Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primii elevi care vor studia după noile planuri-cadru sunt cei care vor intra în clasa a VIII-a în septembrie 2025, la toamnă, potrivit documentelor puse în dezbatere de Ministerul Educației și Cercetării. În septembrie 2026 ei vor începe liceul pe acest nou curriculum, dacă aceste planuri vor fi aprobate și aplicate conform planului anunțat de minister. Până atunci, toți elevii care sunt acum în liceu, inclusiv cei care intră în acest an în clasa a IX-a, vor învăța de pe aceleași manuale din 2004, vor avea același Bacalaureat stabilit pe baza legii 84/1995, demult abrogată.
Planurile-cadru se vor aplica doar pentru clasa a IX-a în 2026–2027, urmând ca în anii următori să se extindă la clasele a X-a (în 2027–2028), a XI-a (2028–2029) și a XII-a (2029–2030), pe măsură ce elevii avansează, prevede documentul ministerial. Până atunci, clasele superioare vor continua să funcționeze după vechile planuri-cadru, cele aflate în vigoare și în anul școlar 2024–2025. Astfel, pentru o perioadă de patru ani, vor funcționa în paralel două generații de elevi în liceu, cu structuri curriculare diferite.
Documentul oficial prevede explicit această etapizare: „În anul școlar 2025-2026, se mențin în aplicare planurile-cadru care au fost aplicate în anul școlar 2024-2025. În anul școlar 2026-2027, pentru clasa a IX-a […] se aplică planurile-cadru aprobate prin prezentul ordin, iar pentru clasele a X-a, a XI-a și a XII-a rămân în aplicare cele anterioare.”
Pentru examenul național de Bacalaureat, prima sesiune organizată după noua programă va fi în vara anului 2030. Aceasta va viza prima generație care va parcurge întreg ciclul liceal (clasele IX–XII) pe baza planurilor-cadru aprobate în 2025.
Păi până ajung la liceu, câți ajung, se mai schimba 2-3 miniștri sigur.