Home » Articole » UPDATE Ecuador: Cel puţin 15 morţi după un seism cu magnitudinea de 6,8 grade

UPDATE Ecuador: Cel puţin 15 morţi după un seism cu magnitudinea de 6,8 grade

UPDATE Ecuador: Cel puţin 15 morţi după un seism cu magnitudinea de 6,8 grade
Sursa Foto: Captură Youtube
Ascultă articolul

Cel puţin 12 persoane au murit sâmbătă într-un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter produs în sudul Ecuadorului, seism care a afectat şi ţara vecină Peru, informează AFP.

  • UPDATE 13.20 Seismul de magnitudine 6,8 produs sâmbătă în sudul Ecuadorului şi resimţit şi în Peru a dus la moartea a cel puţin 15 persoane, conform unui anunţ al autorităţilor ecuadoriene, citate de DPA.
  • UPDATE 7.00 Cel puţin 14 persoane au murit într-un cutremur puternic care a zguduit sâmbătă o regiune de coastă a Ecuadorului şi nordul statului Peru, provocând daune structurale mai multor case, şcoli şi centre medicale, relatează Reuters.
- articolul continuă mai jos -

„În acest moment avem 12 morţi”, dintre care 11 în provincia El Oro şi unul în provincia Azuay, a indicat preşedinţia Ecuadorului pe Twitter.

De asemenea, cel puţin o persoană a fost rănită şi s-au produs pagube materiale.

Seismul s-a produs la ora locală 12:12 (17:12 GMT) şi a avut epicentrul în oraşul Balao, la o adâncime de 44 de kilometri, potrivit autorităţilor. Cutremurul a stârnit panică în rândul locuitorilor, care au ieşit în stradă. Casele s-au prăbuşit în mai multe oraşe, inclusiv în Cuenca, unul dintre cele mai afectate.

Clădiri prăbuşite, pereţi crăpaţi, vehicule zdrobite de moloz. În centrul istoric al oraşului Cuenca, mai multe case vechi au fost avariate, au informat jurnaliştii AFP.

Cutremurul a fost resimţit în Quito, Manabi şi Manta, potrivit informaţiilor de pe reţelele de socializare.

Preşedintele Guillermo Lasso a făcut „apel la calm şi la informare prin canale oficiale” într-un mesaj pe Twitter.

În Peru, unde cutremurul a avut o magnitudine mai mică, nu au fost, deocamdată, raportate victime sau pagube majore.

Potrivit Institutului Oceanografic şi Antarctic al Marinei din Ecuador, cutremurul „nu îndeplineşte condiţiile care ar putea genera un tsunami” în Oceanul Pacific.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole