G4Media.ro

Două incendii au avut loc în Hunedoara, din cauza coșurilor de fum…

sursa foto: ISU Hunedoara

Două incendii au avut loc în Hunedoara, din cauza coșurilor de fum ale gospodăriilor/ Doi bătrâni au fost evacuați la timp de un vecin

Două case au fost cuprinse de flăcări în municipiul Petroşani şi în satul Bulzeştii de Sus, din primele verificări pompierii constatând că incendiile au avut drept cauză coşurile de fum defecte sau izolate necorespunzător, a informat luni Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, transmite Agerpres.ro

O primă intervenţie a avut loc la o casă din municipiul Petroşani, în cursul nopţii de duminică spre luni, la sosirea pompierilor militari incendiul manifestându-se cu flacără în podul locuinţei, cu posibilitate de extindere la unul dintre vecini.

Nu au existat victime, însă flăcările au distrus acoperişul pe o suprafaţă de circa 90 de metri pătraţi. Incendiul a fost stins după mai bine de două ore de efort susţinut al echipajelor trimise la faţa locului.

Cel de-al doilea incendiu s-a produs la o casă din localitatea Bulzeştii de Sus, unde trăiau două persoane în vârstă. Cei doi bătrâni au fost evacuaţi la timp din locuinţă de către un vecin, care a observat flăcările.

Focul, care se manifesta violent pe o suprafaţă de circa 100 metri pătraţi, a fost stins după patru ore, deoarece în zonă nu sunt hidranţi, iar pompierii şi-au asigurat apa necesară cu ajutorul unei motopompe.

Cauza probabilă a declanşării incendiului au fost scânteile de la coşul de fum, care au intrat în contact cu materiale combustibile.

sursa: Agerpres.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...