Discordia. O veche zeitate și realitatea noastră cotidiană

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Eris e considerată una dintre cele mai vechi zeități ale antichității grecești. Numele ei roman ne este mult mai familiar – Discordia, zeița vrajbei, a zâzaniei, a dezbinării. Eris e prezentă în tot ce înseamnă conflict, certuri între vecini, divorțuri, ciondăneli și lupte politice, iar darul ei otrăvit – mărul – a declanșat indirect războiul troian. Nu întâmplător fiică a lui Nyx (noaptea) – discordia se naște acolo unde e întuneric, unde nu e cunoaștere, unde suntem orbiți de propriul nostru punct de vedere – Eris/ Discordia a fost modul oamenilor de a discuta narativ și metaforic despre realități psihologice profunde, universale.

Din punct de vedere socio-politic, discordia e unul dintre cele mai importante instrumente de influențare a maselor și cred că l-am văzut cu toții în acțiune săptămânile acestea (sintagma lui Machiavelli, „Divide et impera”/ „Dezbină și stăpânește” ar putea fi motto-ul politic al Rusiei; contează mai puțin cine câștigă, contează să ne certăm și să fim dezbinați).

Ce se întâmplă însă în mințile noastre atunci când Eris/ Discordia își face simțită prezența? Ai mai jos câteva explicații:

• Din punct de vedere neuropsihologic, răspunsul neuronal în fața conflictului este de activare a amigdalei (structură cerebrală din sistemul limbic, cu rol important în detectarea pericolului, dar și în motivație), ceea ce ne îngustează viziunea și ne face să fim reactivi, impulsivi, mai degrabă decât în controlul propriului nostru comportament. Orice conflict ideologic în care intrăm duce și la hit-uri de dopamină care ne oferă energie și o recompensă efemeră.
• Sunt activate mecanisme sociale de grup și intră în funcțiune un reducționsim psihologic: favorizăm propriul grup și trăim ostilitate față de tot ce e în afara grupului (ești cu noi sau împotriva noastră). Ne este astfel dificil să ne păstrăm o perspectivă echilibrată asupra lucrurilor.
• Suntem puternic amorsați emoțional de conținutul digital care ne confirmă credințele. Paradoxul este unul evident: trăim într-o lume a platformelor sociale ar căror scop declarat e să faciliteze conexiunea și relațiile între oameni. Distanța între intenție și realitate este însă imensă – modul în care funcționează algoritmii din spate și conținutul afișat fiecărui utilizator nu fac decât să ne izoleze în camere de rezonanță („echo chambers”). Dialogul real apare ca fiind imposibil.
• Ne identificăm cu liderii unei tabere sau alteia și ne simțim consolați când regăsim în discursul acestora frustrările, nesiguranțele și fricile noastre. Într-un proces psihic regresiv și infantilizant, proiectăm asupra liderului salvarea și bunăstarea noastră și ne supunem cuminți ierarhiei astfel nou stabilite.

Soluțiile nu sunt nici pe departe magice, ci banale (aparent), dar complicate în peisajul mental dominat de discordie: disponibilitate către dialog real și redescoperirea terenului comun – obiectivele și valorile comune, umanitatea împărtășită. Poate nu trebuie să prindem imediat orice măr al discordiei aruncat și să decidem cine are mai multă dreptate și cine e mai deștept și mai frumos. Poate trebuie să începem prin a-i asculta atent pe ceilalți.

Text de: Cami Dumitru, Psiholog Clinician, Psihoterapeut și Trainer în cadrul Clinicii The Mind.

web: www.themind.ro | mail: [email protected] |  tel: 021.781.22.59

social: facebook | instagram | linkedin