Home » Articole » Europarlamentarul Vlad Gheorghe (DREPT): N-ați înțeles (mai) nimic! / România nu mai are timp, iar românii nu mai au nici răbdare, nici bani, nici toleranță pentru impostura și tupeul lui Grindeanu, Predoiu și prietenii

Europarlamentarul Vlad Gheorghe (DREPT): N-ați înțeles (mai) nimic! / România nu mai are timp, iar românii nu mai au nici răbdare, nici bani, nici toleranță pentru impostura și tupeul lui Grindeanu, Predoiu și prietenii

Europarlamentarul Vlad Gheorghe (DREPT): N-ați înțeles (mai) nimic! / România nu mai are timp, iar românii nu mai au nici răbdare, nici bani, nici toleranță pentru impostura și tupeul lui Grindeanu, Predoiu și prietenii
Sursa foto: Facebook / Vlad Gheorghe
Ascultă articolul

Europarlamentarul Vlad Gheorghe, președintele partidului DREPT, susține într-o postare pe Facebook că românii nu au votat „la vremuri noi, tot noi”, cu trimitere la persoanele propuse să facă parte din noul Guvern și care în bună parte se regăseau și în vechiul Executiv.

„N-ați înțeles (mai) nimic!

Pare că România va avea, în sfârșit, un Guvern cu funcții depline. Asta e bine. Dar nu putem și nici nu trebuie să cosmetizăm realitatea – ”La vremuri noi, tot noi”.

- articolul continuă mai jos -

Românii nu au votat asta. Milioanele care-au ieșit la vot pe 18 mai 2025 nu mai vor reciclări. Nu mai vor aceleași fețe care ani la rând au blocat, au abuzat și au distrus încrederea. Și bugetul.

Românii onești așteaptă transparență, nu promisiuni deșarte; decizii curajoase, nu vorbe goale; respect pentru banii publici, nu TOT lux pentru „speciali”; profesioniști reali, nu oameni de partid care doar pentru partid lucrează. Românii onești vor un stat care să nu-și mai bată joc de încrederea și banii lor munciți.

Românii onești au votat pentru o schimbare profundă.

Da, așteptările sunt uriașe. Și nu doar de la președinte. Nu doar de la prim-ministru. Nu doar de la vreo câțiva care să ”salveze” ce au stricat alții, și ăștia să rămână la butoane, dar pe altă funcție.

Schimbarea nu se poate face tot cu cei care ne-au adus aici. Este un pariu extrem de riscant pe care-l fac partidele pe spinarea întregii Românii oneste. ”Sistemul” n-a înțeles (mai) nimic, pentru că rezistă și ne râd în față de la guvernare:

* Cei care zboară cu avioane private pe banii infractorilor, dar cer „solidaritate” de la românii care muncesc onest

* Cei care urlă despre tăieri, dar își măresc sporurile și își plătesc consilierii fictivi.

* Cei care pretind reforme, dar își promovează rudele și clientela de partid.

România nu mai are timp, iar românii nu mai au nici răbdare, nici bani, nici toleranță pentru impostura și tupeul lui Grindeanu, Predoiu și prietenii.

Pe 18 mai am evitat ca mămăliga să dea în clocot. Dar ea încă fierbe”, a scris Vlad Gheorghe.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole