Home » Articole » După Pakistan și Israel, Cambodgia anunță că îl va nominaliza şi ea pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace

După Pakistan și Israel, Cambodgia anunță că îl va nominaliza şi ea pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace

01 aug. 2025, 14:16, Articole
După Pakistan și Israel, Cambodgia anunță că îl va nominaliza şi ea pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace
Sursa foto: Inquam Photos / Eduard Vinatoru
Ascultă articolul

Cambodgia îl va nominaliza pe preşedintele Donald Trump la premierul Nobel pentru Pace, a anunţat vineri Sun Chanthol, vicepremier al acestei ţări, după intervenţia directă a liderului de la Casa Albă în oprirea conflictului de la frontieră cu Thailanda, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Sun Chanthol a confirmat printr-un mesaj intenţia Cambodgiei de a-l nominaliza pe Trump la acest prestigios premiu.

Într-o conferinţă de presă din capitala Phnom Penh, Chanthol i-a mulţumit lui Trump pentru că a adus pacea şi a spus că merită nominalizarea la premiul care reprezintă cea mai importantă distincţie internaţională care poate fi acordată unui individ sau organizaţii care se consideră că a făcut cel mai mult pentru a face să progreseze „prietenia dintre naţiuni”.

Pakistanul a anunţat în iunie că îl va recomanda pe Trump pentru premiul Nobel pentru Pace pentru efortul său în aplanarea unui conflict cu India, iar prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luna trecută că l-a nominalizat pe Trump pentru premiu.

Intervenţia lui Trump de săptămâna trecută a dus la încheierea unui armistiţiu în scurtul război dintre Thailanda şi Cambodgia, cel mai dur din ultimul deceniu, acordul de încetare a focului fiind semnat luni în Malayezia.

În urma acestui anunţ de armistiţiu, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt a postat într-un mesaj pe X că Trump este cel care a făcut acest lucru să se întâmple. „Daţi-i premiul Nobel”, a mai scris ea.

Cel puţin 43 de persoane au fost ucise în ciocnirile intense, care au durat cinci zile şi au provocat strămutarea a peste 300.000 de persoane de ambele părţi ale frontierei.

„Recunoaştem marile sale eforturi pentru pace”, a spus Chanthol, care este şi principalul negociator comercial al Cambodgiei, adăugând că ţara sa este recunoscătoare pentru taxele vamale scăzute de 19% pe care le va introduce SUA.

Washingtonul a ameninţat iniţial cu taxe vamale de 49%, pe care ulterior le-a redus la 36%, un nivel care ar fi decimat sectorul de haine şi de încălţăminte al Cambodgiei, a declarat Chanthol pentru Reuters într-un interviu de vineri.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și