Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Episcopia Hușilor și Federația Română de Fotbal (FRF) au demarat o colaborare prin care fotbalul să fie promovat în comunitățile rurale din județul Vaslui, potrivit frf.ro.
O primă activitate care este menită să promoveze sportul în mediul rural a avut loc în cadrul Taberei „Copilărie și Credință” din localitatea Banca (Vaslui). Adrian Racoviță, vicepreședintele Asociației Județene de Fotbal Vaslui și referent zonal FRF, și fotbalistul Vali Hagiu i-au implicat pe copii în diferite jocuri cu mingea, iar cei mai activi au fost premiați cu câte o minge.
Peste 60 de fete și băieți cu vârste între 6 și 15 ani au participat la acțiunea FRF, bucurându-se de mișcare și fotbal.
„Jocurile sunt organizate în așa fel încât copiii să simtă cu adevărat că formează o echipă. Consider că au petrecut timp de calitate și au descoperit ce înseamnă fotbalul, care nu reprezintă doar un joc, ci inițiativă, fair-play și socializare. Mulțumim Episcopiei Hușilor pentru implicarea în astfel de parteneriate”, a spus Adrian Racoviță, referent zonal FRF.
Asemenea activități vor mai fi organizate în alte două comunități rurale vasluiene.
Episcopia Husilor organizează evenimente cu copii de 6-15 ani?!? Sper că acei copii au primit preventiv chiloți de tablă…