Home » Articole » Epidemia de coronavirus se răspândește accelerat în Marea Britanie, care a trecut pragul de 1.000 de decese

Epidemia de coronavirus se răspândește accelerat în Marea Britanie, care a trecut pragul de 1.000 de decese

Epidemia de coronavirus se răspândește accelerat în Marea Britanie, care a trecut pragul de 1.000 de decese
Sursa foto: Dowing Street 10
Ascultă articolul

Marea Britanie a înregistrat în ultimele 24 de ore încă 260 de decese provocate de noul coronavirus, astfel că numărul total al deceselor urcă la 1.019 în această ţară unde se observă o puternică accelerare a răspândirii acestui virus, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Numărul persoanelor infectate a crescut în acest timp cu 2.546, ajungând sâmbătă la 17.089 cazuri confirmate.

- articolul continuă mai jos -

În faţa agravării rapide a epidemiei, Marea Britanie a intrat într-o cursă contracronometru pentru a instala mii de noi paturi în spitale şi s-au luat măsuri de izolare a populaţiei pentru o perioadă de cel puţin trei săptămâni.

Printre cei testaţi pozitiv pentru COVID-19 se numără de asemenea premierul Boris Johnson şi ministrul sănătăţii Matt Hancock, în timp ce ministrul responsabil pentru Scoţia, Alister Jack, a intrat în izolare după ce a prezentat şi el simptome, aşteptând în prezent rezultatul testului.

Context

Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a anunțat vineri pe contul său de Twitter că s-a infectat cu coronavirus.

Premierul britanic a scris că în ultimele 24 de ore a avut simptome ușoare, s-a testat și a ieșit pozitiv cu coronavirus.

El se află în auto-izolare și a anunțat că va continua să conducă executivul prin videoconferință.

Boris Johnson s-a remarcat la începutul crizei printr-un răspuns instituțional extrem de precaut, refuzând să închidă școlile și să oblige populația să se izoleze. Mai mult, el a mers pe politica imunizării colective, concept promovat de autoritățile sanitare britanice.

Ulterior, pe măsură ce numărul cazurilor a crescut rapid, iar autoritățile sanitare au renunțat la teoria imunizării colective, Boris Johnson a trecut la măsurile mai dure, luate deja de majoritatea statelor europene.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole