Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Euronews România a obținut joi în cadrul unei ședințe publice a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), o licență de emisie radio pentru București, potrivit unui comunicat al postului deținut de Universitatea Politehnică București.
Noul post, Euronews Radio, va avea conținut de știri adresat în special publicului tânăr.
Radioul va funcționa în baza unei grile de programe și a unei producții editoriale proprii în proporție de 49,85%, în colaborare cu echipa Euronews România, și va intra on air până la finalul anului 2025.
În sprijinul formării viitoarelor generații de jurnaliști, Universitatea Politehnica din București anunță lansarea în 2025 a două programe dedicate domeniului media.
Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica București, a declarat că „vom porni din acest an două programe dedicate jurnalismului – un program specializat și primul program de media digitală din București, la nivel de licență”.