Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Shutdown”-ul se transformă într-o reglare de conturi: Donald Trump a informat-o joi pe Nancy Pelosi, preşedintele democrat al Camerei Reprezentanţilor, că i-a anulat o deplasare în străinătate, subliniind într-o scrisoare plină de ironie că este preferabil ca ea să rămână la Washington pentru a lucra, transmite AFP.
Scrisoarea, dată publicităţii de Casa Albă, este urmarea cererii, formulată miercuri de Nancy Pelosi, de a amâna tradiţionalul discurs al preşedintelui privind Starea Uniunii, prevăzut pe 29 ianuarie, invocând mai ales chestiuni de securitate.
Donald Trump şi Nancy Pelosi se află într-o confruntare de peste trei săptămâni privind acest impas bugetar care a făcut ca aproximativ 800.000 de angajaţi federali să intre în şomaj forţat ori să lucreze fără plată în sectoarele în care activitatea lor este considerată esenţială.
„Îmi pare rău să vă informez că, din cauza ‘shutdown’-ului, deplasarea dumneavoastră la Bruxelles, în Egipt şi în Afganistan a fost amânată”, a scris Donald Trump. „Sunt sigur că veţi fi de acord cu mine că amânarea acestui eveniment de relaţii publice este decizia corectă”, a adăugat preşedintele SUA.
„Cred, de asemenea, că în această perioadă ar fi de preferat să fiţi la Washington pentru a negocia cu mine”, a continuat el.
Articolul continuă mai jos
„Bineînţeles, dacă doriţi să călătoriţi cu un zbor comercial, alegerea vă aparţine”, a mai scris Donald Trump. Tradiţional, puterea executivă le permite liderilor Congresului să utilizeze avioane militare pentru deplasările lor.
În cea de-a 27-a zi a „shutdown”-ului, discuţiile sunt în impas.
haha ce amator, trebuia sa bage ori inspectia ori jandarmeria
Nici nu-ti dai seama care e mai cretin, asta sau Putin? Idioti sustinuti de limbrici.
Pe democrați îi doare undeva de imigranți ilegal și de bieții funcționari. Vor doar să-l dea jos pe Trump ca sa ocupe ei locul, CU ORICE PREȚ . Niște ipocriți ! Go Donald, nu te lasa!
Da, de aceea le-au dat amnistie si permise de conducere in California imigrantilor, ca sa se poata descurca zi de zi si sa contribuie la economia statului. Si de aceea vor sa redeschida guvernul si sa fie platiti cei care muncesc acum FARA PLATA.
Fiindca ii „doare undeva” de oamenii astia.
Ce gluma patetica esti, postacule.
De unde iti iei ideile, de la rasistii de la Fox News? Vezi ca Fox News e ca Antena 3, sunt numai minciuni pe canalul ala.
@zise dobre
Maybe, dar Donald nu e Dragnea. E o mica mare diferenta intre ei. 🙂
Va dați seama ca toate comentariile astea vin de la unii care locuiesc intr-o țara in care 3 sferturi din populație se caca in fundu’ curtii, Votează PSD și pupa moastele ca in secolulul paișpe’… :))