Home » Articole » EXCLUSIV INTERVIU Ilie Bolojan despre atacurile PSD: Instabilitatea politică ne costă miliarde de lei din dobânzi / Avertisment dur pentru partide: E ultimul nostru tren înainte de alegerile din 2028, va fi un vot de sancționare

EXCLUSIV INTERVIU Ilie Bolojan despre atacurile PSD: Instabilitatea politică ne costă miliarde de lei din dobânzi / Avertisment dur pentru partide: E ultimul nostru tren înainte de alegerile din 2028, va fi un vot de sancționare

Colaj foto. Sursa: InquamPhotos
Ascultă articolul

Premierul Ilie Bolojan a declarat într-un interviu exclusiv pentru G4Media că declarațiile liderilor PSD care induc percepția de instabilitate politică au costuri de miliarde de lei, costuri provocate de dobânzile la care se împrumută țara noastră pentru a acoperi deficitul bugetar.

Șeful guvernului a explicat că dobânzile la care se împrumută România nu au scăzut suficient de mult tocmai pentru că piețele reacționează negativ la declarațiile care proiectează instabilitatea coaliției de guvernare.

- articolul continuă mai jos -

Reamintim că România își finanțează deficitul bugetar-record în UE prin împrumuturi care au dobânzi variabile. Nivelul dobânzilor e stabilit de piețele financiare în funcție de anumiți indicatori macroeconomici, dar și în funcție de percepția piețelor legată de soliditatea guvernului.

Ilie Bolojan a avertizat și că ”e ultimul tren” pentru partidele ”responsabile” înainte de alegerile din 2028. ”Dacă partidele nu demonstrează că mai sunt utile României prin serviciile pe care le aduc țării, în mod evident va fi un vot în 2028 care va penaliza acest lucru. Dar va fi prea târziu pentru cei care se uită doar la sondajele de opinie. Va fi un vot al cetățenilor împotrivă, un vot de sancționare și nici nu îi mai interesează cu cine votează”, a spus Bolojan.

Fragmentul video din interviu:

Dan Tăpălagă: Ați spus că aceste declarații care proiectează instabilitate politică riscă să ne coste în fața creditorilor.
Ilie Bolojan: Nu riscă să ne coste. Ne costă.

Dan Tăpălagă: Aveți o evaluare a pierderilor din cauza instabilității proiectate de partenerii de coaliție?
Ilie Bolojan: Toate discuțiile pe care le-am avut în toate această perioadă, de exemplu cu agențiile de rating, cu creditorii noștri – și aseară am avut un grup de investitori care au făcut investiții importante în România – se rezumă la aprecierea pentru măsurile care au fost luate. Se rezumă la constatarea faptului că anul trecut, de exemplu, am atins ținta de deficit, că direcția este bună.

Dar toți ne întreabă două lucruri: ce se va întâmpla cu stabilitatea guvernamentală – văzând declarațiile care se fac – și ce se va întâmpla din 2027 încolo. Există o garanție că aceste măsuri, această atitudine responsabilă, disciplina în finanțe, o atitudine de de normalitate, cheltuielile vor fi ținute în frâu?

Și faptul că dobânzile nu ne-au scăzut la un nivel și mai mare arată că deja avem niște costuri datorită aceste percepții de instabilitate. România, ca țară, la gradul de îndatorare pe care îl are, plătește niște dobânzi mult mai mari decât cele de piață.

Dan Tăpălagă: Puteți evalua, e vorba de pierderi de miliarde, de sute de milioane?
Ilie Bolojan: Pot să fie aproape 0,5%, aproape către un procent. Ceea ce este foarte important la sumele mari pe care le împrumută România.

Cristian Pantazi: Vorbiți de procente de dobândă?
Ilie Bolojan: Procente de dobândă care se traduc în costuri mai mari per total, cu dobânda pe care o luăm

Dan Tăpălagă: De sute de milioane, de miliarde, ca să avem un ordin de mărime?
Ilie Bolojan: Poate să fie la nivelul miliardelor de lei, eșalonat de-a lungul anilor. Pierderi din cauza faptului că plătim dobânzi mai mari decât cele normale în situația în care este România. Această stare de instabilitate nu le permite investitorilor să să ne scadă dobânzile, pentru că nu au garanția că lucrurile se întâmplă așa cum s-au dus până acum.

Cristian Pantazi: Și le-ați explicat colegilor din PSD aceasta acest lucru?
Ilie Bolojan: Aceste lucruri le le știu toți oamenii care se ocupă de politică la nivel național. Dar de multe ori, când agenda politică internă devine dominantă, când statul cu ochii la sondaje este cel care îți generează comportamentele, deci un comportament prea electoral în astfel de situații te duce în astfel de de abordări.

Care, v-am spus, nu ajută nici România și nu cred că ajută nici partidele când oamenii percep că noi, în loc să ne ocupăm de problemele majore pe care le avem, în loc să avem o minimă solidaritate dacă tot stăm la o masă, în condițiile în care zgomotul care este în afara coaliției, în zona de media și atacurile sunt prea mari, în mod cert cetățenii nu pot aprecia acest lucru.

Adică ne-au mandatat ca energie pe care o avem s-o folosim în scopul de a redresa situația, de a crea condiții de dezvoltare în România. Și când văd că energiile noastre se duc în altă parte, cu siguranță nu apreciază acest lucru.

Dan Tăpălagă: Revin o secundă la votul de încredere în propriul partid, când considerați că ar fi cazul să solicitați acest vot de încredere?
Ilie Bolojan: În condițiile în care voi considera că sunt semnale din interior care pun la îndoială sprijinul vă asigur că de fiecare dată am recurs la această situație și voi recurge la ea.

Dan Tăpălagă: Ați avut discuții cu liderii unor facțiuni din AUR sau din PSD pentru a asigura o majoritate parlamentară în cazul în care PSD se retrage de la guvernare? Tocmai pentru a proiecta și asigura această stabilitate politică de care România spuneți că are nevoie.
Ilie Bolojan: Nu am avut astfel de discuții. Consider că suntem suficient de responsabili, există o majoritate parlamentară suficient de stabilă care poate să asigure stabilitatea României și să ia măsurile necesare pentru a face ordine în finanțe, pentru a pune economia pe baze mai sănătoase, pentru a absorbi fondurile europene și pentru a genera dezvoltare în anii următori în România.

Și este practic ultimul nostru tren. Aprecierea pe care o fac, în afară de calitatea mea de președinte al PNL, este că lumea politică care se pretinde ca fiind responsabilă față de România, mai are 2 ani de zile la dispoziție până în 2028 să demonstreze că poate livra și că poate ce să facă ceea ce este necesar pentru țara noastră cu responsabilitate.

Trebuie să recunoaștem că există o nemulțumire în societate vizavi de de percepția de nedreptăți, vizavi de de percepția că situația nu merge bine, vizavi de faptul că nu se livrează la nivelul așteptărilor, lucruri care s-a văzut și în votul din 2024 și în 2025.

Și dacă partidele care au fiecare o responsabilitate pentru situația în care a ajuns România – pentru că au fost în guvernare ani de zile, nu demonstrează că mai sunt utile României prin serviciile pe care le aduc țării, în mod evident va fi un vot în 2028 care va penaliza acest lucru. Dar va fi prea târziu pentru cei care se uită doar la sondajele de opinie.

Dan Tăpălagă: Deci practic atenționați asupra riscului extremismului să ajungă la putere.
Ilie Bolojan: Va fi un vot al cetățenilor împotrivă, un vot de sancționare și nici nu îi mai interesează cu cine votează.

Rămâi pe G4Media pentru interviul integral în cursul zilei

  • Citește și:

INTERVIU EXCLUSIV Premierul Ilie Bolojan: Iau în calcul un vot de încredere în PNL, se va tranșa în perioada următoare / Eu nu voi susține o formulă de guverne minoritare

VIDEO EXCLUSIV Ilie Bolojan despre Sorin Grindeanu premier în 2027: ”Sunt decis să respect protocolul coaliției” / Premierul respinge acuzațiile primarului din Cavnic: ”Nu este adevărat”

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole