G4Media.ro

EXCLUSIV Un tânăr care a înșelat 247 de persoane, cerându-le bani pentru…

Sursa foto: Pexels

EXCLUSIV Un tânăr care a înșelat 247 de persoane, cerându-le bani pentru a ajuta un copil bolnav care, în fapt, nu exista, este pe cale să scape cu o pedeapsă cu suspendare

Timișoreanul Vasile Valentin Corâci (36 de ani) ar putea primi 3 ani de închisoare, cu suspendare, după ce a recunoscut că a păcălit peste 200 de persoane care i-au virat bani în cont pentru a ajuta o fetiță de doi ani, grav bolnavă, dar care, în fapt nu exista. El a recunoscut comiterea faptei, în acest moment fiind așteptată decizia unui complet de la Judecătoria Sectorului 3 căruia Parchetul i-a înaintat dosarul penal. În timpul cercetărilor, inculpatul a stat aproape trei luni în arest preventiv.

Conform acordului de recunoaștere a vinovăției consultat de reporterul G4Media.ro, în decembrie 2022 și în lunile februarie și aprilie 2023, Corâci a postat pe un site dedicat acțiunilor filantropice anunțuri în care doi părinți solicitau ajutor financiar pentru tratamentul fiicei lor în vârstă de doi ani care ar fi suferit de o formă agresivă de cancer.

Vasile Valentin Corâci
Sursa Foto: Facebook/ Vasile Valentin Corâci

Atașat anunțurilor erau postate mai multe documente medicale eliberate de spitale din România și Israel. În fapt, părinții și fetița nu existau în realitate, iar actele erau falsificate de către Corâci care inventase totul.

După ce a fost depistat de anchetatori, s-a constatat că la apelul umanitar răspunseseră 247 de persoane care, în perioada 28 decembrie 2022-14 iunie 2023, viraseră în contul creat de inculpat 4.220,59 euro și 70.886,9 lei, bani pe care acesta a recunoscut că i-a cheltuit, în mare parte, în interes personal.

Pe 16 iunie, Corâci a fost arestat preventiv. A stat după gratii până pe 8 septembrie, dată la care a fost mutat în arest la domiciliu, această din urmă măsură fiind revocată pe 30 octombrie. Cu cinci zile mai devreme, la Judecătoria Sectorului 3 a fost înregistrat acordul de recunoaștere a vinovăției prin care Corâci și procurorul de caz au convenit asupra unei pedepse rezultante de 3 ani de închisoare, cu suspendare, și un termen de supraveghere de patru ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.

În motivația suspendării executării, procurorul a menționat că a luat în considerare îndeplinirea unor condiții, precum faptul că pedeapsa este de cel mult trei ani, că inculpatul nu a mai fost condamnat la o pedeapsă mai mare de un an, că a fost de acord să presteze muncă în folosul comunității, nu s-a sustras urmăririi penale și a avut o conduită corectă în timpul anchetei. La proces, mare parte dintre cei 247 de donatori s-au constituit părți civile în dosar. Următorul termen de judecată este programat pe 27 noiembrie.

Din jurisprudența consultată de reporterul G4Media.ro în cazurile de recunoaștere a vinovăției, există trei situații principale: magistratul admite acordul (majoritate covârșitoare a deciziilor), respinge pe criterii de prescripție/formă (nu s-a respectat procedura) sau din considerentul că pedeapsa este prea ușoară/mică față de gravitatea faptei comise. În aceste ultime cazuri, dosarul este întors la Parchet pentru a primi o altă soluție.

Programator și designer, Corâci a câștigat, în 2015, un concurs organizat de publicația Prosport pentru o siglă a FCSB, un club de fotbal nou format la acel moment. Sigla sa fusese aleasă din cele circa 200 de propuneri trimise în cadrul concursului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...