G4Media.ro

Financial Times: O separare legală de UE ar costa scump Polonia /…

Sursa Foto: Facebook

Financial Times: O separare legală de UE ar costa scump Polonia / Verdictul Curții Constituționale reprezintă o mai gravă amenințare la adresa unității UE comparativ cu Brexitul

Verdictul de joi al principalei instanțe poloneze, potrivit căruia o serie de elemente ale legislației UE contravin Constituției Poloniei, reprezintă a mai gravă amenințare la adresa unității UE comparativ cu Brexitul, scrie The Financial Times, citată de Rador.

Verdictul Curții Constituționale poloneze reprezintă o amenințare directă la adresa sistemului juridic din UE, un sistem care consfințește unitatea organizației. Regatul Unit s-a retras din UE, în timp ce Polonia își proclamă independența constituțională aflându-se în interiorul organizației. Asta erodează din interior însăși integritatea uniunii.

Verdictul instanței reprezintă punctul culminant al unei campanii pe care guvernul conservator naționalist al Poloniei a purtat-o timp de cinci ani pentru a-și recâștiga controlul asupra sistemului juridic al țării.

El a redus vârsta de pensionare a judecătorilor instanței pentru a-i îndepărta pe cei considerați ca fiind neloiali. Guvernul a creat un regim disciplinar pentru a se asigura că judecătorii ajung la deciziile dorite de el și a blocat invocarea legislației UE întru contestarea autorităților poloneze. Anterior, guvernul a încălcat legea pentru a umple Curtea Constituțională, autoarea verdictului de joi, cu oameni care îi sunt credincioși.

Campania guvernului reprezintă primul și cel mai relevant atac la adresa instituțiilor și la adresa Constituției din Polonia. Varșovia s-a întors împotriva Uniunii Europene din momentul în care Comisia Europeană a reclamat în instanță incapacitatea Poloniei de a respecta principiul fundamental al independenței justiției.

Este adevărat că instanța poloneză nu este singura care contestă supremația legislației UE. Anul trecut, Curtea Constituțională a Germaniei a constatat că Curtea Europeană de Justiție și-a depășit atribuțiile atunci când a susținut achiziționarea unor obligațiuni de către Banca Centrală Europeană. Și instanța germană a trecut atunci peste această limită.

Dar verdictul german a fost fundamental deosebit. A fost un dosar legal examinat de o instanță independentă; dosarul polonez a fost inspirat politic de intervenția premierului polonez, Mateusz Morawiecki.

Instanța germană avea și ea o istorie îndelungată în privința contestării unor verdicte CEJ din cauză că, în opinia sa, ele nu respectau drepturile prevăzute în legea de bază a Germaniei; în cazul Poloniei, guvernul este cel care încalcă dreptul la reparații juridice. Mai exact, instanța germană a susținut că CEJ nu și-a îndeplinit cum trebuie atribuțiile. Instanța poloneză respinge această supremație la un nivel mult mai larg.

Verdictul instanței este un travesti, după cum au susținut unii membrii care s-au opus. Argumentul său, potrivit căruia legislația UE ar forța instanțele poloneze să încalce Constituția țării, este absurdă.

UE încearcă să facă guvernul de la Varșovia să-și respecte propria Constituție și să asigure independența justiției. S-ar putea, totuși, ca guvernul să dea înapoi și să nu publice verdictul; altminteri, acesta va trebui să fie înlocuit, lăsat deoparte sau pur și simplu ignorat, după cum au afirmat deja o serie de juriști polonezi.

Din nefericire, UE nu dispune de o pârghie viabilă capabilă să expulzeze o țară membră pentru încălcarea reglementărilor sale. Aproape sigur, Comisia va căuta să înainteze acțiune în justiție, amenințând cu amenzi usturătoare, dacă Polonia refuză să-și respecte angajamentele.

S-ar putea ca ea să recurgă și la sancțiuni financiare pentru a încerca să readucă Varșovia la ordine. Acum este de neconceput ca Bruxelles-ul să aprobe cererea Poloniei vizând un fond de redresare post-pandemie în valoare de 36 miliarde euro.

