Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia a dat în judecată Institutul de Fizică Nucleară din România, care conduce proiectul Laserul de la Măgurele. Acțiunea în instanță vine după ce partea română a reziliat contractul cu Consorțiul EuroGammaS condus de italieni, pentru că aceștia au întârziat instalarea sistemului fascicul gamma, care este unul dintre principalele echipamente de cercetare. Contractul reziliat este în valoare de 66 de milioane de euro.
Unde intra mafia italiana ramane doar praful si pulberea.
Contractul vorbește, așa că, una din părți nu cunoaște datele contractuale.