Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Într-o postare pe rețelele sociale, fostul președinte rus, cunoscut pentru declarațiile sale agresive la adresa Occidentului, l-a avertizat pe Donald Trump că termenele acordate pentru a pune capăt conflictului din Ucraina vor fi interpretate ca pași către un război împotriva Statelor Unite, scrie Le Figaro.
În timp ce președintele american Donald Trump i-a dat omologului său rus Vladimir Putin un termen de „10-12 zile” pentru a înceta războiul din Ucraina, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a adoptat un ton amenințător pentru a se adresa președintelui american. „Trump joacă jocul ultimatumului cu Rusia”, dar „ar trebui să-și amintească două lucruri”, avertizează pe X cel care ocupă astăzi funcția strategică de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.
În primul rând, Donald Trump ar trebui să știe că „Rusia nu este nici Israelul, nici Iranul”, amintește Dmitri Medvedev. O referire la confruntarea din iunie dintre cele două state din Orientul Mijlociu, în timpul unui război numit „cel de 12 zile”, declanșat de un atac al statului evreu. După schimburi de lovituri directe fără precedent între cele două părți, un armistițiu inițiat de președintele american a fost semnat pe 24 iunie.
Pentru apropiatul lui Vladimir Putin, este exclus ca Moscova să primească ordine de la Washington. Mergând mai departe în avertismentul său, Dmitri Medvedev îl amenință pe președintele american cu un război direct cu Statele Unite. „Fiecare nou ultimatum este o amenințare și un pas către război. Nu între Rusia și Ucraina, ci cu propria țară”, afirmă fostul președinte rus, înainte de a concluziona, ironic, preluând una dintre poreclele batjocoritoare cu care Donald Trump se referea la predecesorul său Joe Biden, pe care îl acuza de o politică belicoasă. „Nu vă lăsați atrași pe calea lui Sleeping Joe (Joe cel Adormit, n.r.)!”.
Rusia pierde in cateva ore conflictul cu SUA (NATO). Acest individ bate din gura pentru ca asta stie sa faca. DEGEABA SE VOR ASCUNDE IN BUNCARE ii gaseste Trump si la 100 metri adancime. China si Coreea de Nord nu se vor baga, fiind interese la mijloc. Deci Rusia sa taca si sa asculte de ordinul SUA.