Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Două tone de ajutoare donate de cetăţenii Sectorului 3 au plecat către zonele afectate de cutremure în Turcia, potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, vineri, AGERPRES.
Două tone de alimente, aparate electrocasnice, pături, haine, încălţăminte, dar şi alte tipuri de produse au fost încărcate, vineri, în ultimul transport, după cele zece zile ale campaniei „Solidaritate pentru Turcia”.
Demersul umanitar a fost organizat de Primăria Sectorului 3 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, în colaborare cu Ambasada Turciei şi TIKA – Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă.
sursa: Agerpres.ro