Home » Orașul meu » Firea: Nicuşor Dan s-a plâns că a moştenit datorii. Le-am achitat, ca primar general şi nu m-am plâns. Au fost datorii de la foştii primari

Firea: Nicuşor Dan s-a plâns că a moştenit datorii. Le-am achitat, ca primar general şi nu m-am plâns. Au fost datorii de la foştii primari

Firea: Nicuşor Dan s-a plâns că a moştenit datorii. Le-am achitat, ca primar general şi nu m-am plâns. Au fost datorii de la foştii primari
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a declarat că Nicuşor Dan s-a plâns că a moştenit datorii, din perioada când conducerea ea PMB, însă ea a subliniat că a achitat acele datorii, pentru că asta este conform cu Legea finanţelor publice locale. Preşedinta PSD Bucureşti a adăugat că au fost datorii de la alţi foşti primari şi a considerat că „acele împrumuturi s-au făcut pentru Bucureşti, pentru dezvoltarea lui şi le-am achitat în numele bucureştenilor”, iar la fel trebuia să procedeze şi actualul edil general, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

„Dumnealui s-a plâns că a moştenit datorii. Am arătat că şi eu am moştenit datorii. Le-am achitat, ca primar general – aşa este Legea finanţelor publice locale – şi nu m-am plâns. Au fost datorii de la foştii primari. Eu am considerat că acele împrumuturi s-au făcut pentru Bucureşti, pentru dezvoltarea lui şi le-am achitat în numele bucureştenilor. Aşa trebuia să procedeze şi actualul primar. ebuia să se achite de obligaţii, pentru că nu am plecat acasă cu acei bani”, a afirmat Gabriela Firea, joi la DCNews.

Ea a mai spus că „acei bani s-au regăsit în 400 de autobuze noi, în tramvaie, în troleibuze, în toate obiectivele de infrastructură. Practic au fost bani investiţi în Bucureşti. Acum, datoria este mai mare. Dacă se vorbea la mine despre o datorie de 6,8 miliarde de lei, acum este de 7,3 miliarde de lei. Următorul primar – cred că eu – va trebui să plătească datoria lăsată de actualul încă primar”, a completat Firea.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole