G4Media.ro

Directorul serviciului secret din Moldova: Există tentative de destabilizare a situaţiei în…

Sursa foto: Teleradio Moldova

Directorul serviciului secret din Moldova: Există tentative de destabilizare a situaţiei în Republica Moldova / Totuși, a precizat el, nu există temei de a întrerupe protestele antiguvernamentale care au loc în ultimele săptămâni

Analizele efectuate de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), serviciul secret de la Chișinău constată existenţa unor indicii privind tentative de destabilizare în Republica Moldova, a declarat şeful instituţiei, Alexandru Musteaţă, într-o emisiune la Radio Moldova, transmite NewMaker.md.

Cu toate acestea, a precizat el, nu există temei de a întrerupe protestele antiguvernamentale care au loc în ultimele săptămâni, întrucât dreptul cetăţeanului de a protesta trebuie respectat.

„Sesizăm că avem tentative de destabilizare a situaţiei pe plan politic. Se încearcă tot mai mult promovarea anumitor idei şi entităţi care au scopul de a distorsiona situaţia social-politică din ţară, de a schimba guvernarea”, a menţionat luni seara Musteaţă, subliniind că instituţia pe care o conduce, împreună cu poliţia, monitorizează situaţia pentru a nu permite o eventuală lovitură de stat sau o destabilizare ce ar putea duce la „schimbarea prin violenţă a guvernării”.

Şeful SIS a spus că la începutul protestelor în Chişinău, oamenii manifestau paşnic, însă în ultima perioadă în posesia manifestanţilor au fost descoperite obiecte periculoase.

„Este dreptul cetăţeanului să protesteze, acesta trebuie respectat. Dacă ne uităm în retrospectivă, în primele săptămâni oamenii protestau şi plecau acasă. Apoi am început să vedem şi noi, şi poliţia mai multe tentative de destabilizare, de altercaţii cu poliţia, de provocare la adresa poliţiei”, a declarat directorul SIS.

Printre riscurile de securitate, Alexandru Musteaţă a subliniat problema dezinformării, indicând că sunt diseminate tot mai multe ştiri false.

„Spaţiul informaţional este invadat de informaţii false care au ca scop să distragă atenţia, să informeze greşit, să creeze panică în societate”, a spus el.

Din 18 septembrie, Partidul Şor desfăşoară proteste în centrul Chişinăului. Formaţiunea condusă de deputatul cercetat penal pentru acte de corupţie Ilan Şor cere demisia preşedintei Maia Sandu şi guvernului său. Anterior, manifestaţiei i s-au alăturat atât reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, cât şi liderul Partidului ‘Acasă Construim Europa’, Gheorghe Cavcaliuc.

La 6 noiembrie, la Chişinău a avut loc a opta duminică de proteste. În urma manifestaţiei, poliţia a anunţat că au fost înregistrate numeroase provocări la adresa structurilor de forţă şi acţiuni cu scop de destabilizare.

Oamenii legii au declarat că, în mulţime, au fost depistate persoane care instigau la dezordine şi periclitarea securităţii publice, persoane sub influenţa alcoolului, cu comportament dubios, cu antecedente penale şi cu obiecte periculoase la ele. Prin urmare, 65 dintre acestea au fost conduse la sediile poliţiei pentru identificare şi documentare, printre care patru minori.

La sfârşitul lunii octombrie, în cadrul unei investigaţii efectuate de RISE Moldova se menţiona că protestele din centrul oraşului Chişinău, organizate de partidul Şor, sunt de fapt gestionate de un grup de ofiţeri din cadrul Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB). Reprezentanţi ai formaţiunii susţin încă că „singurii lor stăpâni sunt cetăţeni ai Republicii Moldova”, iar investigaţia jurnalistică se bazează pe insinuări, potrivit NewsMaker.md.

Ministrul de interne moldovean Ana Revenco nu a exclus recent că provocările ar putea creşte în intensitate în perioada următoare în Republica Moldova.

La 4 noiembrie, poliţia moldoveană a întreprins percheziţii la reprezentanţi ai Partidului Şor. Procurorii au declarat că percheziţiile au avut loc într-un dosar privind pregătirea unor dezordini în masă, în perioada 18 septembrie-16 octombrie. Potrivit lor, mai multe persoane, între care tineri cu alură atletică, având şi cazier, au fost aduşi la Chişinău din diferite colţuri ale republicii la proteste pentru a instiga la violenţe şi comiterea de infracţiuni şi ilegalităţi.

 

 

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

Citește și...

1 comentariu

  1. In curand vor veni cu arme..si dreptul lor de a protesta..va fi o mare belea in stat!..Astia nu protesteaza…ataca statul…E o teorie de blegi..asta cu dreptul lor..
    O sa vedeti voi razboi in strada ..la un moment dat!