Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Iranul nu trebuie să poată să dezvolte „niciodată” arme nucleare, a fost ideea subliniată de premierul britanic Keir Starmer şi preşedintele american Donald Trump în cursul unei discuţii telefonice purtate în noaptea de marţi spre miercuri, a declarat un purtător de cuvânt al executivului britanic, citat de agenția de știri EFE, informație preluată de Agerpres.
Dosarul iranian a fost doar una din temele abordate de către cei doi lideri, a indicat purtătorul de cuvânt citat, adăugând că Keir Starmer şi Donald Trump au discutat de asemenea despre Ucraina şi negocierile în curs de la Geneva, unde delegaţiile ucraineană, rusă şi americană caută să ajungă la o soluţie negociată la conflictul declanşat de Rusia în această ţară, precum şi despre situaţia din Fâşia Gaza şi pacea în Orientul Mijlociu.
Premierul britanic a condamnat încă o dată „atacurile brutale” ale armatei preşedintelui rus Vladimir Putin împotriva civililor nevinovaţi din Ucraina şi necesitatea obţinerii unei „păci juste şi durabile”.
Referitor la situaţia din Fâşia Gaza, Keir Starmer a subliniat importanţa asigurării unui acces mai mare la ajutorul umanitar pentru palestinienii din enclavă. De asemenea, premierul britanic şi-a exprimat sprijinul pentru eforturile în curs de implementare a planului de pace condus de SUA, a adăugat purtătorul de cuvânt menţionat.
„Ambii lideri şi-au reafirmat angajamentul comun de a promova stabilitatea şi pacea în Orientul Mijlociu”, a declarat aceeaşi sursă, adăugând că Starmer şi Trump au abordat stadiul discuţiilor în curs dintre Statele Unite şi Iran la Geneva privind programul nuclear iranian.
„Ambii au fost de acord că Iranul nu trebuie să poată să dezvolte niciodată o armă nucleară şi au reiterat necesitatea unei colaborări strânse între aliaţi şi parteneri pentru a îmbunătăţi securitatea regională”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei de pe Downing Street.
Iranul şi SUA au purtat marţi negocieri la Geneva, la care nu au discutat direct, ci prin intermediul sultanatului Oman, pentru a ajunge la un acord privind programul nuclear iranian.