Bruxelles-ul are totodată motive să înghețe și alte plăți. Până în anul 2027, Polonia ar urma să primească din partea UE un fond de dezvoltare în valoare de 121 miliarde euro. Contribuabilii din alte țări se întreabă de ce ar trebui ei să sprijine o țară care nu mai recunoaște regulile organizației.

Din nefericire, polonezii vor trebui să plătească pentru fanatismul guvernului. Asta ar putea avea repercusiuni pentru partidul Lege și Dreptate și pentru susținătorii săi, care par hotărâți să se îndepărteze tot mai mult de o populație care rămâne eminamente proeuropeană. Guvernul susține că nu dorește ieșire Poloniei din UE. Secesiunea constituțională pusă la cale prin intermediul unei instanțe partizane spune însă o cu totul altă poveste.

Sursa: The Financial Times/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. „Din nefericire, polonezii vor trebui să plătească pentru fanatismul guvernului.”
    Nici pe vremea lui Ceausescu nu vedeam scris asa ceva.
    Polonia va fi foarte avantajata pe termen lung daca iese din UE , un primul rand nu mai accepta mofturile LGBT , in al doilea rand copii lor nu vor mai primi educatie LGBT , in al treilea rand vor fi suverani cu adevarat si asta e tot ce conteaza la un stat.

    • ai vorbit ca un adevarat sputnik

    • Hai, ia două ruble, bea 1l de vodcă și bate-ți nevasta.

    • Corect!
      România e tarata într-o ideologie globalista, straina de dorința poporului. UE a fost benefică atunci când doar economia si justitia tradițională contau. Acum se impune o politică malefică, îndreptată insidios impotriva ființei umane
      . Transhumanismul e o manipulare demonică si o bătaie de joc la adresa omului privit ca o caricatura.

    • @andrei, ia du-te tu mai la est, nu in rusia, ci in Republica Moldova, ia vezi aia o duc mai bine, ca nici ei nu sunt in UE. In secunda in care Polonia a iesit din UE, devine vasala Rusiei, si sa vezi atunci ce bine o vor duce polonezii.

    • @Sonia : dorinta poporului ? Detalieaza te rog. Ce date ai ? Vorbesti de tine ? De mine ? De rezultatele unui vot popular ?
      In situatia de fata, noi „dacii” am fi aproape de ZERO fara UE.
      lasa rosiile din curtea lu’ bunica, lasa panselutele si fii realista.

    • Presa neobolsevic-progresista tremura de frica surparii UE, dealtfel la care contribuie din plin.

    • Cum ai reușit tu, din secolul 18, să scrii acest mesaj?

  2. Ce inseamna unitatea UE in viziunea unor birocrati nealesi de nimeni de la Bruxelles? Inseamna dictatura. UE trebuie sa ramana o alianta de state suverane democratice care se ajuta reciproc si conlucreaza pentru apararea interesele comune care sunt stipulate in Constitutiile fiecarei tari in parte. Este inadmisibila dictatura unor birocrati numiti pe criterii oculte si controlati de oligarhi gen Geoarge Soros, impotriva unor state suverane care au conduceri alese democratice alese de catre popor. Nu se pune problema iesirii Poloniei din UE ci a primatului Constitutiilor nationale in toate tarile UE. Legile comune ale statelor UE trebuiesc stabilite prin consens si validate lege cu lege in fiecare stat prin referendum. Asta ar inseamna democratie si armonie intre statele constitutive. Numirea acestei corupte dovedite, Ursula von der Leyen drept presedinte a Comisiei Europene a fost un act profund nedemocratic, cu atat mai mult cu cat ea este sluga bine cunoscuta a oligarhului speculant George Soros.

    • Visul umed al lui Putin-Asasinul.

    • Ce jalnic sa trăiești din comentarii de cacao. Până și gunoierii au mai multă demnitate.

    • @ Smarandache, m-am oprit din citit cand am ajuns la „criterii oculte”, desi trebuia sa-mi dau seama dupa nume ca n-ai scris nimic interesant.

    • Cum au sarit onanistii , scuze ong-istii! Hahaha

    • @Celor care m-au comentat negativ:
      Si totusi am dreptate, sunt bine documentat, Ursula von der Leyen este in relatii starnse cu sarlatanul financiar satanist George Soros. Intrebati-o si pe Monica Macovei, pe Alina Mungiu pe Andrei Plesu sau chiar pe Sandra Pralong-cea care il coordoneaza pe ineptul Iohannis, cu totii slugile umile ale intereselor sarlatanului Soros.

  3. A exista viata inainte de UE o sa existe si dupa iesirea/desfintarea UE…..pana la urma tot ce s-a cinstruit in tara asta ,dela la hidrocentrale,baraje,drumuri,fabrici,etc au fost inainte de intrarea in UE…acum doar drepturi pentru lgbt ni se impune…bravo Polonia,Ungaria…..

  4. C-o mica chichita: Suveranitatea a ajuns doar un cuvant. (la noi doar abuzat in scopuri politicianiste)

  5. Chestiunea este simplă ca o palmă : Toate țările care au stat pe vremuri la rând să fie primite în Uniune au trecut printr-o serie de angajamente cu privire la armonizarea sistemului juridic cu cel al Uniunii, iar rămânerile în urmă în diferite domenii ale economiei naționale au fost sistematic reduse prin finanțări de la Uniune ( dacă ele au fost într-adevăr alocate punctual și nu au fost furate). Au trecut deci vremurile în care aceste țări stăteau la poarta Uniunii în fundul gol și clamau primire în ea, acum suntem în faza în care câteva din ele exersează o politică de cherry picking – aleg numai ce le place și le convine – restul obligațiilor sunt numite discreționare și de sorginte dictatorială ( în limbajul celor mai primitivi trolli, dictate de Soros, de iluminați, de ”neomarxiști”, de ”progresiști” și de forțele lgbtiste ). Vorbesc așa tocmai aceia care admiră apucăturile totalitare din țările lor sau din altele. Soluția este simplă : plecarea din ”dictatură” și alegerea unui drum propriu, independent și îndeobște național. Un amănunt picant în cazul acestor țări revoluționare este faptul că nu cetățenii solicită războinic ruperea lanțurilor ci politicienii cocoțați la conducere ( dând dovadă în plus de o accentuată tendință de a face lucrurile după cum le convine lor : lupta pentru ”neatârnare” este profund interesată, în limbaj grobian : dați-ne banii, și mucles. ) Uniunea, acest behemot din lut, nua are instrumente pentru tratarea corespunzătoare a acestori crize. Nimeni din fondatori nu s-a gândit la așa ceva ( prin lipsa instrumentelor coercitive, prin inexistența politicii externe proprii, a sistemului financiar și al apărării comune ) uniunea actuală rămâne în continuare aproape ce a fost vreodată : piața comună a celor șase, acum cu 27 de membri.

    • Bravo Daddy, Asa cum zici trebuie procedat, iesirea din capcana UE si formarea unei uniuni a tarilor fost comuniste. Este singura cale pentru tarile fost comuniste de a nu se mai lasa batjocorite si considerate tari de mana a doua sau a treia. Valorile UE sunt doar propagandistice, in realitate UE a adus doar nenorociri incepand cu fazele premergatoare primirii in UE. Doar ca sa fie promovat LGBT nu merita sa faci parte din UE in conditiile in care din punct de vedere al investitiilor cu valoare adaugata mare nu s-a inregistrat nici un progres, dimpotricva au fost distruse la ordinul UE o serie de activitati economice profitabile. Singurul castig pentru unii cetateni, dar singurul, a fost libera circulatie. Acum nu mai exista si nici nu va mai exista nici libera circulatie deci UE nu mai reprezinta o atractie pentru nimeni.

  6. Polonia contribuie in fiecare an cu 4 miliarde de Euro la bugetul Uniunii Europene. Daca Comisia Europeana blocheaza PNRR-ul Poloniei, tara isi poate recupera banii blocand la randul ei contributia catre bugetul Uniunii Europene, inclusiv eventuale amenzi sau penalizari. Si nu exista niciun instrument juridic pentru a sanctiona acest aspect.