G4Media.ro

Exploratoarea care a schimbat modul în care călătorim/ Co-fondatoarea celei mai mari…

Sursa foto: X/ Hilary Bradt

Exploratoarea care a schimbat modul în care călătorim/ Co-fondatoarea celei mai mari edituri independente de ghiduri de călătorii a inspirat femeile să se abată de la modurile clasice de a călători

În ultimii 50 de ani, Hilary Bradt, co-fondatoarea celei mai mari edituri independente de ghiduri de călătorii din lume a inspirat călătorii să se abată de la modurile clasice de a călători, transmite BBC.

În 1973, Hilary Bradt și soțul ei de atunci, George, erau doi tineri excursioniști care urmăreau un zvon pe care îl auziseră lângă granița dintre Ecuador și Peru: undeva, în adâncul Anzilor peruani, un traseu ascuns care pornea din vechea capitală incașă Cusco ducea la Machu Picchu. După nenumărate zile în care s-au pierdut și și-au croit drum prin tufișuri, cuplul a parcurs în cele din urmă întregul traseu, înainte de a se urca la bordul unei bărci fluviale în Amazon pentru a mâzgăli o relatare detaliată a traseului.

Aceste notițe scrise de mână au devenit prima descriere publicată vreodată a călătoriei pe întregul traseu Inca Trail în limba engleză și începutul Bradt Guides, cea mai mare companie de ghiduri independente de călătorie din lume, care își sărbătorește cea de-a 50-a aniversare în 2024.

Când George a părăsit brusc compania (și căsnicia) în 1980, Bradt ar fi putut să se întoarcă acasă, în Anglia, pentru a-și continua cariera anterioară de terapeut ocupațional. În schimb, ea a mers mai departe fără el, publicând ghiduri pentru destinații în care nu exista niciun ghid până atunci, precum Uganda, Iugoslavia, Coreea de Nord, Eritreea și Madagascar.

Munca ei a făcut cunoscute zeci de destinații care până atunci erau în afara traseelor bătătorite și a determinat-o pe regina Elisabeta să o onoreze în 2008 cu titlul de membru al Ordinului Imperiului Britanic pentru angajamentul său în domeniul turismului și al carității.

De la a traversa Orientul Mijlociu cu autostopul timp de trei luni până la a fi arestată în Tanzania după ce a fost suspectată de spionaj, Bradt povestește multe dintre aventurile sale pe drum în cartea sa de curând apărută, Taking the Risk.

Octogenara a vorbit recent cu BBC, de la locuința sa din Devon, despre motivul pentru care a fost întotdeauna atrasă de destinațiile subreprezentate, despre efectul pe termen lung al contribuției la popularizarea destinațiilor de pe „bucket-list” și despre cum s-au schimbat călătoriile în ultima jumătate de secol – în special pentru femei.

Călătoarea a vorbit în interviul cu televiziunea britanică despre ghidurile de de care este cea mai mândră. Aceasta a spus că ghidul de călătorie realizat pentru Rwanda reprezintă munca de care este cea mai mândră. 

„Cel mai semnificativ a fost Rwanda, pentru că autorul primei ediții a cărții avea un prieten care murise în genocid. S-a dus să-i caute familia, a reușit să-i găsească și pur și simplu s-a îndrăgostit de țară. A scris ghidul [în 1998] la doar patru ani după genocid. Țara era atât de îngrozită de ceea ce se întâmplase, iar oamenii care conduceau țara nu credeau că turiștii se vor întoarce. Dar Janice [Booth], autoarea, a făcut ca lucrurile să meargă [prin interesul] operatorilor de turism. Sună arogant, dar acest lucru chiar a ajutat țara să se pună pe picioare. Președintele Rwandei a cerut să o întâlnească. A fost minunat.

Acesta a fost unul semnificativ, dar am scris și primul ghid pentru Vietnam. Am fost primul ghid pentru Mozambic. Aproximativ 50% din ghidurile pe care le publicăm acum, am fost primii care au acoperit acea destinație.

Albania, de asemenea, care a fost și ea o destinație amuzantă. Pentru primul [ghid] al Albaniei, era încă o țară comunistă, așa că nu puteai merge acolo decât cu un tur organizat – un pic ca în Coreea de Nord. (Am fost, de asemenea, primii care au făcut Coreea de Nord, și Irak și Iran.) Dar Albania a fost un mare succes. Doar câteva sute de oameni au cumpărat prima ediție, apoi câteva mii pe cea de-a doua și așa mai departe. Este o creștere treptată cu aceste locuri neonișnuite.”

Despre cum își alege destinațiile, Hilary a spus că primește și sugestii de la cititori. 

„Uneori, eu luam inițiativa, dar, de obicei, cineva ne scria și ne spunea: „Nu aveți un ghid pentru Vietnam, războiul a trecut – a trecut doar doi ani [când am publicat primul nostru ghid pentru Vietnam] – am fost acolo și îmi place cultura”. [Autorii noștri] trebuie să iubească țara. Oamenii care ne propun [ghiduri] trebuie să fie cu adevărat pasionați de cultură. Așadar, a fost condus de pasiune, presupun, și de entuziasm.”

Interviul se încheie cu un sfat pentru femeile ce vor să înceapă să călătorească mai mult. 

„Asumați-vă riscul. Cel mai bun sfat este „simte frica și fă-o oricum”. Bineînțeles, cu toții avem emoții, eu am întotdeauna emoții înainte de a călători – urăsc aeroportul, îmi fac griji că voi uita ceva. Nu mă îngrijorează atât de mult pericolele fizice, ci pericolele sociale. Dar o faci; pasiunea ta trebuie să fie mai puternică decât frica.”

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...