G4Media.ro

EXCLUSIV Dacian Cioloș a anunțat că demisionează de la șefia USR dacă…

Sursa Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

EXCLUSIV Dacian Cioloș a anunțat că demisionează de la șefia USR dacă partidul îi respinge o serie de reforme interne. Programul prevede schimbarea statutului, schimbarea secretarului general pus de Barna, diminuarea puterii Biroului Național și oprirea excluderilor pe motiv de ”delict de opinie”

Dacian Cioloș a anunțat joi conducerea USR reunită în Biroul Național că propune un program de președinte ce conține mai multe schimbări radicale și reforme interne. El a cerut un vot pentru programul său până luni. În cazul în care Biroul Național îi va respinge programul, Cioloș a anunțat că va demisiona din funcția de președinte al partidului, au declarat pentru G4Media surse din USR.

Gestul radical al lui Cioloș vine pe fondul tensiunilor dintre acesta și Biroul Național, care este controlat de foștii lideri USR. Între cele două tabere, USR și PLUS, s-au înregistrat constant fricțiuni. Potrivit surselor G4Media, Cioloș îi acuză pe foștii USR-iști că îi blochează inițiativele, în timp ce aceștia îi reproșează lipsa de inițiativă.

Printre reformele cerute de Dacian Cioloș se numără: schimbarea statutului partidului, înlocuirea actualului secretar general (care face parte din echipa Barna), stoparea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie, pregătirea unui guvern din umbră, transparentizarea ședințelor Biroului Național.

De asemenea, Cioloș propune declanșarea unui congres extraordinar și modificarea statului astfel încât votul pe liste pentru diferitele organisme colegiale să fie proporțional.

În plus, el cere dublarea Biroului Național (dominat acum de ex-USR-iști) cu membri din societatea civilă mediul de afaceri, ceea ce ar dilua puterea Biroului Național.

Potrivit statutului partidului, dacă președintele demisionează, conducerea interimară este preluată de vicepreședintele care a avut cel mai mare număr de voturi la alegerile interne. În acest caz e vorba de Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor.

  • Principalele modificări cerute de Dacian Cioloș în proiectul său:

Pregătirea USR pentru Guvernarea din 2024: pregătirea unui guvern alternativ („din umbră”), program de guvernare, echipă de politici publice și o nouă abordare în comunicare, astfel încât până la alegeri să fim recunoscuți ca principala forță de opoziție capabilă să își asume și să exercite guvernarea.

Deschiderea partidului către societate și mediul de afaceri, principalii noștri parteneri și cei pentru care ar trebui să muncim politic. Îmi asum inițierea unor acțiuni care să ne aducă într-un contact structurat cu societatea civilă și cu mediul de afaceri, precum și revenirea „în stradă”, organizarea unor dezbateri naționale pentru reconectarea la nevoile cetățenilor.

Îmi asum constituirea unei comisii compuse egal din 50% membri de partid (membri BN sau CP) și 50% membri din societatea civilă și
mediul de afaceri, care până în luna aprilie 2022 să propună candidaturi alternative pentru portofolii guvernamentale, printr-un proces deschis și asumat politic la nivel de Birou Național și Comitet Politic. Aceeași comisie va lucra în prealabil cu Departamentul intern de Politici Publice pentru a analiza, dezbate și finaliza o structură de guvern suplă și modernă, cu un număr minim de ministere.

Reorganizarea departamentelor interne ale partidului, prin reorganizarea Secretariatului General USR (funcția de Secretar General va fi reevaluată și scoasă la concurs).

Moratoriu pe toate acțiunile de excludere pe motiv de „delict de opinie”. Oprirea imediată a tuturor proceselor de excludere și de acuzare a colegilor de partid de trădare sau insubordonare. Delictul de opinie trebuie eliminat din comportamentul partidului nostru.

Transparentizare completă a modului de funcționare a organelor partidului, începând cu activitatea Biroului Național, care trebuie să-și facă publice dezbaterile, concluziile si deciziile.

Modificarea Statutului partidului. Voi propune un calendar de declanșare a unui congres extraordinar și voi propune ca modificarea statutului să ia în considerare vot proporțional pe liste pentru toate organele colegiale (BL, BJ, BN) și limitarea funcțiilor la maximum două pentru un membru.

Ca președinte, sunt învestit de votul unei majorități dintre voi să vă reprezint, dar și să armonizez echipele intern. Exercitarea mandatului meu are sens atâta vreme cât consider că pot să fac acest lucru. Potrivit actualului statut, președintele are însă foarte puține pârghii prin care poate imprima direcții organizației și prin care poate face schimbări. În același timp, decontează orice neîmplinire, fie că are, fie că nu are atribuții să ajute la crearea unei culturi organizaționale proaspete, civilizate și competiționale. Din acest motiv voi cere ca acest program să fie aprobat la nivelul Biroului Național, pentru a ne asuma împreună o direcție clară care poate duce acest partid la guvernare în 2024.

Sunt responsabil în fața membrilor partidului să promovez obiectivele pentru care am fost votat președinte. Acest program este necesar, având în vedere situația USR în noul context politic și social. Mai mult, este o obligație a președintelui USR să vină în fața partidului cu un program, potrivit Articolului 55 (8) din Statut.

Citește aici proiectul integral al lui Dacian Cioloș

Sursa Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

72 comentarii

  1. Ete cum iese și mizeria USeRistă la suprafață. Eu v-am zis, dar voi, BATMAN-BATMAN!!!

    • Mizerie si colcaiala mai mare ca-n PSD-ul vostru nu exista. S-au intamplat acolo lucruri de cascadorii rasului.

    • Mizerii !? Pai un partid normal e in fata cetatenilor cu bune si rele .. ce mai face psdul sau aur ul tau ?! Mai vor abrogarea pensiilor speciale . Probabil ca NU din moment ce in comisii voteaza/se abtin cot la cot cu psd si inamicii lor udmr !

    • Mizerii !? Pai un partid normal e in fata cetatenilor cu bune si rele .. ce mai face psdul sau aur ul tau ?! Mai vor abrogarea pensiilor speciale . Probabil ca NU din moment ce in comisii voteaza/se abtin cot la cot cu psd si inamicii lor udmr ! !

    • @eugen adica ce la peeeseeedee sau peeeeneeeeleeee sau la aur-de-la-rusi nu s-au/se intamplat/intampla de astea?

    • Să-și facă partid și să și vadă cât ia la alegeri !
      Fără bășcălie, fără mișto – clasa Politică are nevoie de cernere – este cel mai bun TEST, dacă politicianul respectiv (nu eugenul de mai sus) e cu adevărat, un bun Politician..

    • 1. Nu este PSD-ul meu.
      2. În PSD (și PNL) s-au întâmplat și se întâmplă lucruri pe care ți-e rușine și să le rostești.
      3. PSD-ul nu a pretins niciodată că este acel partid imaculat precum USR-ul, cam asta este diferența.

    • Ce vrea asta ?

    • Este cum demonstrezi ca nu te duce neuronul… dar tu Batman, Batman.

    • Cioloș îi lasă acum și pe ai lui cu cucul în balta??? Pai este specialitatea lui. Asa a făcut și cu coaliția. A lăsat-o balta. Și orban, alt exemplar de aceeași teapă. Postacilor useristi, nu-i mai luați apărarea, e un farseor cu prea multe gafe la activ încât sa. Mai aveți încredere în el? Eu nu mai am demult.
      Unde sunt banii pe care i-a donat lumea pentru cumințenia pământului??? Chestia asta are iz penal.

    • Gogule lasă farseoru’ să dea din coate! Dacă reușește să intre în față la următoarele alegeri, o să te descalifice, ca troll.
      Dacă nu – ești și rămâi un bun democrat. Păi nu?

    • Bravo domnul Ciolos.. cel mai vertebral politician din Romania.. bravo USR.. cel mai democratic partid din Roamania.. Dane lasaneee…. ai pierdut …. USR merita un lider de calibrul lui Ciolos..

  2. Scursurile pluseriste in toata splendoarea lor, neterminatii astia minteau ca reformeaza Romania?

    • Lasa ca o refraudeaza neterminatii din USL si AUR care sunt „inamici „ ce voteaza cot la cot orice mizerie , ca pensiile speciale ale primarilor !

    • Reforma lor, daca reușea, eram aproape dictatură,….master woke nu iubeste democratia, a reușit să impună plusistii, dar nu peste tot…Plusistii, cu mici exceptii, sunt o gașca disciplinată, nu pun întrebări, parca sunt membri adusi de la spirală…executa orbește…USR-ul ala romantic, plin de tineri entuziaști, a dispărut din 2017-2018, …ce vrea Ciolos de fapt?…decizia sa o ia o gasca de ongisti, afiliati lui, din vechea societate civila, Soros,…..acum e momentul ca Drula sa se implice, e singura personalitate credibila…pai bai Ciolos, ai guvernul ideal, USL si opozitia din opozitie, aia pe care ai pus eticheta de extremisti…..pai acum ar trebui sa cresti partidul, mesaje articulate, actiune parlamentara profi…tu ce faci?…omori si procentele de au ramas?….

  3. Nu facem nicio reformă, să se ducă înapoi la spirala de Bruxelles. Eu am muncit pentru partid și a venit piticania asta să îmi fure postul. ‘rați ai dreaq de ardeleni!

    • Băi Bănuț, de ce ești măgar? Eu ți-am explicat că nici nu vroiam să ies președinte, dar m-au votat looserii. Păi lăsăm eu sinecura de la Bruxelles ca să fiu președintele USR? Mai suntem și în opoziție, din cauza lui Stelică…

    • Mișto le zici, dar greșești, ” Stelica e soldatul meu credincios, daca ne reușea planul cu numirile la marile Parchete, altfel vorbeam…aveam procurorii sub control, în 2024 , eram președinte fără contracandidați…aveam turul 2 cu vreo marionetă…”…citat din maestrul woke, D.Ciolos

    • Eu cred ca glumesti.
      Cei mai multi oameni sunt normali.
      Fiecare face conform fisei postului, nu? Ghidat de un manager capabil.

  4. In sfarsit, Ciolos s-a hotarat sa iasa din mocirla. Ghinea si slugile lui care au nenorocit partidul nu pot lasati sa scufunde de tot partidul. „Autobuzele” trebuie retrase din circulatie si diaspora refacuta. E si un moment potrivit, suntem abia aproape de jumatatea ciclului electoral.

    • Eu nu voi vota niciodată USR cu Ciolos la conducere. Omul e o mediocritate crunta. Și pentru cine își aduce aminte, e cel care a blocat conversia creditelor în chf la cursul istoric că așa au vrut băncile. Nesimțire și tupeu cat cuprinde. Nu da doi bani pe oamenii din tara asta

    • Uite aici democratie a la Ciolos (comentariu nu mai vechi de ianuarie 2019):

      Isi inchipuie cineva ca ca alegerile interne se vor face in noul USR+ dupa metoda USR (vot democratic al tuturor membrilor) sau dupa metoda Plus+ (vot membri, cenzurat de Comisia de Selectie, cenzurata la randul ei de Biroul National Plus+ … adica, de fapt, din pixu’ lu’ dom’ presedinte Ciolos)?

      Ca sa vorbim concret: https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22939588-lista-finala-candidatilor-plus-europarlamentare-diferita-cea-votata-membri-dragos-tudorache-fost-ministru-interne-pus-locul-3-fata-13-cat-obtinuse-vot.htm

      Dl Ciolos, printr-o politica de tip nou, l-a ajutat usor pe prietenul Dragos Tudorache, cand cu lista pentru europarlamentare 2019, in care, de pe un rusinos loc neeligibil 13 (treisprezece) din lista votata de catre membri Plus+ a ajuns pe locul eligibil … 3 💡 Da, da, e clar: Comisia de Selectie si B.N.Plus au aratat norodului votant unde n-a dibuit valoarea. Si uite-l pe Tudorache la Bruxelles … prin meritul pixului. Or fi mandri, le-o fi rusine …

      Politica de tip vechi ambalata ca politica de tip nou. Tine vrajeala la membri de partid? Pare ca da, cel putin pentru cei din Plus! 🙁

  5. Are dreptate Cioloș în ceea ce zice , bune sunt și ideile, chiar au nevoie cât mai curând.
    Ghinea și Drula ori va lepadati de Barna și îl susține-ți pe Ciolos ori Drula sa i-a locul de Presedinte dacă poate și spor la treaba .

  6. USR partid de scursuri. Nu mai pacaleste pe nimeni de data asta.

    • Dar tu cine esti, Andrei? Vreun print? Vreun geniu? Dupa afirmatii cred ca esti un cocalar agramat care repeta acelasi lucru sau , poate, vreun AUR-ist obisnuit cu lozinci urlate pe stadioane. Astia de soiul tau va permiteti calificative de genul acesta pentru ca doar atita puteti, asta e limbajul vostru

  7. Domnul Ciolos pare că nici usturoi n-a mincat nici gura nu-i miroase, fente de uz intern.
    Iar domnul Pantazi dacă n-a înțeles nici pînă acum că „echipa Barna ” nu există ar trebui să se lase.

  8. Toate gunoaiele societății românești după lovitura de stat din 89 ar trebui să fie condamnați la muncă silnică pe viață și confiscarea averilor până la al 10-lea ne-am atunci țara ar reveni la normal pentru că ei nu au făcut nimic pentru țară ci doar pentru ei dar în colonie de sclavagism nu există justiție și miliție cinstită ci doar analfabeți și incompetenți care au distrus țara tuturor posibilităților și au transformat-o în colonie de sclavagism gunoaiele nereciclabile

  9. Cine blocheaza activitatea in USR este un antiroman.
    Ma simt abandonat ca cetatean al acestei natii.
    PSD si PNL fac niste jocuri mizerabile, AUR e delir curat, iar o tara intreaga de oameni cu principii se uita sa paraseasca tara ca nimeni nu evidentieaza anomaliile, nu mai zic sa prezinte alternative.
    REPET a treia oara pe aici pe G4:
    Mamele in crestere copil, de ce sunt lasate dezarmate in razboiul cu inflatia?!?
    Pt amaratele astea de mame nu s-a scumpit nimic, sau trebuie sa taie lumina si mancarea si toate cele la copil?!?
    Inteleg, pensionarii au fost inarmati in razboiul cu inflatia de doua cifre, absolut corect, dar mamele in crestere copil de ce trebuie sa du
    ca razboiul asta cu mainile goale?!?
    Nu mai zic daca cumva o mama vrea sa faca alt copil, practic si peste doi ani va avea venitul de acum 2 ani, este incredibil, duamna Firea o avea habar?!? Parca avea un minister al familiei sau ceva . .
    REVIN, de ce USR nu preia o astfel de tema?!? Acestia sunt votantii lor.
    Votantii USR sunt abandonati si sunt deja cu un picior plecati din tara.

    • Sa nu le ceri celor din USR sa vina cu vreo propunere pentru mame. Daca spuneai parinte 1 si parinte 2, era altceva. Pe agenda lor gasim mai degraba sponsorizarea paradelor de un anumit fel decat masuri pentru mame.

  10. Sunt multi in Romania care nu au cum sa inteleaga USR este singura sansa actuala care poate sa-i scoata din mizerie si ignoranta. Iar Mafia comunista investeste foarte multa energie in a le distrage atentia de la lucrurile bine facute, cu viitor, cum vedem afara in democratii consolidate.
    Eu am incredere ca USR va schimba viata in bine si au votul meu.

    • Nu cu Ciolos. El e doar un om al sistemului. Nimeni nu are încredere în el

    • @Marius: Maicaaa…poate-mi spui si mie ce nu-i in foarte ordine cu propunerile lui Ciolos?!? Toate propunerile lui, reapropie USR-ul de ceea ce a fost partidul la ultimele alegeri europarlamentare (dupa …a venit papusatul Barna cu echipa „talibanilor” bine ghidati de Ginea si s-a ales prafu’ de toate sperantele noastre). Cea mai oribila chestie in partid e aia cu „delictul de opinie”, mult sustinut de Ghinea si ai lui. Daca nu-si baga mintile in cap talibanii astia si tot pun „talpi” la toate initiativele, chiar ca nu stiu cum vor mai atinge pragul electoral. Daca papusatul Barna si „Valcovul” de USR (Ghinea, adica), vor avea cuvantul decisiv, in lipsa de altceva, eu imi voi anula votul la viitoarele alegeri, m-am saturat sa votez „raul cel mai mic”!

    • @Adriana Negureanu: aminteste-ti, te rog de Dragos Tudorache!

      Metoda Plus+ de alegere a candidatilor: vot membri, cenzurat de Comisia de Selectie, cenzurata la randul ei de Biroul National Plus+ … adica, de fapt, din pixu’ lu’ dom’ presedinte Ciolos)

      Dl Ciolos, printr-o politica de tip nou, l-a ajutat usor pe prietenul Dragos Tudorache, cand cu lista pentru europarlamentare 2019, in care, de pe un rusinos loc neeligibil 13 (treisprezece) din lista votata de catre membri Plus+ a ajuns pe locul eligibil … 3 💡 Da, da, e clar: Comisia de Selectie si B.N.Plus au aratat norodului votant unde n-a dibuit valoarea. Si uite-l pe Tudorache la Bruxelles … prin meritul pixului.

      Cum ti se pare treaba? De mare viitor?

  11. Eu nu înțeleg de ce oamenii ăia dinafară pe care vrea Ciolos să-i aducă în conducere nu se înscriu în USR. Oare pentru că statutul nu permite înscrierea foștilor din serviciile secrete?

  12. Ha! Ha! Ha!

  13. Asta este ce au aruncat spre presa cei din BN pentru ai forța mana lui Ciolos.

  14. In sfarsit o veste buna de la usr.
    Cu Bulai, Mosteanu, Barna, Pruna, Nasui…. partidul se duce in cap.

  15. Sfârșitul USR este aproape.

  16. Tiberius sunt de acord ca mizerie mai mare ca in PSD nu a existat si nici nu exista , la fel si in PNL dar sa nu-i facem pe USR-isti salvatorii neamului ca-i vai de steaua lor.Vin din urma AUR-stii,care mananca acelasi rahat cu iz de tricolor.Asa ca sa inchidem usile si sa plecam in Bahmoo,daca exista aceasta tara.Este trist dar nu exista astazi alta solutie,suntem prea dezbinati ca sa putem face altceva.Si-au atins scopul.

  17. Cred că este corectă inițiativa lui Cioloș, cum funcționează acum partidul pare închis, oarecum gripat. Mai multă deschidere și mai multă toleranță internă. Exemplu la Bacau nimeni nu are punct de vedere opus lui Viziteu, a fost exclus Ghinghis pt alta opinie etc.

    • nu gripat ci ostatic daca nui al meu mai bine il omor e mentalitatea celor care au pus mana pe el de la Nicusor Dan.

  18. Si face un alt partid, minus!

  19. Postacii USL au iesit in forta cand au vazut postare cu usr, desi nu au inteles nimic din ea, ca asa e cand esti analfabet functional.

  20. Dl Ciolos , are exact calitatile si temperamentul dlui Stolojan, serios si ferm, si ar fi foarte bun pt primministru .
    Dar cred ca nu are calitatile unui lider activ, empatic la cetateni, al unui discurs vibrant, care sa de faca sa vii la el , sa atraga electorat . Nu are acel vino incoa pe care l aveau Basescu si Iliescu , adica iti da o palma si vii tot la el .
    Mai empatic pare Barna, dar ei hotarasc .

  21. Ideile lui Cioloș sunt bune.

  22. Ne-am nenorocit! Tara il pierde pe invizibilul, inexistentul, imposibilul si inutilul Ciolos! L-or fi rechemat la vatra serviciile secrete franceze fiindca n-a prea avut randament pe aici?

  23. Bravo Dacian Ciolos. Era si timpul pt o clarificare. Se stie destul de bine ca Dan Barna este agentul serviciilor secrete (a se citi SIE de catre cine stie) infiltrat in USR. Serviciile secrete vor ca niciun partid sa nu scape de sub control.

  24. De reforme in USR era nevoie? De faptul ca Simion e pe toate ecranele de bine si de rau iar el nu e prezent nici 15 minute pe zi e o problema de reforma in USR?

  25. Păi atunci sa apara Droolă sa spuna orice.
    Ce bine e sa fii parlamentar or samsing…

  26. Nu vă înțeleg atunci când afirmați: in PSD și în PNL e la fel; de ce in USR nu se poate !?!?! Tocmai ptr că am vrut/sperat că USR sa fie ,,altfel” de partid.
    Referitor la Bârnă,că agent SIE: măcar e vb de un ,,serviciu” românesc,ceea ce nu e cazul lui Ciolos….
    A stat prea mult in Franța,și nu numai …..

    • Eu credeam ca e vorba despre bani si sperante inselate.
      Barna a luat bataie de la Dăncila – ce mai vrea?
      Doar cine e in #echipacastigatoare de la putere conteaza.

    • @Calator prin Europa
      Si crezi ca daca e macar de la un „serviciu” romanesc ar fi vreo diferenta.
      Politicianismul romanesc cu patriotismul de tara nu prea merg brat la brat in lunca Dambovitei.
      Alti vecini din zona estica se descurca de minune si nu fac temenele UE.
      NOI NICI ARMATA NU MAI AVEM !!!
      70.000 de oameni, aia nu e armata.
      50.000 de rezervisti, ha ha ha, daca se vor prezenta jumate la prima trompeta care da mobilizarea.
      Si la urma urmei ce sa apere?
      Averile politicienilor, bisnitarilor si cocalarilor ???
      Romanii pleaca din tara de greu!!!
      Si dau vina politicos pe stat, nu pe alesii care au fost votati sa conduca statul, alesi care dau vina si ei pe stat (sic) ca e prost administrator…

  27. Usr are nevoie de o reforma. Noi am crezut în voi și credem în continuare dar trebuie unitate în partid și ieșirea din anonimat. Foarte bune intențiile dl Cioloș. Sper sa reușească!

  28. Drulă Președinte !!!

    • Un „civil” n-ați găsiți și voi ?! Că pe Lumea Cealaltă nu pleacă nimeni în uniformă, indiferent dacă vorbim de Oastea NATO sau de Oastea D-lui…!

  29. N-am votat USR-ul tocmai din cauza lui Ciolos. Pentru ca a fost prim-ministru in „guvernul meu”.
    Omul sistemului sau nu, nu poti sa ajungi premier in guvernul lui Klaus, daca nu esti de-al lor.
    Paradoxal, l-am votat pe Klaus in turul doi, deși intuiam ca e degeaba. Doar putin mai bun decat Dancila. Nici macar! Dar asta e alta discutie! Si ca mine probabil au gandit multi.
    Abia după ce au ajuns la guvernare m-au convins ca sunt o alternativă la clasa politica cu care ne-am obisnuit. Mai mult partea de USR decat de PLUS.
    Nu e mare pierdere daca demisionează Ciolos, putea sa faca treaba asta in liniste, fara scandal. Nu cred ca le face bine scandalul asta in ochii electoratului. Faptul ca Ciolos incearca sa scindeze partidul ma face sa ma intreb daca nu este in continuare omul lui Klaus si asta a fost scopul de la inceput.
    Intr-o sigura privinta are dreptate Ciolos. USR-ul trebuie sa isi schimbe strategia de comunicare pana in 2024.

  30. USR a făcut marea greșeală de a renunța la kascaval… sansele sunt minime de a ajunge din nou la jugul guvernamental… PSD, PNL și UDMR sunt singurele partide cu experienta la învârtit banul/functiile/etc… USR-ului ii va fi extrem de greu de rezistat pe tusa… e de anticipat ca în zadar fac joc de glezne ptr ca nu vor avea niciodată loc pe teren…

  31. … delictul de opinie si transparenta sunt bune. Ar trebui insa sa ajunga toti la aceasta concluzie fara sa se certe. Pentru Romania, dle C si B.
    Aveati o fata desteapta, muncitoare care era si placuta adica se vedea, atragea atentia, Florina Presada, ati eliminat-o in loc sa o folositi. Iesea in evidenta, nu era stearsa, penibila si nici vulgara ca alte Udrea, viorici, alinute.

  32. Dacian Ciolos are dreptate.
    O reforma a USR este mai mult decat necesara. Vedem cu totii cum acest partid e intepenit. Nu ne trebuie sondajele lui Pieleanu ca sa constatam ca partidul nu creste decat pe seama greselilor altora. Nu mai sunt idei, nu este deschidere, delictul de opinie e pedepsit cu excluderea, nr membrilor scade in loc sa creasca. USR risca sa ramana un copac fara ramuri. Filialele din teritoriu nu pot creste daca nu exista deschidere.
    Cei care traiesc intr-un turn de fildes au impresia ca ideile bune vin exclusiv de la ei, ca in societatea civila si in randul celor 70% dintre romanii care nu voteaza, nu exista altii mai buni. Vedem mereu aceleasi figuri, bune – rele, dar mereu aceleasi, ca in vechile partide.
    Rolul presedintelui este decorativ, incaseaza buletele altora si trebuie sa asigure consensul acolo unde o majoritate se impune.

    Am citit si raspunsul ipocrit a lui Barna. Cica « eu m-am retras », adica te-am bagat in fata, acum descurca-te, executa ce hotaraste echipa mea din BN.
    Aloo Barna, nu uita ca 30% dintre usristii tai nu te-au votat in primul tur la prezidentiale, asta ar trebui sa te interpeleze. Cred ca tu esti ala care vrea « sa ia partidul pe persoana fizica ».

    Evident ca Ciolos nu va accepta un rol de marioneta in USR si oricine va veni (Barna, Drula, Ghinea), partidul n-are viitor, cu usile ferecate.

  33. Barna e precum Catu.
    Nene, scufunzi tot partidul, se vad rezultatele de cativa ani cat ai fost la conducere…poate ai si alta treaba totusi.
    Pacat de Drula ca e mare prietenie intre ei…

  34. Acest Hopa-Mitică secu_rist şi cu legitimaţie P$D la purtător…

    … după ce l-a dat afară din partidul creat chiar de el pe Nicuşor Dan, îl lucrează „tovărăşește” şi pe Cioloş.

    CIOLOȘ AR TREBUI SĂ FIE CONSECVENT ŞI SĂ ÎȘI FACĂ PARTIDUL LUI. NU POŢI SĂ FACI TREABĂ CU O CAMARILĂ DE NULITĂŢI.

    Dan Barney este a doua cea mai mare nulitate a politicii româneşti după Vulpiţa Firea!

    • Zile tu fratziweare! Ce bine e ca la pesedeu şi la pedeleu nu este securici! Ca doar stie toata lumea ca fondatorii Ion Iliescu si Virgil Magureanu nu erau securici ca astia din usereu! Pai nai vazut cand chemara astia mineriii ca lea gasit droguri la peneleu si masina electrica tiparit bani la peneteu! Pai daca era securici – normal! Asa si usere astia! Zile fratziweareee! Ca le zici bineee!! TRAIASCA PESEDEUUU!!!!!

  35. Intaritai drace, că și mi-emi place.

  36. Este necesar ca să existe o limpezire a apelor din USR. E momentul fie al relansării, fie al dezintegrării. Cu Cioloș președinte, forțele interne se pot canaliza și se pot uni într-un partid de viitor. Cu Barna, dezintegrarea este iminentă. Va exclude oameni valoroși pentru partid, ca să fie el ,,echipa câștigătoare”. Așa cum a mai făcut.

  37. Acum nu m-ai aveam facturile mari şi numai covid, dar asta e… naţi vrut să fi-ţi sănătoşi!

    #EATPRAYLOVE

  38. USR a castigat la europarlamentare si la alegerile care au urmat pentru ca a lasat impresia ca va face un altfel de politica in care primeaza intersul general si nu interesul de grup sau personal ca in cazul partidelor vechi. In momentul de fata este foarte clar ca asteptarile alegatorilor au fost inselate in special datorita lui Dan Barna si sustinatorilor sai, care au aratat clar ca in partid primeaza interesul de grup si personal. Tot ca aspect negativ s-a constatat ca competenta nu a fost folosita ca si criteriu de selectie primordial pentru numirile pe diversele posturi ce i-au revenit partidului. In atare conditii partidul are toate sansele sa dispara de pe scena politica daca continua pe linia asta pentru ca oamenii care au fost dezamagiti de partidele vechi si care au avut o raza de speranta la aparitia USR-ului nu sunt interesati sa voteze un astfel de partid. Ciolos a inteles acest lucru si incearca sa mai schimbe situatia dar Barna si acolitii lui tin cu dintii de scaunele lor chiar cu riscul ca acest lucru sa duca la disparitia partidului cel putin din parlament, la urmatoarele alegeri parlamentare. Din pacate se confirma din nou faptul ca romanii nu pot lasa deoparte interesele de gasca si personale pentru a realiza ceva mai bun in tara asta! Pacat!!!