Home » Articole » EXCLUSIV Marcel Ciolacu și Ciprian Ciucu, marii câștigători ai recentelor alegeri locale parțiale, și-au finanțat campaniile din împrumuturi de 1,47 milioane de lei de la persoane fizice. Ciucu a adăugat 133.000 de lei din venituri proprii

EXCLUSIV Marcel Ciolacu și Ciprian Ciucu, marii câștigători ai recentelor alegeri locale parțiale, și-au finanțat campaniile din împrumuturi de 1,47 milioane de lei de la persoane fizice. Ciucu a adăugat 133.000 de lei din venituri proprii

3351
EXCLUSIV Marcel Ciolacu și Ciprian Ciucu, marii câștigători ai recentelor alegeri locale parțiale, și-au finanțat campaniile din împrumuturi de 1,47 milioane de lei de la persoane fizice. Ciucu a adăugat 133.000 de lei din venituri proprii
sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Ascultă articolul

La recentele alegeri locale parțiale, candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, și-a finanțat campania electorală exclusiv din împrumuturi acordate de persoane fizice, în timp ce candidatul PNL la Primăria Generală, Ciprian Ciucu, a avut din aceleași surse 83,5% din venituri.

Datele au fost făcute publice de către partide, zilele trecute, în Monitorul Oficial. Până la ora editării acestui material, nici unul dintre cei doi candidați nu a răspuns la o cerere G4Media.ro în care li s-a solicitat numele persoanelor fizice care i-au împrumutat.

- articolul continuă mai jos -

Conform legii, aceste sume – în total, 1,47 milioane lei – le vor fi decontate candidaților care, apoi, le vor returna persoanelor fizice respective.

În campania electorală în urma căreia a devenit președintele Consiliului Județean Buzău, fostul lider PSD Marcel Ciolacu a avut venituri de 800.000 de lei provenite din împrumuturi de la persoane fizice.

Din această sumă, Ciolacu a cheltuit 254.185,85 lei pentru broșuri, pliante și alte materiale de propagandă electorală tipărite, 242.708 lei pentru închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari și 242.000 lei pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online.

Contracandidatul lui Ciolacu, Mihai Răzvan Moraru, un independent susținut de PNL și USR, a menționat în situația transmisă de liberali la Monitorul Oficial suma de 697.000 de lei din împrumuturi și 80.000 de lei din venituri proprii.

La București, în cursa pentru Primăria Generală, candidatul liberal Ciprian Ciucu, care a câștigat mandatul, a declarat la capitolul venituri electorale suma de 677.000 de lei din împrumuturi și 133.000 de lei din venituri proprii. Pentru acest candidat, suma cea mai mare – 402.037,50 lei a mers la broșuri, pliante și alte materiale de propagandă electorală tipărite, iar 241.865,71 lei către producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online.

Contracandidatul lui Ciucu de la PSD, Daniel Băluță, care a ieșit pe locul 3, a declarat 810.000 de lei, toți provenind din venituri proprii. Aproximativ câte 240.000 de lei au fost cheltuiți de actualul primar al Sectorului 4 pentru broșuri/pliante și materiale de propagandă electorală online.

În total, pentru toate localitățile unde au avut loc scrutinuri la alegerile locale parțiale (în București și județele Buzău, Botoșani, Bihor, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș și Sibiu), PSD și PNL au adunat aceeași sumă: câte 1,85 milioane lei.

Până în prezent, pentru competitorii celorlalte partide mari – USR și AUR – nu fost publicate în Monitorul Oficial sumele de la capitolele venituri și cheltuieli la alegerile din 7 decembrie 2025.

Comentarii
  • Alexia Brain

    In general banii astia sunt bani negri.
    Si statul deconteaza mare parte din sifoniada asta!
    Garantez ca 6 din 10 facturi de cheltuieli „vin” de la firme care nu exista.
    Un joc nurdar sustinut de autoritati in numele democratiei!😮😮

  • andrew brandon

    Nu e nimic în neregulă că cei doi candidați referiți au ca sursă de finanțare a campaniei electorale împrumuturile de la persoane fizice,chiar legea facilitează o astfel de derulare a lucrurilor.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole