G4Media.ro

Donald Trump se declară ”avocatul ferm” al mișcării anti-avort: ”Copiii nenăscuți nu…

sursa foto: White House

Donald Trump se declară ”avocatul ferm” al mișcării anti-avort: ”Copiii nenăscuți nu au avut niciodată un susținător mai puternic la Casa Albă”

Liderul american Donald Trump a devenit primul preşedinte în exerciţiu care a participat la marşul anual anti-avort de la Washington, declarându-se avocatul ferm al mişcării, într-un discurs presărat cu referinţe religioase, informează vineri dpa, citată de Agerpres.ro.

„Copiii nenăscuţi nu au avut nicicând un susţinător mai puternic la Casa Albă”, a declarat Donald Trump în faţa miilor de oameni adunaţi în parcul Naţional Mall. „Fiecare copil este un dar preţios şi sacru de la Dumnezeu”, a afirmat el.

Marşul pentru Viaţă se organizează constant din anii 1970, însă până acum niciun preşedinte nu a participat vreodată la eveniment, care este centrat asupra uneia dintre problemele ce dezbină cel mai mult viaţa politică din SUA.

Această manifestaţie este în general organizată în jurul datei ce marchează o decizie emblematică a Curţii Supreme „Roe v. Wade”, care a legalizat întreruperea voluntară a sarcinii în SUA, la 22 ianuarie 1973.

Participarea lui Trump la acest marş survine în condiţiile în care el se pregăteşte pentru campania electorală şi caută sprijinul creştin-conservatorilor.

Trump a venit la marş, care s-a desfăşurat nu departe de Casa Albă şi Capitoliu, în timp ce Senatul a început dezbaterile de fond în procesul pentru destituirea sa.

„Ei vor să mă înlăture pentru că eu lupt pentru voi, iar noi luptăm pentru cei care nu au voce şi noi vom câştiga, pentru că noi ştim cum să câştigăm”, a declarat Trump în faţa mulţimii adunate.

După alegerea lui Donald Trump la preşedinţie, militanţi anti-avort au primit o importantă susţinere prin remanierea Curţii Supreme angajată de locatarul Casei Albe, candidat din nou în alegerile din noiembrie, care a numit doi judecători ce se opun avortului.

Mai multe state americane conservatoare au adoptat legi foarte restrictive cu privire la întreruperea voluntară a sarcinii şi speră că bătălia judiciară angajată le va duce până la cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, oferindu-i astfel posibilitatea de a reveni asupra acestei decizii istorice. Primul test decisiv va avea loc în martie, când Curtea Supremă va examina o lege restrictivă a statului Louisiana.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

47 comentarii

  1. Bravo Trump, esti cel mai bun politician.

  2. In vremuri in care exista atat de multe metode contraceptive, stanga „progresista” doreste legalizarea uciderii pruncilor.
    O asemenea legalizare atat de explicita a crimei nu era mentionata nici macar in Legile de la Nuremberg adoptate de nazisti.
    Cam asta este etica si moralitatea stangii!

    • Cum ar fi dacă bărbații ăștia adevărați care îi tot dau zor cu „crimele” ar naște ei? Tot așa, și-ar recomanda și lor „metodele contraceptive” sau ar cere „legalizarea uciderii pruncilor”? Pe pielea altuia,, oricine e viteaz, ” cam asta e etica si moralitatea de conservă „.

    • @Bad@
      Dupa mintea ta cea misogina, numai femeia e cauza, caci tu, ca barbat, te poti slobozi in orice gaura care-ti iese in cale, fara remuscari si fara reponsabilitate.
      Vrei sa bagi pompe, dar fara sa te gandesti si la consecinte.

  3. Daca tot vrea sa interzica avortul, eu zic sa-i adopte pe toti copiii nedoriti care se nasc atunci cand avortul este interzis. Poate sa inceapa cu mine ca eu asa m-am nascut (cu decretul lui Ceausescu din ’67 care a interzis avortul). Eu l-am intrebat dar a zis ca nu vrea sa ma adopte. Asa ca sa taca din gura cu interzicerea avortului. Cand se va ocupa el de toti copiii nedoriti, atunci poate sa vorbeasca. Asta este adevarata sustinere: cresterea copiilor nedoriti, nu sa-i oblige pe cei care nu-i doresc, sa-i si creasca.

    • Ce viata nefericita ai! Te compatimesc. Ai incercat sa cauti Fericirea?

    • Ori esti profund nefericit si deprimat, caz in care te sfatuiesc sa cauti ajutor in lumea reala, nu sa te ventilezi in online ca nu te ajuta.
      Ori pozezi in victima intr-un mod absolut grotesc “Compatimiti-ma ca m-am nascut si am avut o viata in loc sa fiu avortat!”

    • Un pic de „ventilație” nu strică, nici „in online”, mai împrăștie mirosul de acritură pe care îl emană ” conservații ” p-aicea. Fiindcă viețuiesc de mult sub capacul de la butoiul cu varză murată, li s-a astupat mintea de tot și au ajuns s-o ia în serios când cineva face „mișto” de mintea lor puțină și obosită.

    • Ideea nu este ca am eu o viata nefericita sau sunt deprimat. Ideea este ca prin interzicerea avortului se nasc copii nedoriti, iar parintii lor sunt obligati sa-i cresca desi nu-i doresc. Cum poate asta sa fie bine pentru copil? Pe toti sustinatorii interzicerii avortului nu-I intereseaza decat prima faza, ca embrionul sa nu fie omorat, dar nu ii intereseaza si faza mai importanta: cine creste acel copil ? Sau mai rau, vor sa lase copilul in grija unor parinti care nu l-au vrut. Eu zic sa-i creasca ei, pentru ca ei sunt cei care doresc acesti copii, ei dorec ca acesti copii sa nu fie avortati. Deci in legea interziceii avortului trebuie sa fie specificat ca daca parintii naturali vor sa opteaze pentru avort, dar nu pot sa-l faca pentru ca este interzis, atunci cei care sustin interzicerea avortului sunt obligati sa infieze copilul. Asta ca sa nu se mai repete situatia cu copiii nedoriti de la casele de copii. Trump ar trebui deja sa fi dat un exemplu pozitiv in a acest sens adoptand cativa copii. La cati bani are, probabil ca ar putea sa adopte si 100 de copii. Daca nu are nici un copil adoptat pana acum atunci sunt numai vorbe goale, rautate indrepata spre altii. Solutia cu casele de copii s-a dovedit a nu fi buna avand chiar consecinte psihice grave asupra copiilor. Vrei sa-i obligi pe altii sa aiba copii nedoriti de ei, gandeste-te si cum vor creste acesti copii cu niste parinti care nu ia-u droit, sau mai bine adopta-i tu, pentru tu esti cel care de fapt ii doreste.

  4. Stangistii se plâng cand mor gândacii de Colorado si harciogul de stepa ca se duce planeta de râpa, in schimb ar tăia in bucăți proprii copii nenăscuți. Ideologia de stânga e mai dăunătoare decât verdele de Paris.

    • Spre deosebire de extremiștii „conservati” care i-ar ” taia in bucăți” și p-aia născuți și nu numai pe „copii” ci pe toți cei care gândesc altfel și care nu stau la saramură ca ei.

    • @Bad@
      Bubico! Sezi mumos, mama, c-ai luat-o razna!

    • Daca ai gandi un pic cu creierul si nu ai cita din ce-ti spun altii ti-ai da seama ca de fapt cele doua idei sunt strans legate un de alta si nu se contrazic in nici un fel. Cu cat mai mare populatia lumii, cu atat mai putini tigri, elefanti, rinoceri, harciogi, asta mergand pana la extinctie. Se intampla asa din diferite motive principalele fiind ca o data cu cresterea populatiei animalele isi pierd habitatul care este folosit pentru agricultura, pentru satisfacerea necesitatilor populatiei crescute, sunt vanate mai intens de mai multi oameni, etc. Cele doua lucruri sunt strans legate: mai multi copii, mai mare populatia lumii, mai putini harciogi si viceversa. Deci atunci cand stangistii spun ca vor mai multi tigri, elefanti, rinoceri, harciogi si mai putini copii, spun de fapt acelasi lucru. Nu trebuie sa se ajunga sa se reglementeze un copil de familie ca in China, dar alegerea libera a unei femei daca vrea sau nu un copil trebuie respectata. Este si un element moral sa nu obligi o femeie sa aiba un copil nedorit de ea pentru ca asa vrei tu. Ea este singura care trebuie sa faca alegerea.

  5. Trump e de felicitat pentru curajul de a își asuma această opțiune. Să vedem in ce măsură va pune in practica măsuri anti avort. De la intenție la fapte e cale lungă.
    E posibil sa ii duca pe conservatori cu zăhărelul anume că lasă pentru al doilea mandat o decizie finală… Așa că ar face bine sa il voteze în noiembrie.

    • Desigur, trolul anonim, în calitate de slujbaș devotat al mafiei PRO-PSD-ALDE nu poate decât să ” felicite ” apucăturile abuzive ale unui maimuțoi îmbătrânit în rele. Trumpetele sunt tradițional de pesediste, se vede, după vorbă, după port.

    • Spuse Bad@, trolul stangist fanatic plusere care lua o gura de kk

  6. G4 din nou cu manipulari (nu foarte) subtile: activistii pro-choice lupta pentru drepturile reproducatoare ale femeilor.
    Cei care lupta pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti sunt numai “militanti anti-avort”.
    Respect Trump!

  7. Tot respectul pentru trump

    • Care va să zică, gogonelele fleșcăite „lupta pentru dreptul la viață al copiilor renăscuți” pentru că nu-i nasc ei că altfel n-ar mai lupta. În schimb, sunt „activiști pentru drepturile” de a-i spânzura pe negri, a-i împușca pe mexicani sau a-i îneca pe sirieni și, în general, de a-i extermina pe toți cei care arată altfel decât ei și care au alte păreri.

  8. Mda, Trump „iubeste” copiii nenascuti, iar pe cei in viata ii alunga de la frontiera cu Mexicul sau ii desparte de familiile lor. O mizerie de om.

    • @Sincer
      Ipocritule!
      De ce nu faci matale ceea ce propovaduiesti?
      De ce nu adopti tu copii abandonati sau pe cei de la fontiera cu Mexicul?
      Despartirea de familie este un Ordin executiv semnat prima data de iubitul tau Obama, dar banuiesc ca esti prea prost ca sa te informezi.

    • @Sphinx. Esti un fanatic religios. Cate femei au acces la anticonceptionale? Cati copii nedoriti vin pe lume in fiecare secunda si cei mai multi in urma violurilor? Cate cupluri sau cate femei, pe planeta asta, pot sa-si programeze reproducerea? Inteleg sa te pozitionezi impotriva avortului in momentul in care s-ar face propaganda pt asta, dar nicidecum in situatia actuala, cand libertatea femeii sau a cuplului este respectata. Trump e in campanie electorala, orice subiect e bun daca -i aduce votanti in plus, iar voi, fanii lui il lingeti in dos.

  9. Foarte frumos din partea lui ca are curajul sa sustina o cauza care in occident e tabu pentru presa. Comentariile din presa străină sunt luate cu copy paste in presa noastra fara a mai fi filtrate sau fara a avea curajul de a expune alta opinie.

  10. Dar ce de-a militanti CpF s-au adunat in sectiunea de comentarii!
    Aveti din nou bani de votca, baieti? :)))
    Despre sistemul de adoptii din Ro ce parere aveti, daca tot le plangeti de mila copiilor nenascuti? Incepeti cu problemele de la voi de acasa. Adoptati un copil, indiferent de rasa. Schimbati legislatia, astfel incat copilul sa fie obligatoriu intretinut de ambii parinti.
    SI lasati-o mai jos cu propaganda. Decideti pentru propriile corpuri, nu pentru ale altora.
    Propaganda pot face toti idiotii. Inclusiv Trump cel cu N neveste si cine stiu cati copii imprastiati prin lume.

    • A, stai liniștit, tanti aia cu 20 de copii până la 40 de ani este idolul lor. Ce pântece, ce talent, sa naști incontinuu, asta e menirea ei.
      Nici nu are sens sa ii explici idiotului cat este de idiot, oricum nu înțelege joc. Ei chiar cred că Trump da doua parale pe ideologia asta, nu o face acum cu ocazia impeachment-ului și din pura necesitate de a-și salva propria imagine și piele, așa că de ce se folosește? De prosti, habotnici și tot soiul de jivine limitate intelectual, mânate doar de principii de genul”hăăă, criminali! Omoară embrionii!”.
      E mai bine sa obligam femeile sa nu poată avorta, că așa ajungem in „rai”. Sa băgăm victimele violului și tot soiul de cazuri nefericire in aceeași oală, că toți sunt criminali nu? Niste idioți, iar lumea e plina de ei.

    • Triggered much?! Numai militanti vedeti peste tot.
      In rest numai vrajeli luate copy-paste din agenda stangista: ca sistemul de adoptii, ca sa-i adoptati voi, ca blabla.
      Aceasta discutie nu este una politica, oricat ati vrea voi s-o politizati (“drepturile femeilor de reproducere”).
      Este vorba despre dreptul la viata, garantat, teretic cel putin, in toata cultura vestica.
      Singura intrebare pertinenta ramane “Cand incepe viata?”
      Daca ti-e neclar raspunsul pune mana pe un tratat de embriologie.

    • @Kenobi, tu realizezi că nu ai oferit nici un argument anti-avort in afara de „de unde începe viața?”
      Constat cu stupoare că totuși Handmaid’s tale are f multi fani,care ar fi in stare sa aplice asemenea mentalitate.
      Tu te rezumi la o banala idee de embriologie,nu și la argumentele sociale și umane din spatele acestei ideologii.
      Pai daca tu naști copilul al unui violator (un exemplu ipotetic) și nu o să-l crești niciodată, el va ajunge in sistemul de stat,fara perspective și fără speranțe de viitor. Poate in state sistemul de stat este mult mai avansat, dar e clar că în Ro este la pământ. Cele câteva procente de copii care au reușit să își construiască o viață din acest sistem sunt demni de admirație, dar ce facem cu restul de 90%?
      Nu refuza nimeni dreptul la viață, dar nici reproducerea cu de-a sila nu mi se pare o soluție.
      Cei care susțin anti-avortul sunt niste ipocriți,care din liniștea canapelei părinților sau din confortul lor de oameni crescuti de o familie, își permit să își dea cu părerea despre ce înseamnă viața.
      Nu,eu nu sunt de acord cu Trump, pentru că nu face decât să profite de emoția publica în sensul asta și probabil el crede fix de dos.
      Omenirea a aruncat bebeluși la gunoi pentru că erau”non-conformi” ,sau ii trimiteau la moarte la 7-8 ani, nici nu o sa ajung la exemple gen aia care și-a aruncat bebelușul in wc-ul din fundul curții.
      Acum suntem plini de moralitate, omoram oameni, dar salvam bebeluși. Avem 0 empatie fata de animale și viața în general, dat suntem ipocriții supremi, că toți au dreptul la viață.
      Este halucinant cu câtă seninătate aberează unii cu 0 argumente, mai ales știind la ce nivel se afla instituțiile statului într-o țară de lumea a 3a că România.

    • @MosIonRoata
      „E mai bine sa obligam femeile sa nu poată avorta, că așa ajungem in „rai”. ”
      Nenea, ce-ai zice sa bagi si barbatii in ecuatia asta, ca femeile nu fac copii singure!
      Ce zici despre asumarea responsabilitatii privind decizia de a face sau nu copii?
      Pentru ca lipsa asumarii unei asemenea responsabilitati inseamna fie ca esti iresponsabil, fie ca vrei sa ti-o tragi iar apoi sa ucizi produsul distractiei, dar fara sa fii numit criminal.
      Dar, cand vad cum gandesti, inclin sa cred ca ma-ta ar fi trebuit cu adevarat sa te avorteze…. nu pentru acest drept militezi tu?

    • @ Spinx, băiete, văd că ți-ai dat arama pe fata cat de țăran imbecil ești spre final așa.
      Știi că ți-ar trebui tie? Sa o futa unul pe ma-ta și să îți facă un frate sau o sora ,apoi sa fie nevoie sa se mărite ma-ta cu el și să-i spui tata.
      Ce zici ? Te-ai baga la asta? Să îți crești sora, fratele rezultat din viol și să stai cu noul tau „tata” in casa? Asuma-ti prietene responsabilitatea pentru cuvintele tale, că văd că de jignit ești bun,ca orice prost fara argumente. Deci după tine, băgăm tatăl la.puscarie, și femeia trebuie să-i crească copilul?
      De unde ieșiți ba frate?

    • @MosIonRoata
      Daca tot ai adus discutia despre futut mame, pai s-o futa cainii pe ma-ta!
      Caci ar fi iesit ceva mai moral din chestia asta, nu unul care se gandeste doar la violuri si crime.

    • @Sphincter, esti extrem de prost . Nu îmi pierd timpul cu prostii frustrați.

  11. Sper ca in curand Trump va deveni si sustinatorul copiilor nascuti. Sunt foarte de acord cu el in privinta drepturilor copiilor nenascuti, cred insa ca si cei nascuti au drepturi.

  12. Cam ce asteapta toti „aparatorii vietii”, ca sa isi faca o vasectomie? Simplu de facut, fara riscuri.
    Asadar dragii mei, in loc sa va ocupati voi de corpul femeii si de dreptul ei de a face ceea ce doreste cu el… vasectomia egal inlaturarea sarcinilor nedorite.

    • Un argument mai stupid ca asta nici sa vrei nu gaseai.
      In caz ca n-ai observat, nu copiii nostri sunt in pericol sa fie avortati. Eu am 2, sunt bine, sanatosi.
      In schimb, voi aceti mintea deschisa dar nu si sange in instalatie sa va asumati consecintele vietii voastre libertine si neglijente.
      Chiar asa, ce astepti sa-ti faci o vasectomie daca nu esti in stare sa fii barbat sa-ti asumi responsabilitatea unei casatorii si a cresterii unui copil??
      E mai usor sa-ti presezi iubita sa faca un avort, nu?!

    • @el
      Problema e ca tu vrei s-o tragi uneia fara griji, fara remuscari si fara asumarea consecintei de a creste apoi un OM pe care si TU l-ai facut.

    • Cand tii la cineva cu adevarat, iti faci o vasectomie, dupa ce ai procreat. De comun accord cu prietena/concubina/sotia ta. Pentru a o feri de sarcini nedorite. Cand iubesti cu adevarat, iti feresti partenera de a lua un tratament hormonal (anticonceptionale) sau de a isi introduce in corp, un lucru train (sterilet)
      Este o masura care se ia in doi, de aceea si exista o perioada de patru lni de gandire, intre cerere sioperatie.

      Tarile nordice, Canada, Marea Britanie, Franta, Germania, sunt tari unde barbatii care isi iubesc cu adevarat partenerele, le protejeaza, dupa ce au procreat. Isi iubesc si respecta partenerele.

    • @Kenobi
      Draga domnule, am trei copii din trei relatii. Doi procreati de mine, iar al treilea, il cresc si consider copilul meu. Am facut o vasectomie inca de acum 19 ani, pentru o evita o sarcina nedorita pertenerei mele, ea neputand urma un tratament hormonal, nici instala un sterilet.

      Cad respecti corpul femeii, respecti si dorinta ei, de a avea (sau nu) copii. De la inceput sau in cursul relatiei. Asta inseamna sa respecti partenera. Restul, este blabla…

    • Te felicit pentru asumarea raspunderii, inclusiv prin decizia de-a face vasectomia.
      Nu inteleg argumentul tau despre respectarea femeii prin respectarea dorintei ei de-a avea sau nu copii.
      Te referi la viol aici (o fapta ingrozitoare) sau la sarcinile neplanificate, multe intamplate in ciuda masurilor de protectie?
      Personal nu cunosc nici un cuplu in care barbatul sa o fi lasat pe femeie insarcinata impotriva vointei ei. Iar sarcinile neplanificate se intampla pur si simplu, cu toate masurile de protectie, si fara voia niciunuia dintre parteneri. Exceptand infertiliatatea, vasectomia sau legarea trompelor, intr-o viata sexuala activa e o chestiune de cand nu de daca. Numbers’ game.
      Cat despre teza “corpul ei, alegerea ei”, anatomia te contrazice.
      Corpul copilului nu este al mamei. Corpurile lor sunt separate total de o membrana (placenta) care permite doar hranirea, prevenind chiar si intalnirea sangelui celor doi. Copilul are propriul ADN, propriul sange (de regula grupa sangvina diferita de mama), propriile organe.
      Pe scurt, corpul copilului este cu totul distinct de al mamei, chiar daca se afla in interioriul ei.

  13. Femeile astea inconstiente au ucis mai multi decat Hitler, Stalin, Mao si Pol Pot la un loc. Avortul e crima si nici restul metodelor contraceptive nu sunt departe.

  14. Felicitari Trump.

    • Daca omori pe cineva, chiar daca nu esti pedepsit pentru crima comisa pentru ca esti un soldat ascultand ordine, sau un sef de stat dand ordine, tot criminal te numesti. Nu zic ca a facut rau, dar zic ca se numeste crima cu premeditare ceea ce a facut Trump omorandu-l pe Soleimani. Iar cine a facut o crima, justificata fiind, tot criminal se numeste. Nu stiu cati a mai omorat inainte din ordinal lui direct, nu stiu cati va mai omora dupa. Nu mai poate contesta nimeni ca Donald Trump a intrat in categoria criminalilor cum sunt de fapt majoritatea sefilor de stat. Iohannis de exemplu este exceptioa, nu este criminal. Poti sa-mi spui de cineva care a fost omorat din ordinal lui direct ? Deci mai sunt si exceptii printre sefii de stat. Hai acum sa punem acest titlu in context: Crimialul Donald Trump se declară ”avocatul ferm” al mișcării anti-avort: ”Copiii nenăscuți nu au avut niciodată un susținător mai puternic la Casa Albă”. Suna bine ? Decat asa sustinator, mai bine lipsa. Crezi ca m-ar incalzi ca Putin sustine cine stie ce cauza nobila in timp ce agenti secreti, la ordinele lui, omoara pe cineva prin UK, asa cum s-a mai intamplat (vezi Skripal, Alexander Litvinenko) ? Donald Trump nu este decat un dictator inascut, un mincinos, un om de nimic. Are foarte multe calitati negative si mai putine pozitive. Nu apreciez un astfel de om. Democratia in SUA a regresat sub conducerea lui.

    • Monica, din DEXonline.ro: calitate: „1-2 Însușire bună sau rea. 3-4 Fel de a fi (bun sau rău).” ( https://dexonline.ro/definitie/calitate ). negativ: „18 a Ostil progresului. 19 a (Pex) Distructiv.” ( https://dexonline.ro/definitie/negativ ). Calitate negativa: insusire rea, fel de a fi rau, ostil progresului, distructiv. Sper ca acum ai inteles ceea ce incercai sa intelegi.

  15. Feminismul toxic da unda verde la ucis copilasi in formare dar se detoneaza isteric ca in fata celei mai mari grozavii daca barbatul nepotrivit indrazneste sa flirteze .

  16. Niste muieri proaste sunt astea care avorteaza si comit crima. Atat.