Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna luni, la ora 13:00 GMT, un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP, transmite News.ro.
Acest ordin executiv va garanta că „Statele Unite plătesc acelaşi preţ ca naţiunea care plăteşte cel mai mic preţ din lume”, a precizat miliardarul republican, asigurând că această reducere se va aplica „aproape imediat”.
Liderul de la Casa Albă îndeamnă de mult timp industria farmaceutică să reducă preţurile medicamentelor, care sunt printre cele mai ridicate din lume şi mult mai mari decât în ţările vecine (Canada şi Mexic) şi în Europa.
Potrivit unui studiu realizat de Rand Corporation, Statele Unite plătesc în medie de 2,5 ori mai mult pentru medicamentele eliberate pe bază de reţetă decât Franţa, de exemplu. Donald Trump s-a angajat să reducă acest decalaj în timpul campaniei sale prezidenţiale.
La jumătatea lunii aprilie, el a semnat deja un prim ordin executiv prin care administraţia sa era însărcinată să elaboreze o serie de măsuri de reducere a preţurilor la medicamente. Printre măsurile enumerate se numărau îmbunătăţirea procesului de negociere între sistemul public de asigurări de sănătate şi grupurile farmaceutice, precum şi posibilitatea ca statele să importe medicamente direct din ţări străine cu costuri mai reduse.
Articolul continuă mai jos
Negocierile purtate de Medicare, sistemul public de asigurări de sănătate pentru persoanele de peste 65 de ani, cu privire la preţurile anumitor medicamente sunt un proces îndelungat, iar preţurile reduse negociate de fostul preşedinte Joe Biden – care a condus de asemenea o ofensivă în acest domeniu – nu vor intra în vigoare până în 2026, de exemplu.
În timpul primului său mandat (2017-2021), Donald Trump a luat măsuri pentru reducerea preţurilor, cu scopul declarat de a le alinia la cele mai scăzute din lume. Dar acest plan a avut un efect redus în faţa opoziţiei din partea industriei farmaceutice.
Nemulţumirea populaţiei cu privire la inflaţia din 2022-23 a fost interpretată ca unul dintre motivele realegerii lui Donald Trump. Însă politica sa de război comercial de creştere a taxelor vamale la importurile americane în ultimele luni a generat temeri cu privire la o nouă creştere a preţurilor.
Am văzut pe pielea noastră unde duce această politică, a aplicat-o Ponta la noi, rezultatul fiind lipsa medicamentelor de pe piața.
Când ceva este căutat furnizorii vor da celor ce platesc mai mult, celor cu prețul cel mai mic dându-le doar după ce s-au aprovizionat toti ceilalți!
Da da, o sa scadă cum a scăzut prețul la oua si la combustibil nu?