India, Rusia, China-tari inca in secolul 18
India a inceput ca o mare democratie si o sa termine ca o mare dictatura…
Alt stat care se grabeste spre o dictatura.