Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu a evaluat încă procedura de selecție pentru conducerea Societății de Transport București (STB), procedură care trebuie realizată de autoritatea publică tutelară, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), împreună cu Adunarea Generală a Acționarilor. Verificarea legalității revine AMEPIP, însă instituția spune că nu a putut face analiza deoarece nu a primit raportul final al comisiei de selecție.
În răspunsul transmis la solicitarea G4Media, în baza Legii 544/2001, instituția arată că, în lipsa acestui document, nu poate verifica dacă procedura respectă legislația și nici dacă există riscuri de neconformitate care ar putea afecta validitatea numirilor. AMEPIP precizează că a fost notificată în august 2025 cu privire la declanșarea procedurii, însă până în prezent nu a primit raportul final necesar pentru analiză.
În prezent, STB funcționează cu un Consiliu de Administrație provizoriu format din 7 membri, iar procedura în curs urmărește numirea unei noi conduceri pentru un mandat complet de 4 ani. Consiliul de Administrație este structura care stabilește direcțiile strategice ale companiei, numește și revocă directorul general și aprobă bugetele și investițiile, având un rol decisiv în viitorul societății.
AMEPIP are rolul de a verifica dacă procedurile de selecție pentru conducerea companiilor publice respectă legea, inclusiv criteriile de independență și eventualele conflicte de interese ale candidaților. Instituția analizează raportul final al selecției și poate cere corecturi, reluarea sau chiar anularea procedurii dacă apar nereguli.
Procedura are loc într-un moment tensionat pentru compania de transport a Bucureștiului care este în subordordinea Consiliului general al Bucureștiului și nu răspunde direct de primarul general. În ultima apariție publică, legată de organigrama 2026, care vizează concedieri la Primăria Capitalei, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a criticat dur conducerea STB, pe care a descris-o drept „extrem de ineficientă”, și a avertizat că, în lipsa unor măsuri concrete de reformă, societatea ar putea ajunge în insolvență.
Potrivit declarațiilor făcute de Ciucu pe 26 martie, municipalitatea aștepta de aproximativ o lună și jumătate ca reprezentanții AGA să intre în dialog cu sindicatele și să vină cu o propunere concretă în Consiliul General. Primarul a transmis atunci un mesaj direct conducerii și membrilor Consiliului de Administrație: dacă nu livrează un plan de eficientizare, „plecați toți”.
Primarul general a susținut repetat că STB are costuri foarte mari și un număr ridicat de angajați, în condițiile în care bugetul anual al companiei se ridică la aproximativ 1,7 miliarde de lei, cât bugetul unui oraș mare. În plus, el a vorbit despre datorii de peste 1,4 miliarde de lei și a cerut reorganizări în special în zona TESA, fără afectarea personalului de exploatare, adică șoferi, vatmani și muncitori.
Ciucu a mai spus că, dacă STB nu se poate eficientiza din resurse interne, una dintre variantele luate în calcul este insolvența. Primarul general nu are un rol direct în numirea directorului companiei, iar noul Consiliu de Administrație, aflat acum în procedură de selecție, va avea un rol esențial în desemnarea viitoarei conduceri executive.
Contextul este complicat și de presiunea majoră pe bugetul Primăriei Capitalei, unde subvențiile pentru transportul public și termoficare consumă o parte semnificativă din resurse și se discută inclusiv de majorarea tarifului călătoriei cu STB de la 3 la 5 lei, care nu a mai fost actualizat din 2021.
Datele furnizate de AMEPIP G4Media arată că, în perioada 2024–2025, au fost analizate 111 proceduri de selecție pentru întreprinderi publice, dintre care 19 au fost anulate, iar în alte cazuri au fost dispuse măsuri de remediere sau reluarea procedurii.
Doar disponibilizari stiti, vedeti ca exista un plan, il anuntati voi pe domnul primar ca este la:
https://www.stb.ro/docpdf/PLAN%20de%20eficientizare%20si%20de%20intarire%20a%20disciplinei%20financiare.pdf
Nu de alta dar poate il anuntati ca AGA STB i-a trimis inca din februarie sa puna pe ordinea de zi a consiliului salarile compensatorii:
https://www.stb.ro/docaga/HAGOA%20nr.%203%20din%2020.02.2026.pdf