
UPDATE Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus / Avertizarea de tsunami, retrasă
Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami ce a fost apoi ridicată, conform Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, informează AFP, transmite Agerpres.
„Ameninţarea unui tsunami asupra localităţilor de coastă din Kamceatka a trecut”, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă printr-un comunicat pe Telegram.
Anterior, autorităţile au anunţat că un posibil val tsunami, cu o amplitudine de 60 de centimetri, ar fi putut ajunge la coasta rusă.
Pe contul său de Telegram, guvernatorul din Kamceatka, Vladimir Solodov, a precizat că în localităţile ruse de coastă nu a fost observat niciun val de tsunami.
Epicentrul acestor cutremure a fost localizat în Oceanul Pacific, între 130 şi 144 de kilometri de oraşul rus Petropavlovsk-Kamceatki, capitala regiunii Kamceatka, a anunţat USGS.
Potrivit Reuters, care citează Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţe (GFZ), cutremurul cu magnitudinea mai mică s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.
Peninsula Kamceatka este punctul de întâlnire între placa tectonică din Pacific şi cea nord-americană, ceea ce face ca regiunea să fie una dintre cele mai active zone din punct de vedere seismic de pe planetă.
Peninsula rusă, care separă Marea Ohoţk de Oceanul Pacific, este „una dintre regiunile cele mai expuse la seisme din lume”, potrivit USGS.
Din 1900, şapte cutremure majore – cu magnitudinea de 8,3 sau mai mare – au avut loc de-a lungul acestei peninsule.
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
Citește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.