Drept la replică

Drept la replică formulat de DNA Constanța față de articolul Centrul de Investigaţii Media: Procurorii DNA Constanța au bătut palma cu o inculpată acuzată de evaziune fiscală de 8 milioane de euro fără să recupereze niciun ban:

”Prima observație care se impune a fi făcută este chiar titlul articolului, deși în esență corect, este tendențios și poate induce în eroare cititorii. Astfel, este perfect real că procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanța nu au recuperat ”nici un ban” de la inculpată, dar această presupusă ”omisiune” este cauzată de simplul, dar temeinicului motiv, că procurorii în general, nu doar cei din cadrul DNA, nu au nicio atribuție în recuperarea prejudiciului, lipsindu-le cu desăvârșire orice competență funcțională în această privință.

A susține că procurorii nu au recuperat nici un ban din prejudiciul produs bugetului de stat este fără îndoială corect, dar este deopotrivă corect că nici medicii, profesorii, judecătorii, avocații, arhitecții, jurnaliștii sau orice altă categorie profesională cu excepția anumitor funcționari din cadrul ANAF, nu au recuperat vreodată ”vreun ban” dintre cei constatați de instanță, în mod definitiv, ca reprezentând prejudiciu produs, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, bugetului stat.

În schimb, procurorii sunt obligați ca atunci când există probe temeinice din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, să ia măsuri asigurătorii asupra bunurilor persoanelor care au participat la săvârșirea infracțiunii respective, obligația fiind impusă de textul art.11 din Legea nr.241/2005. De altfel, luarea unei asemenea măsuri este singura contribuție pe care procurorii pot să o aducă în procesul recuperării prejudiciilor.

După cum cu siguranță autorul articolului cunoaște sau ar fi trebuit să cunoască, prin ordonanța din data de 11.12.2020, în acord cu dispozițiile art.11 din Legea nr.241/2005 și cu Decizia în Interesul Legii nr.19/20917 pronunțată de ICCJ, procurorul care a efectuat urmărirea penală a luat măsura asigurătorie a sechestrului asupra oricăror bunuri prezente și viitoare aparținând inculpatei, până la concurența sumei stabilită ca fiind prejudiciu la bugetul de stat, după ce din verificările efectuate în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpata nu deținea bunuri mobile sau imobile, care să poată fi sechestrate în vederea acoperirii prejudiciului.

De altfel, era improbabil ca inculpata să fi putut deținut asemenea bunuri ori sume consistente de bani, din moment ce fusese relativ recentă liberată din executarea unei pedepse privative de libertate tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, astfel încât dacă ar fi deținut asemenea bunuri ele ar fi fost urmărite pentru recuperarea prejudiciului produs prin prima infracțiune.

Tot în ceea ce privește măsurile asigurătorii, mai trebuie precizat că procurorul  de caz a luat măsura sechestrului asupra mai multor imobile, aparținând altor inculpați care au contribuit și ei la comiterea infracțiunii cu privire la care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției.

În ceea ce privește încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, precizăm că o asemenea modalitate de soluționare a unei cauze penale nu are nicio legătură cu repararea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii, indiferent dacă acesta a afectat un buget public sau un patrimoniu privat.

Singurele condiții care trebuie îndeplinite pentru încheierea unui asemenea acord sunt cele prevăzute de art.480 C.proc.pen., printre ele neregăsindu-se și cea privind repararea prejudiciului de către inculpat.

Prin urmare, odată îndeplinite condițiile îndeplinite de lege și după ce între inculpat și procuror s-a realizat acordul de voință cu privire la (printre altele) felul pedepsei, cuantumul ei și modalitatea de executare, cel din urmă nu poate refuza celui dintâi încheierea acordului.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatei, ea a fost una pe deplin proporțională faptei de care ea a fost acuzată, peste media stabilită de jurisprudența națională pentru fapte similare și, în orice caz,  mai mare decât cea primită anterior de către inculpată tot pentru o infracțiune de evaziune fiscală.

Precizăm că pedeapsa a fost apreciată ca fiind justă nu doar de către procurorul care a încheiat acordul și de către procurorul ierarhic superior care l-a avizat, ci și de către instanța de judecată, care l-a admis, în condițiile în care dacă aprecia pedeapsa nejustificat de blândă în raport de gravitatea infracțiunii sau de periculozitatea inculpatei l-ar fi respins, conform art.485 alin.1 lit.b C.proc.pen.

În fine, reamintim că deducerea perioadei de timp executată de către inculpată anterior condamnării ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, pentru o infracțiune concurentă este obligatorie în toate cazurile, potrivit art.40 alin.3 C.pen., și nu facultativă.

Vă asigurăm de considerația și deschiderea noastră pentru publicația G4Media și cititorii săi, astfel că vă stăm la dispoziție pentru orice alte lămuriri atât în ce privește prezenta speță, cât și alte materiale.

Procuror șef DNA ST Constanța,

Andrei Bodean”