Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Art Safari organizează, sâmbătă şi duminică, o întâlnire specială cu Tonitza, Luchian, Pallady, Maxy, Ghenie şi alte nume sonore ale artei româneşti, cu ocazia evenimentului european Noaptea Muzeelor.
Potrivit unui comunicat al Art Safari, transmis vineri AGERPRES, în Expoziţia de 1 milion de euro, iubitorii artei pot admira lucrări create de mari maeştri, dar şi de artişti contemporani de succes – de la Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu şi Nicolae Dărăscu până la Max Hermann Maxy şi Adrian Ghenie, transmite Agerpres.
Designul expoziţiei, care poate fi admirată doar până la data de 25 mai, la Palatul Dacia-România, este semnat de Diana Nicolaie, artist vizual şi designer.
Totodată, Art Safari are un program special de vizitare şi reduceri de 50% la bilete, exclusiv în acest weekend.
Sâmbătă, 17 mai, la Noaptea Muzeelor, expoziţia va fi deschisă între 12:00 şi 00:00, iar duminică, 18 mai, programul de vizitare va fi cel normal, în intervalul 12:00-21:00.
Articolul continuă mai jos
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Dependent de Artă by Artmark, cel mai mare magazin de artă din România.