Eșecul de moment al președintelui Iohannis (Op-ed)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Adevărul simplu este că succesul școlar al unui tânăr nu va veni niciodată din altceva decât: profesori buni, elevi silitori, disciplină intelectuală, efort constant și respect față de profesor și elev, împreună cu o orientare școlară pertinentă. Toate aceste lucruri, simple și vechi de când lumea, pot exista doar dacă punem educația din România pe un fundament axiologic clar, pe baza căruia facem din educație o dinamică societală, nu un simplu „serviciu public”.

Aceste repere axiologice, azi inexistente, ar fi trebuit să fie stabilite de șeful statului, conform articolului 80 din Constituție, înainte de a începe discuții tehnice* despre simple texte de lege. Faptul că nu și-a îndeplinit una din principalele prerogative constituționale ne obligă pe noi să facem efortul de a ne întreba ce vrem, în definitiv, de la educația din România? Care este portul înspre care vrem să îndreptăm corabia educației românești?

• Vrem o reformă în învățământ așezată pe un soclu moral solid sau vrem o reformă administrativă, în care ne jucăm cu dizolvat și refondat instituții, la fel ca generalii frenetici care se joacă cu machete de tancuri -adesea inexistente- pe harta frontului?
• Vrem un învățământ bazat pe exigență sau un învățământ lax? Vrem să creștem generații de tineri puternici mental și fizic, adaptabili și siguri pe ei, siguri pe identitatea lor sau vrem să creștem tineri amorfi, fără ambiție și vigoare intelectuală și fizică, fluizi mental și vulnerabili psihic? Nu uitați, când răspundeți acestei întrebări, că atunci când exigența lasă loc moliciunii, e aproape imposibil să trecem înapoi la exigență, chiar dacă realitatea vieții ar cere-o.
• Vrem un învățământ bazat pe autoritatea intelectuală și comportamentală a profesorului sau vrem un învățământ bazat pe autoritatea părinților și a copilului-rege în fața profesorului de la clasă?
• Vrem să avem universități care să revină la rolul lor de a produce excelență sau vrem universități pe post de serviciu social care dau diplome tuturor netoților, de nu mai poți diferenția excelența de mediocritate și știința de pseudo știință? Afirm că universitățile sunt esența, ele îi formează pe cei care dau liniile directoare societății noastre, nu simple școli profesionale superioare. Am ajuns să avem, azi, în România, tot mai puțină chemare a tinerilor către științe exacte sau umanistice fundamentale, și chestii din ce în ce mai năstrușnice, de exemplu „master de egalitate de șanse”. Imposturi intelectuale finanțate generos de stat!
• Vrem să avem în fața copiilor profesori de top sau vrem să-i avem preponderent pe cei care nu erau buni de altceva, alături de câțiva cu vocație? Suntem pregătiți la decizii curajoase pentru asta sau lâncezim în prizonieratul față de eternele rețele de prolicși „experți în științele educației”, sindicate și dulcele confort al mediocrității?
• Ce înțelegem prin „echitate”? Egalizare prin scăderea nivelului celor de sus, așa cum Franța o face de 30 de ani -torpilându-și sistemul educațional- sau ridicarea cu orice preț al nivelului celor de jos, indiferent cât de mare e diferența cu excelența celor de sus? Vrem să oferim o deschidere către excelență celor care azi nu au nicio șansă, cauza principală fiind lipsa profesorilor de calitate în mediul rural (conjugată adesea cu indolența părinților) sau îi lăsăm în voia sorții, continuând să glosăm doct, înfulecând caviar, pe la simpozioane despre „echitate și egalitate de șanse”, sperând că vor găsi, pe cont propriu, un ascensor social? Suntem pregătiți pentru eforturile de coerciție față de părinți și profesori necesare pentru a atinge excelența pentru cei fără șanse azi?
• Vrem ca școala să fie templul cunoașterii solide, a adevărurilor științifice, un loc de îmbogățire spirituală, prin tot ce înseamnă studiul științelor exacte și umanistice, predate de oameni bine pregătiți pentru asta sau vrem, sub falsul pretext al „deschideri către societatea civilă”, să dăm acces în sala de clasă militantismelor și mimetismelor de tot soiul -triste maimuțăreli? Vrem să mergem înspre o societate dirijată de umorile și sentimentele militanților vocali sau înspre o societate dirijată cu calm și rațiune de oameni siguri pe fundamentele intelectuale imuabile ale civilizației noastre?
• Vrem o țară care să fie model educațional pentru alții, din Europa sau din alte zări, sau vrem să reproducem modele care au falimentat -sau sunt pe cale să falimenteze- sisteme educaționale odată fantastice? Vrem să fim lideri, vrem să fim o busolă a valorilor educaționale sau adepți zombați ai unor tendințe împachetate în staniol mesianic, păguboase însă în contact cu realitatea copiilor noștri?
• Vrem o societate îndreptată înspre crearea de bogăție materială și spirituală sau o societate orientată înspre divertisment?
• Avem, pentru țara noastră, ambiția unui salt rapid, care să-i atragă să trăiască la noi în țară pe creatorii de valoare din Europa și lumea largă sau vrem să ne continuăm, obidiți, drumul prin istoria care se deschide în fața noastră, atrăgându-i la noi pe cei mai amărâți locuitori ai planetei?

Fără răspunsuri la aceste întrebări, desigur non-exhaustive, ministrul și ministerul au devenit ostatecii contextului politic. Nu puteau să îl lase pe președinte să iasă din mandat fără o lege, așa că alături de bune intenții, găsim inevitabilele compromisuri cu interesele diferiților actori pereni ai sistemului. E vizibilă amprenta intereselor sindicatelor, rectorilor, oengeurior&alianțelor de oengeuri mufate la bani publici (cu atât mai vocale cu cât mai ideologizate), și dorințele părinților, adesea ghidați de vraci educaționali, tot mai îndepărtate de interesul educațional al propriilor copii. A propos, cine a scris legea?

În realitate, dezbaterea publică despre educație este unica dezbatere cu adevărat relevantă despre cum vrem să arate țara noastră. Menirea ei este de a cristaliza opțiunile directoare ale modului în care ne educăm copiii, nu de a decide în piața publică tehnicități, precum numărul materiilor de la bac sau al orelor de curs, acesta fiind rolul specialiștilor. Epoca istorică în care trăim, anume o reașezare a rolului occidentului (în sens larg, deci și a noastră) în lume -reașezare care ne este net defavorabilă până acum-, războiul de la poarta țării noastre, criza demografică fără precedent, evidenta criză de leadership la nivelul UE, ne obligă la decizii mari, nu la ajustări de mică anvergură.

Din păcate dezbaterea actuală a pornit foarte dezordonat și, dacă va continua în aceeași notă a temelor minore, ea va adânci deficitul de încredere între cetățean și autorități, va adânci faliile din societate, principalele unelte cu care ne distrugem singuri statul, și așa prea firav. Spus simplu drumul corabiei educației românești, condus de „România Educată” prezidențială, pare a fi tot mai mult un „drum de capă”: face ce poate pentru a nu se scufunda, dar cu siguranță nu va avea parte de vânturi favorabile, pentru că, de fapt, habar nu are înspre ce port se îndreaptă.

Să tragem o concluzie valabilă pentru întreaga societate: educația înaltă ne dă nu doar „puterea” (politică) – kratos– de bună calitate, ci și un popor –demos– dotat cu discernământ, deci capabil să aleagă conducători apți. Or, azi, principala suferință a României este foarte proasta articulare dintre demos și kratos, într-o democrație deficitară, cu rezultate proaste în oricare din marile sisteme la care ne uităm: educație, sănătate, justiție, infrastructură, sistem social.

Dacă în plan extern președintele pare să fi dus lucrurile cu succes, în plan intern acesta este teribilul eșec momentan al regimului Iohannis: programul „România Educată” ne-a fost prezentat ca fiind rezultatul unor largi consultări, în speranța că operaționalizarea lui se va face în liniște (de care da, educația are nevoie) și că va aduce soluții-minune, larg acceptate de toți. Din păcate realitatea de azi ne arată că nu au fost atinse aceste obiective. Realitatea a scos la iveală incapacitatea prezidențială de a produce o dinamică socială a încrederii, incapacitatea de a face din educație dinamica societală, drumul care duce la firescul excelenței la care s-a angajat, cu mandatul pe masă, atunci când, candidând, ne-a vorbit despre „România Educată”. Păcat.

Închei, cu regret, prin a spune, cinic, părinților nemulțumiți de școala copiilor lor, realitatea: sunteți pe cont propriu, găsiți soluții paralele pentru copiii voștri! Dar ei știu asta pentru că o practică de multă vreme.

* à propos, uităm prea repede că încă din 2016 a fost constituită „Comisia Prezidențială privind Proiectul de țară”, despre care situl președinției ne informează că s-a reunit ultima oară în octombrie 2017…

N.red. Analiză semnată de cercetătorul Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţiei condus de Mircea Miclea. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova: