G4Media.ro

Eugen Tomac: PMP ia în calcul să meargă pe cont propriu la…

sursa foto: Facebook/ Traian Basescu

Eugen Tomac: PMP ia în calcul să meargă pe cont propriu la Primăria Capitalei / ”Băsescu să revină la al treilea mandat”

PMP ia în calcul să meargă pe cont propriu la alegerile locale, atât la Primăriile de sector, cât şi la Primăria Capitalei, cu susţinerea fostului preşedinte Traian Băsescu pentru „cel de-al treilea mandat”, dacă PNL şi USR PLUS nu vor accepta crearea unei alianţe politice de dreapta în jurul lui Nicuşor Dan, a declarat vineri, pentru AGERPRES, liderul PMP, Eugen Tomac.

„Noi am propus să se creeze o alianţă în jurul domnului Nicuşor Dan, o alianţă de dreapta pe Bucureşti, acest lucru însemnând candidat comun la Primăria Generală, listă comună la Consiliul General, candidaţi comuni la primăriile de sector şi liste la Consiliile locale. Lista pentru Consiliul General consider că trebuie să o agreeze primarul general şi el trebuie să o facă. (…) În caz contrar, dacă nu se va realiza acest proiect, singurul de altfel realist şi care poate da o nouă faţă Bucureştiului, PMP ia în calcul să meargă pe cont propriu la toate primăriile şi, de asemenea, la Primăria Capitalei, să revină la cel de-al treilea mandat domnul preşedinte Băsescu”, a afirmat Tomac.

El a adăugat că a avut „mici discuţii” pe această temă şi aşteaptă decizia PNL şi USR PLUS.

„Am mai avut mici discuţii, urmează ce decizie vor lua, pentru că noi suntem prea mici pentru a influenţa decizia celor două partide”, a menţionat Eugen Tomac.

Potrivit acestuia, PMP, „în mod obligatoriu”, ar dori să aibă candidat la Primăria unui sector al Capitalei.

„În mod obligatoriu, ne-am dori un sector unde să venim cu un candidat care să câştige. Avem candidaţi buni pentru toate sectoarele. Cred că o candidatură care poate cuceri Primăria Sectorului 2 este domnul Paleologu, de asemenea un candidat redutabil pentru Primăria Sectorului 4 este Ştefănel Dan Marin. În mod sigur, în jurul lui Mihai Neamţu, la Sectorul 3, putem să-i creăm probleme reale proaspătului fugar de la PSD, Negoiţă. Ştefan Florescu şi singur are şanse să-l bată pe Mutu la Sectorul 6 şi, dacă USR-ul ar fi dorit să facă un gest de nobleţe, sunt convins că Ioana Constantin, colega noastră, la Sectorul 1 îl poate învinge pe domnul Tudorache într-o alianţă unită. De asemenea, la Sectorul 5, senatorul Iliescu este cunoscut de 20 de ani în acest sector”, a explicat preşedintele PMP.

BPN al PNL se reuneşte, sâmbătă, pentru definitivarea candidaturilor la alegerile locale

Şedinţa conducerii PNL va avea loc începând cu ora 9,00, la sediul central al partidului.

La începutul acestei săptămâni, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat convocarea Biroului Politic Naţional pentru definitivarea candidaturilor la locale.

„BPN validează candidaţii la preşedintele Consiliului Judeţean şi la primăria municipiului reşedinţă de judeţ. Practic, sâmbătă luăm decizia legată de toţi candidaţii”, a precizat luni Orban.

El a arătat că, până sâmbătă, fiecare filială judeţeană a PNL are obligaţia de a definitiva candidaţii la toate primăriile.

Orban a menţionat şi că discuţiile cu USR PLUS pentru candidaţii la sectoare se vor finaliza până sâmbătă.

Liderii PNL şi USR PLUS au avut mai multe discuţii cu privire la candidaţii pentru sectoarele Capitalei. Potrivit unor surse politice, USR PLUS ar urma să aibă candidaţi la sectoarele 1, 2 şi 4, iar PNL – 3, 5 şi 6. Astfel, Clotilde Armand ar urma să candideze la Sectorul 1, Radu Mihaiu – la Sectorul 2, Simona Spătaru – Sectorul 4, Cristian Băcanu – Sectorul 5 şi Ciprian Ciucu – Sectorul 6.

Pe 16 iulie, BPN al PNL a validat candidaţii la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi de preşedinte al Consiliului Judeţean, cu excepţia judeţelor Brăila, Giurgiu, Bihor şi a candidaţilor la sectoarele Capitalei.

Pentru funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ au fost validaţi: la Piteşti – Sorin Apostoliceanu, la Braşov – George Scripcaru, la Galaţi – Bogdan Rodeanu (USR PLUS), la Vaslui – Tudor Polak.

Candidaţi la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean au fost validaţi: la Argeş – Emanuel Soare, la Bistriţa-Năsăud – Stelian Dolha, la Covasna – Olimpiu Floroian, la Galaţi – George Stânga, la Gorj – Iulian Popescu, la Harghita – Sebastian Buzilă, la Maramureş – Ionel Bogdan, la Mehedinţi – Cristinel Pavel, la Neamţ – Mugur Cozmanciuc, la Satu Mare – Adrian Cozma, la Vaslui – Marius Arcăleanu, la Vâlcea – Cristian Buican.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

29 comentarii

  1. Eugen Tomac cand se scoala se gandeste la Basescu.
    Ce poate fi mai oribil?

  2. Nu o sa revina Basescu la al treilea mandat, dimpotriva mi-e ca o sa-i deschideti Gabitei lu’ Pandele al 2-lea mandat DACA nu va veti uni impotriva scandalagioacei lu’ Pandele!
    25.07.2020: „În plină pandemie, zeci de mii de bucureșteni au rămas, de câteva zile, fără apă caldă. La Termoenergetica nu răspunde nimeni la telefon. Cum am ajuns aici și când se va rezolva problema?
    Deși suntem în timpul unei pandemii – iar menținerea igienei personale este esențială pentru sănătate – mii de bucureșteni din sectoarele 2 și 3 n-au apă caldă de la începutul săptămânii. Și mai rău e că oamenii nici n-au cum să afle când anume ar urma să li se furnizeze din nou acest serviciu.
    Compania Municipală Termoenergetica SA – cea care ar trebui să furnizeze atât apă caldă, cât și explicații pe înțelesul oamenilor cu privire la sistemul de termoficare – se mulțumește să posteze pe site-ul propriu date seci și incomplete.
    Iar la telefoanele companiei municipale nu răspunde nimeni, cu orele.
    Pentru bucureșteni nu-i tocmai ieșit din comun să rămână, din senin, fără apă caldă. Conductele de termoficare – aflate de mai bine de jumătate de an în administrarea Companiei Municipale Termoenergetica SA – pocnesc des. Așa că oamenii se așteaptă ca, din timp în timp, să nu curgă nimic la robinetul de apă caldă.
    Află aici cum funcționează sistemul de termoficare al Capitalei și de ce țevile care pocnesc lasă atâtea mii de oameni fără apă caldă.
    Cu toate astea, de regulă, avariile se repară într-o zi sau două. În această săptămână, însă, lucrurile nu s-au mai întâmplat așa.
    Calendarul săptămânii cu dușuri reci.
    În mare parte din sectoarele 2 și 3, apa caldă s-a oprit în seara zilei de luni, 21 iulie, sau în dimineața zilei de marți, pe 22 iulie.
    Atunci, CM Termoenergetica SA a postat pe site un anunț prin care informa că motivul pentru care furnizarea nu se face la parametri normali este că CET Sud – o centrală administrată de ELCEN – a intrat în revizie.
    Așa că Termoenergetica urma să facă niște manevre de adaptare care să dureze până la 48 de ore.
    În acest timp, în sectoarele 2 și 3, apa de la robinete risca să fie doar dezmorțită sau chiar rece.
    Pe 22 iulie, Termoenergetica a afișat pe site o listă lungă cu avarii. Remedierea unora dintre ele urma să dureze, de asemenea, 48 de ore.
    Cu toate astea, după ce s-au scurs cele 48 de ore, mii de bucureșteni au constatat că furnizarea apei calde nu s-a reluat încă.
    Termoenergetica SA a postat încă un Comunicat pe site. De această dată, informa că – de vreme ce s-a oprit CET Sud – trebuie să facă adaptări în modul de furnizare a apei calde. Mai exact, trebuia să repare o bucată de conductă groasă. Și ca să o poată repara, a fost nevoie să oprească apa pe o porțiune mare (precizată doar orientativ), lăsând mai multe puncte termice – și câteva mii de bucureșteni – fără apă caldă.”
    https://spotmedia.ro/stiri/social/in-plina-pandemie-zeci-de-mii-de-bucuresteni-au-ramas-de-cateva-zile-fara-apa-calda-la-termoenergetica-nu-raspunde-nimeni-la-telefon-cum-am-ajuns-aici-si-cand-se-va-rezolva-problema

  3. Siretul Petrov si-a zdrobid partidul si poporul dar inca mai pastreaza reteaua obscura de cartite si vuvuzele.

  4. Cum adica ”santaj” din partea domnului fost presedinte ?! Vedeti-va de treaba, asa ceva nu e posibil, ca doar l-am votat cu totii si cu stanga si cu dreapta ! Lumea rea si invidioasa indruga verzi si uscate… Nu cred o iota…!
    Pune, drace, mana pe lopata si baga la zgura, ca nu te platesc sa razi pe infundate in tura…!

  5. Nu mai pupa un mandat.
    Atarna prea greu posetele alea Louis Futon.

  6. Pina la urma si PMP se pozitioneaza pe partea deapta a intelegerii politice . Cuvintul de ordine este – unire si cistigarea alegerilor cu orisice pret . Daca ne uitam cu atentie in jurul nostru emotiile politice ar trebuii sa dispara din mintea colectiva a cetatenilor . Nu mai este nici timpul nici momentul sa ne balmajim in discutii fara rost .Stop si de la capat . Toti cei de dreapta trebuie sa se puna de acord . Fara asta ne asteapta la cotitura fosta -stinga- rapace si rosie la culoare . Dupa alegeri putem reveni la minunatele noastre sentimente pentru unii sau altii aflati pe esicherul politic . In situatia de fata Nicusor Dan are ultimul cuvint . Nicusor Dan va decide acceptul si va da un locsor cit de mic pentru PMP. O eventuala pierdere a primariei bucurestilor ,datorata refuzului cuiva din partea dreapta, se va rasfringe asupra acestuia – negativ- in alegerile parlamentare . Tu partid (oricare ai fi fost )nu ai vrut unirea si asta a dus la pierderea alegerilor , minimizeaza votul cetateanului pentru acea forta politica .

  7. Basescu a ajuns un mizerabil (politic vorbind, bineinteles), altfel ramane omul bun pt orice surpriza buna/rea.
    Daca rezultatele finale pe Bucuresti vor arata asa:
    Firea 29%
    Dan 28%
    Basescu 6%

    Inseamna ca marinarul si-a batut joc de romani in ultimul hal (nu doar de bucuresteni)
    Dar omul a invatat de la sobolani cum sa supravietuiasca. (si de la sobolanii securisti, cat si de la sobolanii de pe corabii)

    • Exact asa este.

    • La anuntul ,definitiv exprimat, ce ar confirma candidatura fostului prezident , premierul Orban ar spune asociind de indata , public , candidatura in cauza cu blatul PMP-PSD ,aratind si dorinta PMP de a obtine consilieri si liste comune,pentru a manipula votul in consiliu, cind de partea unora cind de partea altora, dupa interese , moment in care electoratul PMP se muta in intregime catre USR.

  8. Pe de alta parte si Basescu are dreptate.

    In loc ca USR sa lase de la ei si sa sustina un PMP-ist la o primarie de sector, Barna se incapataneaza si prefera sa.l bage pe Basescu in cursa cu Nicusor Dan la primaria capitalei.
    Cele 4-5 procente ale PMP ar fi foarte binevenite pt sustinerea lui N.Dan.

    Dar e treaba lor, a bucurestenilor.

    • @Laura Coman: „USR sa lase de la ei si sa sustina un PMP-ist la o primarie de sector”

      Cum adică, mă, „USR să lase de la ei şi să susţină un PMP-ist la o primărie de sector”?! Cum să-şi permită USR să folosească mandatul alegătorilor săi, promovând în post un personaj pe care acei alegători nu l-ar vota? Chiar aşa, partidele au voie să facă pipi pe opţiunile propriilor lor alegători?! Tu îţi dai seama ce grozăvie de tranzacţiei iei în discuţie?

      Noi, populaţia României, avem tot dreptul să lămurim la vot mirosul pestilenţial al securistului Petrov, cu toată haita lui de hahalere! Iar USR este dator să ne ofere această deschidere!

    • Nu vor doar un candidat la un sector!
      Vor si consilieri peste tot, pe liste comune. Ceea ce e deja altceva.

      Ce se mai alinta si Tomac asta ….

    • @sanitarul.

      Banuiesc ca PNL-USR sunt convinsi ca n-au nevoie de voturile PMP.
      La europarlamentare, in Bucuresti, USR a obtinut 46% si PNL 15%.
      Acum, la nivel national, PNL ar avea 33% si USR vreo 17.
      Probabil ca pe asta se bazeaza Orban – N.Dan – Barna..

      PS. Cred ca toate ideile nastrusnice si toate pretentiile si incapatanarile sunt ale lui Basescu.
      Tomac e doar „vorbitorul” partidului.

    • @trebuie….bla,bla

      Mai discutam cand (si daca) iti trec istericalele astea infantile.

    • Barna are periodic intalniri cu liderii PSD. S-a intalnit cu Dancila si Iordache in ziua cand opozitia a depus o motiune de cenzura impotriva guvernului Dancila. Barna mai nou s-a intalnit cu Ciolacu si ponta: „pentru a realiza rapid un plan pentru România”
      Pozitia lui Barna vizavi de participarea PMP alaturi de USR si PNL la alianta pentru Bucuresti face parte din „plan pentru România” stabilit alaturi de Ciolacu si ponta?

  9. Castiga nicusor si daca candideza turnatorul de colegi! Il asteptam in campanie,la suoermarket sa vedeti cata votare i dau bucurestenii!Nu o sa poata inghiti de atata admiratie!!!

  10. Castiga nicusor si daca candideza turnatorul de colegi! Il asteptam in campanie,la suoermarket sa vedeti cata votare i dau bucurestenii!Nu o sa poata inghiti de atata admiratie!!!

  11. Dacă nu e inconștient (și nu e), băse vrea să rupă din votanții lui Nicușor în favoarea candidatului psd, oricare ar fi acela.
    Să nu uităm de expresia de satisfacție pe care a avut-o (atât facial cât și verbal) după alegerile parlamentare din 2008, atunci când a pritocit alianța pd-psd.

  12. al treilea pentru basescu dar primul pentru petrov

  13. @lauracoman Procentele reale in Bucuresti la ora actuala sunt Nicusor Dan 47 la suta, Firea 28 la suta, Ponta 6 la suta Basescu 6 la suta la o prezenta de peste 40 la suta. Asa ca Firea va ramane sigur cantonata la Voluntari. Cifrele sunt cat se poate de reale

  14. Ce om fara onoare, ai fost presedintele statului si intri din nou ln lupta la grupa mijlocie, in administratie si asta indiferent de ce anume sta in spatele deciziei, daca e chiar situatia lu’ Nutzy.Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati , nu detineti nici o taina privind iesirea din mizerie nici a Tarii, nici a Bucurestiului.

  15. @asdfg, unde esti? Te-ai ascuns in colonul lui Băse?

  16. Petrov e atât de dependent de banul public încât dacă s-ar scoate mâine un post de paznic la weceul public el s-ar înscrie primul. CV are, experiență are, are până și numele compatibil cu funcția! Nimic nu este prea josnic pentru niște bănuți în plus!

  17. se incheia o alianta …doar daca-l propunea pe Paleologul primar gen al capitalei 🙂

  18. Petrov! Daca nu iti iese la Bucuresti, ai oricand un loc rezervat la Primaria Fundulea! E vara si la un sprit merge intotdeauna un sifon!

  19. Unii pur și simplu nu înțeleg când vine vremea să se retragă, precum d-nii Tăriceanu, Băsescu, Meleșcanu etc. Cariera politică a d-lui Traian Băsescu trebuia să se termine cumva.

    Sondajele dau PMP șansa unui scor sub pragul electoral (unul 1,8%, mai recent altul 3,8%). Un candidat PMP la unul dintre sectoarele Capitalei înseamnă victoria sigură a PSD. Oricum tot demersul este în favoarea PSD, alături de care PMP votează cu entuziasm.

  20. Toti cei care se vaita ca PMP si Basescu sunt egoisti si ca „rup din electoratul de dreapta in favoarea PSD” sunt de o ipocrizie incredibila!
    PMP erau dispusi sa faca parte din alianta de dreapta, in sprijinul candidaturii lui Nicusor Dan la generala. Erau dispusi sa negocieze, si asta ar fi insemnat o candidatura de sector pentru PMP, dar USR-ul se crede prea mare, prea important sa negocieze cu un partid mai mic, ei vreau cat mai mult, ca „li se cuvine”.
    Adevarul este ca aceasta situatie este inca o dovada ca USR+ nu sunt o formatiune de dreapta.
    Ei se vor de dreapta doar cand le convine, dar cand vine pusul in practica, ca acum, trateaza cu dispret si superioritate cel mai de dreapta partid din tara la ora actuala.
    Daca Nicusor Dan pierde la putine procente primaria Bucuresti, la procente mai putine decat va obtine Basescu, este total vina USR, a egoismului si arogantei lor.