Home » Articole » DSP anunţă ridicarea parţială a restricţiilor privind consumul de apă în municipiul Câmpina

DSP anunţă ridicarea parţială a restricţiilor privind consumul de apă în municipiul Câmpina

DSP anunţă ridicarea parţială a restricţiilor privind consumul de apă în municipiul Câmpina
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova anunţă ridicarea parţială a restricţiilor privind consumul de apă în municipiul Câmpina, instituite ca urmare a depistării bacteriei Clostridium în reţeaua publică, relatează Agerpres.

„DSP ne-a transmis o adresă prin care ne aduce la cunoştinţă că a decis ridicarea restricţiilor privind consumul de apă în Câmpina. Măsura nu se aplică în zona de pe Voila, unde au fost restricţiile mai severe. Aici, apa va putea fi consumata în continuare doar după o fierbere de minimum 10 minute şi apoi răcire. De asemenea, pentru zona Voila se aşteaptă în continuare rezultatul analizelor”, a scris vineri, pe Facebook, primarul municipiului, Alin Moldoveanu.

- articolul continuă mai jos -

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Câmpina a adoptat, în urmă cu o săptămână, mai multe măsuri, în contextul în care societatea Hidro Prahova a anunţat că apa din localitate nu este potabilă.

„Problema care a apărut în această seară în municipiul Câmpina este fără precedent. După anunţul societăţii Hidro Prahova legat de faptul că apa din localitate nu este potabilă, am convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, astfel încât să luăm deciziile care se impun într-o situaţie pe care noi o considerăm de criză. Trebuie să ştiţi că pe o ramificaţie a reţelei Hidro Prahova din cartierul Voila s-a descoperit, de către DSP Prahova, în urma analizelor efectuate, că apa este infestată cu bacteria Clostridium, despre care nu ştim, în acest moment, de unde provine. Conform specialiştilor, infecţia cu această bacterie se manifestă, de regulă, printr-un sindrom diareic, care poate avea o evoluţie severă”, a precizat, la acel moment, primarul Alin Moldoveanu.

Citește și

Primarul din Câmpina: Localnicii au băut ani de zile apă infestată dar nimeni nu i-a anunțat/ Hidro Prahova confirmă prezența bacteriei Clostridium și anunță un control intern

Sursa foto: Pixabay

Știri video

Comentarii
  • Nicolae Virgil

    Cu toate ca apa a fost declarata nepotabila in perioada 13.08.2021/20.082021, societatea de distributie apa a facturat-o ca apa potabila 5.01lei/mc(o poate constata orice campinean daca se uita in factura lunii august). Mai mult decat atat, pe factura (de ani de zile) produsul factura este simplu `apa`, chiar nu sti ce bei apa de ploaie, minerala sau infestat cu diverse. Poate cineva din conducerea societati de distributie apa, DSP-ului sau Primarie Campina sa explice public cele semnalate! Un cetatean al municipiului Campina.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole