Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O sesizare referitoare la teza de doctorat a șefului Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a fost depusă la CNATDCU – forul care analizează plagiatele. Sesizarea vine după ce jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit într-un articol publicat de Pressone.ro că judecătorul Netejoru a plagiat aproape tot conținutul tezei sale de doctorat în Ordine Publică și Siguranță Națională, pe care a susținut-o în 2010 la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București.
Sesizarea a fost transmisă către CNATDCU, iar termenul pentru soluționare este de 45 de zile, au declarat pentru EduPedu.ro reprezentanții secretariatului Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Cine e netejoru? O altă lichea comunista care abia aștepta sa iasă la rampă cu un comportament bolșevic și hot din banii publici. Praful să se aleagă de ei.
@Asistat, nici un comment?
Ratezi 50 bani…treaba ta.
sorosisti hashtagrezisit satanisti . netejoru e vinovat !
voma Asistat e beat de bucurie proasta Romaniei a dat dovada de patriotism cand s-a facut iar de ras la Brussel…