G4Media.ro

Familia jurnalistului Evan Gershkovich, aflat în detenţie în Rusia, cere ajutorul Naţiunilor…

Sursa foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP

Familia jurnalistului Evan Gershkovich, aflat în detenţie în Rusia, cere ajutorul Naţiunilor Unite

Familia jurnalistului american Evan Gershkovich a anunţat, miercuri, că a făcut apel la ajutorul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a obţine eliberarea acestuia în Rusia, unde a fost arestat în martie sub acuzaţia de spionaj. O astfel de faptă poate fi pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare, relatează Reuters conform news.ro

Alături de ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, în exteriorul Consiliului de Securitate al ONU, părinţii şi sora lui Gershkovich au declarat că au depus o petiţie la Grupul de lucru al ONU pentru detenţie arbitrară.

„Această petiţie explică faptul că detenţia lui Evan reprezintă o încălcare a drepturilor omului şi că Rusia ar trebui să-l elibereze imediat. Vrem doar să se întoarcă acasă”, a declarat reporterilor tatăl lui Gershkovich, Mihail.

Grupul de lucru are un mandat din partea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, cu sediul la Geneva, de a investiga „cazurile de privare de libertate impuse în mod arbitrar sau în contradicţie cu standardele internaţionale”, solicitând guvernelor să clarifice sau să atragă atenţia asupra cazurilor.

Statele Unite spun că Rusia îl foloseşte pe Gershkovich de la Wall Street Journal pentru a face „diplomaţie de ostatici”, într-un moment în care războiul Moscovei din Ucraina a dus relaţiile cu Washingtonul la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 60 de ani.

„Nicio familie nu ar trebui să fie nevoită să vadă cum persoana iubită este folosită ca un pion politic”, a declarat Thomas-Greenfield reporterilor. „Este exact ceea ce face preşedintele Putin. Acţiunile Rusiei sunt dincolo de cruzime. Şi reprezintă o încălcare a dreptului internaţional”.

Washingtonul spune că dosarul împotriva jurnalistului este fals şi a cerut eliberarea atât a lui Gershkovich, cât şi a lui Paul Whelan, un cetăţean american condamnat pentru spionaj în 2020 şi care ispăşeşte 16 ani într-o colonie penală rusă pentru acuzaţii de spionaj pe care şi el le neagă.

Gershkovich a fost arestat la 29 martie în oraşul Ekaterinburg. Nu a fost stabilită nicio dată pentru procesul său, iar la sfârşitul lunii trecute detenţia sa în închisoarea Lefortovo din Moscova a fost prelungită cu trei luni, până la 30 noiembrie. Gershkovich neagă acuzaţiile.

„Evan a fost acum reţinut pe nedrept de Rusia timp de aproape şase luni pentru că şi-a făcut meseria de jurnalist”, a declarat reporterilor mama lui Gershkovich, Ella Milman. „Suntem încă în stare de şoc. Fiecare zi este o zi prea lungă, îmi este dor de el în fiecare zi”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...