Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Direcția Națională Anticorupție a confirmat miercuri pentru publicația locală Concret în Olt existența unui dosar aflat în lucru la Serviciul Teritorial Craiova care vizează modul de repartizare și utilizare a sumelor alocate din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Consiliului Județean Olt. Potrivit informațiilor G4Media e vorba de un dosar in rem, care privește fapta.
CJ Olt este condus de Marius Oprescu, prim-vicepreședinte PSD, considerat omul de casă al lui Paul Stănescu, fostul secretar general al partidului.
Dosarul se află în curs de instrumentare, fiind începută urmărirea penală, potrivit sursei citate.
Ancheta vizează hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 135 din 31 iulie 2025, prin care au fost repartizate sume din fondul de rezervă către mai multe unități administrativ-teritoriale.
Procurorii au cerut deja primăriilor beneficiare o serie de documente relevante, între care ordinele de plată care indică modul concret de utilizare a sumelor primite, cererile transmise anterior adoptării hotărârii CJ Olt, documentele justificative care au stat la baza solicitării fondurilor si alte acte care să demonstreze necesitatea alocărilor financiare.
Investigația vizează atât modul în care Consiliul Județean Olt a distribuit fondurile, cât și modul în care o parte dintre primării ar fi utilizat ulterior sumele primite.