Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Începând de luni a intrat în vigoare al treilea pachet de măsuri de relaxare aprobat de Guvernul României, după ce în weekend au fost înregistrate cele mai multe infectări zilnice din ultima lună. În acest context, Guvernul va cere Parlamentului să voteze prelungirea stării de alertă, însă relaxează în continuare măsurile restrictive impuse în criza COVID-19.
Astfel, începând de luni sunt reluate cursele aeriene cu 17 state europene: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. De asemenea, se elimină măsurile de carantină/izolare la locuință pentru persoanele asimptomatice care vin în România din aceste țări.
Potrivit hotărârii CNSU, lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări și se aplică la 24 de ore de la aprobarea în CNSU.
O altă măsură de relaxare care intră luni în vigoare este mărirea la şase persoane a grupurilor pentru activităţi recreative şi sportive în aer liber, la 20 de persoane în cazul evenimentelor private organizate în spaţii închise şi la 50 de persoane maximum pentru cele în aer liber.
Mallurile vor fi deschise începând de luni, cu precizarea că rămân închise restaurantele, cafenelele, locurile de joacă, sălile de jocuri şi cinematografele din interiorul centrelor comerciale.
De asemenea, vor fi redeschise activitățile balneare, piscinele exterioare, sălile de fitness, casele de pariuri și loteriile.
Sursa foto: bucurestiulmeudrag.ro
Nu stiu ce apare pe testele alea, dar este clar ca in Romania nu avem avalansa de oameni bolnavi. Totul trebuie redeschis. Cum niciodata la gripa nu am inchis nimic, solutia este de la sine inteles ca trebuie sa fie aceasta.
Deci daca nu avem avalansa de oameni bolnavi inseamna ca ar trebui sa asteptam pana avem si dupa aia vedem noi cum facem. Asta e logica ta?