Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Muzeul Național de Artă din Timișoara ar avea nevoie de jandarmi alocați obiectivului, spune directorul instituției, Filip Petcu, informează Agenția de presă Rador, citată de Radio Timișoara.
Paza este asigurată, în acest moment, de agenți ai Direcției de Prestări Servicii din cadrul Consiliului Județean Timiș, care nu au dreptul de a purta arme de foc.
“În anul 2021 am început să lucrăm la o etapă de auditare și, ulterior, de proiectare a sistemului de securitate. Sistemul a fost reproiectat și avizat pe toate direcțiile de către autoritățile competente. Bineînțeles, au fost măsuri de securitate care s-au luat punctual pentru anumite expoziții, cum ar fi creșterea numărului de agenți pe linie de pază umană. S-a contractat o firmă privată care să asigure punctual paza pe anumite expoziții. De pildă la “Brauner”, la „Brâncuși”, precum și la „Caravaggio”, s-a suplimentat numărul standard de agenți, existat o cooperare cu Jandarmeria pentru etapa de transport, însă nu am avut deocamdată jandarmi alocați muzeului, cred că ar fi un lucru benefic să existe jandarmi”, spune Filip Petcu.
Directorul Muzeului de Artă a mai declarat că nu au existat tentative de furt. Singurul incident a fost înregistrat în perioada în mandatul precedent, când unui cetățean italian i s-a permis să intre în depozitele imobilului sub pretextul că face o muncă voluntară de fotograf.
Directorul MNAT susține că, la preluarea conducerii, a constatat că o lucrare a artistului Ingo Glass din patrimoniul muzeului lipsea. Ulterior, lucrarea a fost recuperată.