G4Media.ro

Euobserver: Asaltul Poloniei asupra drepturilor femeilor este doar începutul

sursa foto: Captură video

Euobserver: Asaltul Poloniei asupra drepturilor femeilor este doar începutul

Curtea Constituțională a Poloniei a impus practic, săptămâna trecută, interzicerea accesului femeilor poloneze la asistența medicală pentru avort. Această lovitură gravă dată statului de drept și drepturilor cetățenești a fost aplicată de către o instituție calificată pe bună dreptate de către Donald Tusk drept un pseudo-tribunal, a cărei legitimitate e contestată de însuși poporul Poloniei cât și de Europa.

* Articol de opinie semnat de Irene Donadio (șefă pentru strategie și parteneriat la International Planned Parenthood Federation European Network)

Curtea a trecut prin niște transformări în 2016, când partidul Lege și Justiție (PiS) aflat la guvernare și președintele Andrzej Duda au numit judecători apropiați de ideologia lor retrogradă și oprimantă.

Drept urmare, țara se află astăzi într-un blocaj, cu proteste care au loc pe întreg teritoriul Poloniei, plus acțiuni de solidaritate pe tot cuprinsul Europei.

Fapt care dovedește, dincolo de simplele sondaje, că opinia publică din Polonia nu susține interzicerea accesului femeilor la asistența de avort, inclusiv segmente ale electoratului pe care PiS teoretic le reprezintă.

Zeci de mii de polonezi, femei și bărbați, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva verdictului, ignorând riscul la adresa propriei sănătăți în toiul unei pandemii.

Ei au fost întâmpinați de sute de polițiști care au folosit gaze lacrimogene împotriva lor și au făcut arestări.

Premierul polonez a anunțat că va trimite armata pe străzi drept răspuns la pandemie, însă în actualele circumstanțe nu poți să nu te gândești că măsura e de fapt menită să-i intimideze pe protestatari.

Dacă țara ar fi fost cu adevărat o democrație, curajoasele femei poloneze nu ar fi fost forțate să iasă în stradă în cursul pandemiei pentru a-și revendica drepturile, și nici protestelor nu li s-ar fi răspuns prin violență. E imposibil să nu sesizezi similitudinile cu manifestațiile din Belarus.

Decizia de săptămâna trecută de a ataca siguranța reproductivă a femeilor a fost solicitată de către un partid de guvernare căruia îi lipsește susținerea parlamentară necesară pentru a interzice avortul printr-o lege și căruia îi era totodată frică să nu reaprindă manifestațiile publice masive, cum a fost „Protestul Negru” din 2016 împotriva interzicerii totale a avortului și a incriminării femeilor.

În spatele asaltului PiS împotriva sănătății și demnității femeilor se află nevoia partidului de a-și concilia simpatizanții ultraconservatori.

Acest asalt asupra drepturilor femeilor nu este decât începutul.

Curtea este folosită ca o armă împotriva cetățenilor pe care ea a jurat să-i protejeze; comportamentul ei este acela al unui apendice al PiS.

Societatea civilă este extrem de îngrijorată că, după interzicerea avortului, acest pseudo-tribunal va fi utilizat pentru a se retrage și puținele protecții care au mai rămas în vigoare pentru victimele violenței domestice, după care el și-ar putea îndrepta atenția asupra persoanelor LGBTI.

Un alt exemplu privind modul în care Polonia se îndepărtează în derivă de UE este recenta semnare de către ea a așa-zisei Declarații a Consensului de la Geneva.

Susținută în primul rând de SUA, ea este o declarație anti-avort care nu deține nici un fel de legitimitate în cadrul sistemului ONU.

Respectivul document face opinie separată de la largul consens în favoarea sănătății și drepturilor sexuale și reproductive, încercând să demanteleze cadrul legislativ internațional al drepturilor omului.

 Un istoric oribil

Ridicola declarație a fost semnată preponderent de guverne autoritare, cu un istoric oribil în ce privește drepturile femeilor, plus Polonia și Ungaria.

Ea constituie un apel de deșteptare la realitate pentru Europa.

Comisia Europeană și-a exprimat deja îngrijorările grave referitoare la violările statului de drept din Polonia și a propus condiționarea acordării de fonduri UE de respectarea de către statele membre a acestei valori a Uniunii.

Parlamentul European susține și el această măsură legislativă, dar ea a fost blocată de guverne la nivelul Consiliului. A venit vremea să întrebăm câte abuzuri vor mai tolera celelalte state membre din partea guvernelor autocrate. Unde se află acea linie care nu poate fi încălcată?

Liderii UE ar trebui să fie încurajați de recentele probe ale evidentei susțineri publice a unei condiționări robuste a fondurilor de statul de drept, cât și de creșterea încrederii în UE a polonezilor. Dacă se dorește să ne păstrăm încrederea în proiectul european, atunci acesta este minimul pe care trebuie să-l cerem de la guvernele UE.

Așa cum guvernele UE au dat dovadă de solidaritate financiară în cursul pandemiei, acum a venit vremea ca ele să-și demonstreze solidaritatea politică cu cetățenii țărilor autoritare și să se împotrivească erodării democrației.

Verdictul de săptămâna trecută va fi agonizant pentru femeile poloneze și pentru familiile lor, forțându-le pe unele dintre ele să-și ducă sarcina până la capăt în ciuda voinței proprii și amplificându-le inutil suferința. Atacurile coordonate împotriva siguranței cetățenilor polonezi, nu numai contra femeilor, vor continua.

În timp ce activiștii continuă să protesteze și să-și strige nemulțumirile în stradă, noi întrebăm: vor fi ele auzite de către UE și statele membre și vor acționa acestea în consecință?

Sursa: EuobserverTraducere: Andrei Suba (Rador)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

50 comentarii

  1. „a ataca siguranța reproductivă a femeilor” Pai cum ataca legea siguranta reproductiva a femeilor? Vor avort sau vor sa se reproduca?

    „forțându-le pe unele dintre ele să-și ducă sarcina până la capăt în ciuda voinței proprii” Pai cine le-a insarcintat cu forta? Daca nu vrei sarcina atunci iei masuri contraceptive? Iar un copil nu e o tragedie, de ce sa te feresti de el ca de dracu. Daca ai un copil mai merge unul iar daca ai doi, la fel. Iar familiile unde au 10 chiar nu-si fac probleme din astea. Iar daca ai nevoie in fiecare an de un avort sau doua atunci esti foarte proasta si iti pui sanatatea in pericol singura.

    Treaba e ca temele astea sunt bagate in discutie pentru a acoperi alte teme.
    …UE…ONU… treaba e ca feministele astea internationale nu au nici-o suparare de cite drepturi au femeile in islam.

    • Un copil poatr fii o tragedie , daca are nik mircica si capacitatea de a gandii limitata .

    • @Cici tragedie doar dacă vine după un viol, ceea ce procentual din avorturi nu cred ca sunt nici 0.1 la suta. Tragedie ca ce, nu își mai face corporatista cariera în timp ce i se atrofiaza ovarele? Femeia biologic e cea care poarta fătul și ii da naștere, dacă nu vrea copil sa nu mai facă s3x, sa ia anticoncepționale, prezervativ sau pastila de a doua zi dacă se rupe prezervativul.

    • @Doamne ajuta
      Cui sa ii vorbesti despre responsabilitate? Lumea fuge cand aude de acest cuvant.

    • @Vlad pai în ziua de azi tot fug de responsabilitate, vor doar drepturi fără obligații, vad peste tot oameni iresponsabili, ca o analogie uite și cazurile de covid ca sunt într-un procent covârșitor rezultat al lipsei de responsabilitate. Simțul de răspundere e opțional în zilele noastre

    • Mai ales cand vine vorba despre responsabilitatea partii feminine, e foarte greu. Sa nu ne facem cu totii ca nu stim ce se intampla: fac sex fara prezervativ, nu utilizeaza o alta metoda contraceptiva, au un numat enorm de parteneri si o data o patesc. Cum sa le explici ca raporturile sexuale implica o responsabilitate cand peste tot in presa, la televizor, de cand sunt mici totul e hipersexualizat?

  2. Sunt situatii in care avortul este recomandat medical sau este rezultatul unui viol, etc si exista explicatii si justificare cu privire la acest act medical.. In restul cazurilor care e justificarea acestui act de prunc-ucidere?
    As vrea sa stiu toate cazurile de avorturi din Romania sunt rezultatul unui viol/malformații? Daca nu, cum justificam acest act barbar?
    Ne consideram societati dezvoltate, sustinem drepturile minoriltatilor sexuale (ceea ce este normal), dar in contra-partida pledam peste aceste atrocitati?
    Nu este mai simplu sa investim in preventie, informare, etc?

    • Excelent comentariu, astea doua ar trebui sa fie singurele cazuri când o femeie avorteaza. Doar ca în societatea noastră femeile vor cariera și funcții, nu mai vor responsabilitate familiala, se ard cu cine apuca precum nesatulele și după arunca afara copiii.

  3. Pai e simplu pt EU! Blocarea tuturor fondurilor europene pt asa zisa polonie!Daca raman fara bani polacii mor de foame!
    Oricum polonia este un stat alcatuit din teritorii furate!

    • Tu ori nu ai citit tot articolul ori l-ai citit dar nu l-ai inteles.
      Au incercat blocarea fondurilor dar nu s-a putut realiza pentru ca initiativa e la randul ei blcoata. Pentru ca trebuie unanimitate si Polonezii si Ungurii nu se vor impusca in picior aproband asa ceva !

  4. Nu, nu este simplu. Te iubesti o noapte cu cineva si pleaca. Cine esti, tu, sa ma obligi sa cresc un copil fara tata? si motive pot continua pentru toti retardati care isi permit sa creada ca au dreptul la o opinie in ceea ce priveste avortul, barbat fiind.

    • @Oana Ai sumarizat perfect mentalitatea progresista / neo-marxista / feminista: vreti toate drepturile si libertatile dar refuzati sa va asumati responsabilitatile care vin impreuna cu primele.
      Cf exprimarii tale, nu te obliga nimeni sa cresti un copil, nu vine si ti-l pune cu forta un copil in brate. Tu alegi sa „te iubesti” neprotejat, iar de acolo rezulta copilul.
      Iar despre argumentul tau feminist „barbatii nu au dreptul la opinie despre avort,” a se slabi. Cand o sa faci tu singura-singurica un copil, fara samanta unui barbat, atunci mai vorbim.
      Sunt multe cazuri, cunosc si eu personal unul, in care femeia decide unilateral sa avorteze (intr-o relatie consensuala), cand partenerul ar vrea sa pastreze copilul.
      It takes two to tango.

    • @Ralph: drepturile si libertatile sunt exact asta: drepturi si libertati. Restul e ura impotriva femeilor, ura milenara, care e simtita tot mai mult azi de barbatii care au prierdut razboiul impotriva femeilor si nu le mai pot lega de casa si nu le mai pot distruge viitorul „insarcinandu-le”. Pentru ca or femeie paote ramane insarcinata si printr-o functionare defectuoasa a protectiei, si prin fortare, si prin accident, fara ca relatiile sa aiba efectiv loc. O femeie are dreptul, ca orice barbat, sa aiba familie cu cine VREA, nu obligata sa creasca un copil nedorit/cu malformatii/etc. Poate atunci cand tatal va fi inclus in discutia despre avort/de ce nu au fost folosite contraceptive, ne putem intelege. Toate comentaiile de aici sunt indreptate impotriva femeilor, doar pentru ca ele raman cu rezultatul unei nopti de „iubire”. Tot femeia suporta toate consecintele: si cele asupra corpului, si cele mentale, economice, legale, toate comentariile. Incepeti sa comentati impotriva barbatilor ca pe ei ii cunoasteti, va cunoasteti prea bine.

  5. Articolul este, de fapt, un advertorial semnat de sefa Planned Parenthood pe Europa, scrie dupa primul paragraf.
    Planned Parenthood este o corporatie care face bani din avorturi si din vanzarea corpurilor bebelusilor avortati pentru celulele stem. E o industrie foarte banoasa, pornita de Margaret Sanger, fondatoarea Planned Parenthood, o rasista si o eugenista auto-declarata.
    Prin decizia Poloniei actorii din industria avortului pierd bani. In consecinta vor intensifica atacurile la adresa Poloniei. Vom vedea tot mai multe astfel de “articole” in viitor in presa progresista care domina mass-media.

  6. Pai cred ca cel mai simplu ar fi ca UE sa sponsorizeze niste documentare cu ororile produse de legile astea in Romania, pe vremuri. Si sa le difuzeze pe toate canalele posibile.

    • @sile „Nascut la comanda, Decreteii” e un documentar din 2005, care trateaza acest subiect.
      Filmul esueaza lamentabil in a contura „ororile” despre care vorbesti. Nu neaga nimeni ca au fost cazuri in care au murit femei care au ales sa faca avorturi „negru”. Dar se vorbeste intr-o conotatie negativa despre cei cca 2 milioane de oameni nascuti astfel, care altfel n-ar fi existat, multi dintre ei, oameni pe care poate ii cunosti si tu, sau chiar din familie.
      M-a socat o secventa din film in care vorbeste un barbat care s-a nascut datorita decretului. Omul spune ca mama lui a facut „nenumarate chiuretaje” inainte sa ramana insarcinata cu el, si ca si el putea fi unul dintre acei avortoni. Se fereste sa spuna ca a avut noroc, insa, pentru ca ar fi contrazis firul narativ al filmului.
      Sunt prezentate in film mari artiste ale epocii comuniste care rememoreaza laudativ cum si-au riscat viata in repetate randuri pentru a nu-si afecta cariera. Mai poti vedea si o adevarata vrajitoare, o femeie vraci, prezentata ca si salvatoare a femeilor cu sarcini nedorite, care atunci cand e intrebata cate avorturi la negru (unele soldate cu victime) se rasteste la reporter zicand „Daca iti spun ca am facut mai multe avorturi decat firele de par din cap!”

  7. Care non/marxisti din Polonia, decretei?

  8. Nu sustinem tinerele familii, nu iesim in strada pentru educatie de calitate, dar ne suparam cand este atacat dreptul femeilor de a-si ucide copiii sanatosi dintr-o sarcina care evolueaza normal.
    Avortul este crima! Este incalificabil sa fii de acord ca cineva suprima 1/4 din populatia tanara a tarii fara nicio consecinta.
    Haideti sa lasam placa cu viol si malformatii, 9.5 din 10 sunt avorturi la cerere din sarcini fiziologice.

  9. O sa ajunga polonezii sa f*ta doar picioare-n gard …

  10. belarus scrie pe frunte

  11. Cum de nu s-au gândit politicienii polonezi să oblige bărbații să facă vasectomie până când își doresc să aibă copii, apoi să facă operația de revenire, și astfel să nu mai existe sarcini nedorite, deci nici avorturi? Oare pentru că a da legi care să afecteze doar corpul bărbaților ar duce la revoluție în secunda doi?

    Sper că le-a sărit muștarul tuturor apărătorilor guvernului polonez când au citit despre posibilitatea vasectomiei obligatorii, poate așa înțeleg și ei cum e să decidă altcineva în locul lor.

    Înseamnă că pe femei le consideră mai fraiere, de-aia legiferează împotriva lor și a medicilor care au spus clar că un făt nu este un copil decât de la un anumit moment încolo.

    Acei politicieni nu au pregătire medicală, și totuși dau legi care neagă știința medicală. Doar niște monștri ar putea legifera într-un domeniu în care nu au habar, și cu riscul a pune în pericol soarta propriilor cetățeni.

  12. 1. Legea importriva careia se protesteaza acum in Polonia interzice avortul in cazul in care sunt identificate in utero malformatii ale fatului care se manifesta prin dizabilitati neuro-motorii si de dezvoltare, speranta de viata redusa si calitate a vietii redusa. Nu am auzit sa sara statul polonez cu oferte de a lua in ingrijire neconditionat acesti copii. Voi stiti ce resurse sunt necesare pentru un asemenea copil? Si nu vorbim doar de tratamente, vorbim de cel putin 2 persoane care sa stea tot timpul cu copilul pentru asistenta – tratamente, educatie, joaca, vorbim de un copil care nu va fi niciodata independent si care va avea nevoie de foarte-foarte multe resurse financiare si emotionale pentru tot restul vietii.

    2. Hai sa ne mai uitam un pic si la cine comenteaza. As fi curioasa cate femei sunt dispuse sa duca o sarcina la termen si apoi sa se inhame la un numar incert de ani de a trai dependenta de altcineva (un partener, parinti, stat) ca sa se dedice integral unui copil care nu are nici o sansa sa devina adult functional. Si as fi curioasa cati barbati ar accepta un sacrificiu similar. Barbatilor le este usor sa spuna ca daca femeia a vrut copii, sa aiba grija de ei oricum. Barbatii sunt liberi sa plece in orice moment, ca doar nu sunt ei cei care trebuie sa duca sarcina la capat sau sa renunte la studii sau la un loc de munca pentru a avea grija de un copil (majoritatea considera in continuare ca doar mama trebuie sa aiba grija de copil). Dar tot barbatii sunt primii care comenteaza si despre tirania prezervativului. Tot barbatii sunt si cei care zic ca este normal sa violeze o femeie, mai ales daca sunt casatoriti. Barbatii nu trebuie sa isi puna viata in pericol apeland la felceri ilegali pentru intreruperi de sarcina nedorita, indiferent de motivul pentru care acea sarcina este nedorita (viol, incest, malformatii ale fatului, sau pur si simplu un accident de metoda anticonceptionala). Cine sunt barbatii sa spuna ce au voie femeile sa faca cu propriul corp? Exista vreo lege oficiala care sa amendeze barbatii care nu sunt barbieriti? Exista vreo lege care sa interzica barbatilor sa isi faca gauri pentru cercei in orice parte a corpului, doar pentru ca asa vor ei? Exista vreo lege care sa le interzica barbatilor sa isi faca vasectomie, daca ei doresc asta? Experimentele de control asupra corpului femeii desfasurate in Romania secolului trecut au dus la o povara economica enorma – toate femeile care au murit sau au ramas mutilate pe viata, toti copiii abandonati, cu si fara malformatii, atatia copii ramasi orfani de mama.

    3. Vreti sa reduceti rata avortului? Dati oamenilor (si femeilor si barbatilor) posibilitatea sa invete despre si sa aiba acces la planificare familiala, metode contraceptive, respectul pentru ceilalti. Dati oamenilor posibilitatea sa aiba la cine sa apeleze pentru orientare, suport, ajutor. Adica sistem medical bun, care nu omoara oamenii si copiii. Adica sistem educational bun, in care orice copil primeste o educatie care sa ii permita sa devina un adult functional, productiv si fericit, fara ca aceasta educatie sa depinda de veniturile parintilor copilului. Adica o societate care nu te judeca pentru pacatele altora sau pentru cum te-ai nascut. Lasati oamenii sa aiba copii pentru ca vor, nu pentru ca sunt obligati sa ii aiba.

    4. Nu am vazut in Romania atitudine model fata de persoanele cu dizabilitati. Nici politic, nici social. Asa ca mai ganditi-va daca voi ati adopta un copil cu dizabilitati, daca ati fi prieteni cu o persoana cu dizabilitati, daca ati ajuta o asemenea persoana sau ati lucra cu ea. Ganditi-va daca voi ati renunta la cativa ani sau chiar cateva zeci de ani din viata in care voi sa existati doar ca un ingrijitor al unui copil. Fara hobby-uri, fara concediu, fara cariera, fara timp personal de iesit cu prietenii, de facut petreceri, de mers la sala, etc. Si toate astea in timp ce depindeti de altcineva – un partener, familie, stat – pentru a va asigura nevoile de baza si accesul la tratamente si educatie pentru copilul pe care il aveti in grija.

  13. Este dreptul femeii sa decida daca pastreaza si creste copilul sau nu !! Viata este complexa, genereaza o multitudine de situatii care ar putea duce la decizia de a face un avort.
    Chestia cu :avortul este o crima” este o mare tampenie ! Nu este adevarat. Si exista o sumedenie de argumente in acest sens.
    Curtea constitutionala poloneza este probabil la fel de tampita ca si CC a noastra. Ma intreb cate femei sunt in ea !

  14. Avortul e crima!

    • Daca ai cerceta vietile copiilor nedoriti – fie ca au fost crescuti in familii, fie la orfelinat – ai afla de cat de multa suferinta si mizerie au parte. Ai afla ca multi dintre ei isi doresc sa nu se fi nascut si ca o parte aleg sa-si puna capat suferintei prin suicid.

      Ai mai afla si ca exista oameni care profita de pe urma suferintei si mizeriei acestor copii si care au interesul sa o perpetueze.

      Atunci ai intelege poate ce crima este interzicerea avortului.

    • @Cosma Tu sustii moartea unui bebelus ca preventie fata de suferinta si greutatile pe care le va trai in viata, sustinand ca o faci de grija lui, spre binele lui??
      Asta e de departe cel mai imoral si mai ipocrit argument pentru avort!
      Imagineaza-ti ca ai putea sa-i spui asta unui bebelus aflat in uterul mamei: “Cred ca ar fi mai bine sa mori inainte sa te nasti. Cred asta pentru ca imi pasa de tine si-ti vreau binele.”

  15. UE este moarta din punct de vedere politic. Ce reactie vreti sa aiba UE? Nici macar nu are instrumente punitive la adresa unor astfel de derapaje democratice. Inteleg opozitia statelor privind deciziile de acceptare a zeci de mii de migranti sau alte reguli impuse de la Bruxelles (cote), insa interzicerea avortului este o decizie pur comunista. Ar trebui ca toti europenii din toate statele sa protesteze cumva impotriva acestor decizii imbecile!

  16. Adica statul polonez o sa umple inchisorile cu femei poloneze care au avortat?
    Baravi barbati lesii astia. Sa le fie rusine.

  17. interesant cum numai barbati vajnici pe forumul asta care stiu ei cel mai bine despre ce vor sau ce trebuie sa faca femeile.
    Mue ba ratailor!

    • Un copil nu e doar al femeilor ci si al barbatilor chiar daca femeia il poarta o vreme. Si tatal are un cuvint de spus. Decizia trebuie sa fie a ambelor parti. Si chiar si asa copilul are o viata chiar daca nu e nascut. Nu poti sa-l arunci la gunoi ca pe un mar stricat.

  18. Avortul este crimă! Și punct!

  19. Consensul medical este că avortul nu e ucidere. Medicii știu cel mai bine pentru că ei asta învață la școală, ce este viața. Un politician nu este mai competent decât un medic pe tema asta, deci orice lege ar vrea să dea, trebuie să se consulte mai întâi cu medicii și să legifereze în concordanță cu informațiile specialiștilor.

  20. @Alinuta Faptul ca spui ceva cu convingere nu-l face sa fie adevarat. Afirmatia privind “consensul medical este ca avortul ni e ucidere” ai scos-o din posterior.
    Dr Willie Parker, un abortionist celebru din SUA, care a scris si o carte despre moralitatea avortului, a afirmat in repetate randuri ca “the fetus is a human being” si ca avortul inseamna “killing a human being”.
    https://www.thecollegefix.com/pro-life-professor-gets-abortionist-to-admit-procedure-kills-a-human-being-video/

  21. Frumos discursul doamnei donadio. Nici tovarășul Stalin nu cred ca putea sa infiereze mai bine dușmanii. Citez: „judecători apropiați de ideologia lor retrogradă și oprimantă”. Marxism (neomarxism) aplicat! Asta ca să dam numai un exemplu.
    Textul pare copiat dintr-un articol de ziar din anii 50. Doar schimbat „proletari” cu „femei”, dreptul la munca/greva cu drepturile reproductive și imperialistii burghezi cu partidul lege și ordine.
    O asemenea retorică nu face din păcate decât rău mișcării pentru drepturile femeilor poloneze.

  22. Blocarea fondurilor UE pt polonia e prima măsură care trebuie luată!

  23. Sa facem o noua UE fara Polonia si Ungaria. Asta e solutia. Sa lasam popoarele innapoiate si cu gandire medievala care voteaza astfel de politicieni sa se dezvolte singure si fata bani europeni. Prostia trebuie ignorata nu rasplatita vu bani. Polonia a luat miliarde de euro din fonduri europene si asta e progresul? Sa-i dam afara din UE ca se ocupa rusii de ei imediat.

  24. Femeia are dreptul sa nasca prunci ; nu si obligatia . Actul sexual nu este pentru placere ci pentru concepere de prunci . Din punctul meu de vedere nu e nici o diferenta intre un drogat care prizeaza si o femeie sau un barbat care face sex pentru placerea trupeasca si nu pentru concepere de prunci .

    • si pe mine ma deranjeaza toti retrograzii care se inchina la un barbos inexistent din ceruri, dar as putea sa ii ignor daca nu ar incerca mereu sa bage tuturor pe git idolul lor.