Home » Analize » Discuții între Rusia și Turcia la Moscova pentru a scoate grâul ucrainean prin Marea Neagră

Discuții între Rusia și Turcia la Moscova pentru a scoate grâul ucrainean prin Marea Neagră

Discuții între Rusia și Turcia la Moscova pentru a scoate grâul ucrainean prin Marea Neagră
Sursa foto: STRINGER / AFP
Ascultă articolul

O delegaţie a Ministerului Apărării al Turciei s-a deplasat miercuri la Moscova pentru noi discuţii menite să permită exportarea prin Marea Neagră a cerealelor blocate în Ucraina din cauza ofensivei militare ruse, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Părţile au discutat probleme legate de securitatea navelor comerciale şi exportul cerealelor din porturile ucrainene, precum şi despre abordări care să asigure siguranţa navigaţiei în Marea Neagră”, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

- articolul continuă mai jos -

Milioane de tone de grâu sunt blocate în porturile ucrainene din cauza atacului lansat de Rusia împotriva Ucrainei, la sfârşitul lui februarie, ceea ce ar putea genera o criză alimentară mondială.

Ankara, care încearcă să menţină bune relaţii cu Moscova şi Kiev, a propus să ajute la organizarea transportului de cereale, în baza unui plan al ONU ce implică Rusia şi Ucraina.

Moscova afirmă că nu împiedică ieşirea de nave comerciale şi acuză Ucraina că a paralizat transportul maritim prin minarea apelor de lângă porturile sale.

La rândul său, Kievul se teme de un atac maritim al Rusiei asupra coastei ucrainene de la Marea Neagră, în condiţiile în care armata rusă ocupă deja o mare parte din sudul Ucrainei, inclusiv toată coasta Mării Azov.

De asemenea, Ucraina acuză Rusia că şi-a însuşit recoltele din teritoriile ocupate.

Sursa foto: STRINGER / AFP

Comentarii
  • Poa’ să promită Putin c-o dă pe maică-sa zălog, cine să mai creadă ce promite el.
    Traficul maritim se va relua numai după ce vor fi scufundate mai toate navele militare ale Rusiei din Marea Neagră.

    • Inapasevedeinvers

      Rusia este gata sa securizeze si o mie de coridoare pentru transportul cerealelor din Ucraina.
      Are o singura conditie: Ucraina nu exista deci cerealele din zona aia sunt rusesti.
      Uite ca aia care nu exista rezista de aproape 4 luni.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole