G4Media.ro

Directorul de universitate de stat cu venituri de bancher. Doar sporul lunar…

Directorul de universitate de stat cu venituri de bancher. Doar sporul lunar se ridică la 10.000 de lei. Angajatul care a dezvăluit valoarea sporului, cercetat disciplinar

Cu un salariu lunar brut de 13.000 de lei, la care se adaugă un spor lunar de 10.000 de lei și alte sporuri și sume care urcă veniturile lunare brute până la aproape 29.000 de lei, directorul general al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu este cel mai bine plătit angajat din instituțiile administrative publice din județ, dezvăluie publicația sibiană Turnul Sfatului. 

De fapt, veniturile sale le depășesc și pe cele ale președintelui României. Sporul lunar, precum și compensații salariale în valoare de 44.000 de lei încasate de Vasile Moțoc înaintea altor angajați ai Universității sibiene au făcut obiectul unor sesizări transmise autorităților centrale. Pentru angajatul care a semnat aceste sesizări, conducerea Universității a decis să înființeze o comisie de cercetare disciplinară.

Sporul lunar de aproximativ 10.000 de lei care a făcut inclusiv obiectul sesizărilor trimise la Minister și Guvern, precum și celelalte sporuri promite de Vasile Moțoc poartă, în lege, denumirea de compensație tranzitorie. Aceste compensații au înlocuit, de-a lungul timpului, sporurile pe care angajații din instituțiile publice le-au încasat.

”În 2005, când am venit eu la Universitate, o parte din angajați beneficiau de spor de confidențialitate, care era 50% din salariul de bază. Așa prevedea legea: dacă ai încetat activitatea, doi ani nu aveai voie să divulgi informații despre Universitate, ca și în domeniul privat, în corporații, unde se dă un spor de confidențialitate. După aceea, toți beneficiam de spor de stabilitate, care era 15% din salariul de bază. Pe măsura evoluției salarizării, aceste elemente au fost scoase și s-au înființat aceste compensații. Deci totul e pe lege”, arată Vasile Moțoc.

Că totul este legal susține și conducerea ULBS în răspunsul transmis la solicitarea Turnul Sfatului. ”În prezent, în cadrul instituției beneficiază de compensații tranzitorii un număr de 175 de salariați, personal didactic și didactic auxiliar, al căror cuantum variază între 11 lei – 12.453 lei”, arată reprezentanții ULBS, înainte de a enumera o serie de acte normative care au dus la situația acestor ”compensații tranzitorii”.

De notat că Universitatea Lucian Blaga ocupă abia locul 12 în topul celor mai bune universități din România. De remarcat că locul 12 aduna mai multe universități, care sunt la egalitate cu cel mai mic punctaj din clasamentul realizat de asociația cercetătorilor Ad Astra. Acestea sunt singurele universități din România, din cele peste 50, care apar și în clasamente internaționale.

Citește integral pe turnulsfatului.ro

Sursa Foto: Turnul Sfatului

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

19 comentarii

  1. La AC în Bucuresti o fi altfel… ca rectorii aia publica foi matricole ale studentilor in presa in loc sa-si vada de salarii. Poate au totuși proiecte cu sifonare.
    (Automatica și Calculatoare, poli)

  2. Daca il cauti in CNSAS sigur gasesti ceva, omu era obisnuit cu functiile importante / banoase de pe vremea raposatului …

  3. Exact ca în cazul comunismului! Toată lumea știa de torturi, dar după 89 uitaseră toți. Nu știm noi acum ca 95%din universități sunt nule? Sunt doar feude a unor ciocoi? Mergeți și dați-le la studenți si profesori teste de generala. În schimb, pe hârtie, performantele întrec oriceuniversitate din vest. Dar în continuare le numim universități. Genitorul lor a fost A. Bondrea. Nu cred ca toată lumea trebuie sa aibă acces la universitate. Sunt profesori carenu știu sa predea un curs, citesc după Powerpoint,in numele modernismului.

    • Corect !
      Romania ar trebui sa rămână doar cu 4-5 universități, celelalte desființate imediat. Tradiția lor e practic nulă, nivelul profesorilor și al absolvenților sub orice critică. Nici in 100 de ani nu vor ocupa o poziție relativ decentă în clasamentele internaționale serioase.
      La fel cu așa-zisele Institute de Cercetare, cu diversele „Academii” etc.
      Mașinării extrem de eficiente in sifonarea nerusinata de bani de la Buget.
      Și nu puțini !

  4. De ce a ramas Nea Vasile pe post:
    a) a furat impreuna cu persoane din actuala conducere
    b) a dat spaga pentru a nu fi destituit (cui??)
    c) s-a inspirat de la Serban Nicolae si a zis: Am o poza cu dumneavoastra cand faceti sex anal
    d) toate variantele de mai sus

  5. Cine a avut pana de curand cel mai mare Salaiu de bugetar din Romania:
    „Bugetarul cu cel mai mare salariu din aparatul de stat românesc. Ce venit lunar câștiga.
    Ovidiu Badea, considerat un adevărat bugetar de lux, primea un salariu de 10 ori mai mare decât al președintelui Klaus Iohannis.
    Badea a fost președintele Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” până la finele lunii decembrie 2019, când PNL a preluat Guvernarea de la PSD. Badea avea un salariu de 1.943.000 lei pe an. Adică peste 38.000 de dolari pe lună.
    La salariul acesta, probabil că a fost un lider mondial în cercetarea în silvicultură, scrie Libertatea.
    Prin comparație, președintele Klaus Iohannis încasează un salariu de 133.879 lei pe an.
    Astfel, Badea câștigă de peste 10 ori mai mulți bani decât președintele României.
    Bugetarul cu cel mai mare salariu din România a fost demis.
    Ovidiu Badea, directorul general al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură, a fost înlocuit din funcție, după ce Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat încetarea delegării atribuțiilor acestuia. Instituția pe care a condus-o a înregistrat o pierdere de aproape șase milioane de lei, transmite Agerpres.

    „Motivul acestei întâlniri îl reprezintă decizia pe care am luat-o referitoare la încetarea delegării atribuțiilor de director general la Insititutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură, este vorba despre domnul Ovidiu Badea.

    Am luat această decizie în urma numeroaselor petiții pe care le-am primit la Ministerul Educației și Cercetării, dar și din cauza unor semnale pe care le-am primit din partea presei. Totodată, această decizie s-a concretizat în urma controlului pe care l-am dispus, la Institut, și în urma constatărilor Corpului de Control”, a anunţat Monica Anisie, în data de 17 decembrie 2019.

    Anisie a transmis că s-a constatat cum Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură a înregistrat o pierdere de 5,9 milioane lei. „Totodată, cu toții am aflat de celebra cifră de 38, 6 milioane de metri cubi de lemn recoltat anual din pădurile României, cu 20 de milioane de metri mai mult decât datele pe care le avem de la INS.

    Consider că este inadmisibil că la mai bine de 1 an de la terminarea inventarului forestier național ciclul 2, Institutul de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură să nu poată să avizeze o valoare finală a volumului de lemn recoltat din pădurile României” a mai spus Anisie.

    Un Stat varza, mai rau ca-n tarile bananiere!!!

  6. Asta e doar unul dintre cei descoperiti, despre care aflam azi, dar sunt MULTI bugetari „uitati” de Autoritatile Statului roman, varza e acest Stat, care au Venituri totale SFIDATOARE de la Bugetul Romaniei!
    Si NU ii deranjeaza nici o autoritate, pana cand un cetatean curajos(ulterior anchetat(!), nu sesizeaza Autoritatile sau presa!
    Rusine!!!
    In general, Sporurile bugetarilor sunt uriase si mai rau, sunt scapae de sub CONROLUL Statului!
    Fiecare Institutie si-a pus ce Sporuri cate a vrut si CAT le-a vrut de mari!
    NIMENI nu ii deranjeaza!
    Credeti ca acum Guv Catu va „analiza” Sporurile, cum a promis Catu zilele trecute cand a fost intrebat de Sporul de 30%(!) dat de Guv Orban anul trecut Angajatilor Prefecturilor, „aflati in prima linie in lupta cu COVID 19”, spor din care au primit inclusiv Soferii si femeile de serviciu!?
    NU, vor ramane la fel, neschimbate, dimpotriva, isi vor pune noi si noi Sporuri, BANII publici sunt la dispozitia bugetarilor!

  7. Sorinele, Sorinele, noi te-am votat nu doar pentru ca erai chiorul in tara orbilor, dar si pentru ca ai promis ca faci curatenie! Acum, ce facem? Repede l-ai adus pe Cheliuta in Rectorat, stati toata ziua bot in bot, iar golanii batrani continua sa fure de sub fundul vostru! Pai, asa ne-a fost vorba? Zi drept, cu ce te are la mana Vasile?

  8. Actualul Rector tolereaza in continuare dinozauri corupti. Daca o va tine tot asa, va fi rector de un mandat si atat. RecTorul ZERO, asa il numim pana acum! I-a crescut doar aroganta, nu stie sa se apropie de studenti si de cadrele didactice tinere… Felicitari G4 pentru demers!

  9. Functia de director administrativ trebuie inlocuita cu cea de administrator. Este doar universitate care are rector si prorectori, nu este societate comercială.

    • Am o adeverinta de salariat (de la universitate) semnata de 4 persoane. Una este director administrativ, alta este director general administrativ. Da’ universitatea n-are bani pentru plata cu ora…

  10. La privat nu e spor de confidentialitate ci semnezi un angajament de confidentialitate care prevede penalitati. E o mare diferenta.

  11. Cat de decrepit sa fii ca sa iti trimiti subordonatul in comisia de disciplina pentru asa ceva? Ce institutie de securisti imbacsiti!

  12. Inca unul si mai si:
    „Rasfatatul Statului.
    Seful Institutului National de Statistica catiga, LUNAR, 14 salarii minime pe economie. A avut si cate 5 surse de venit din bani publici.
    Tudorel Andrei, directorul Institutului National de Statistica (INS) a avut, in 2019, 7(SAPTE!!!!) Surse de Venit, ceea ce i-au adus in conturi peste 400.000 de lei, circa 33.500 de LEI/Luna, adica peste 14 salarii minime pe economie.

    Tudorel Andrei este presedintele Institutului National de Statistica (INS) din anul 2013. Andrei a terminat Facultatea de Cibernetica in cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) si Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti, apoi si-a luat doctoratul in economie. A intrat in sistemul de invatamant universitar in 1991, iar din 2003 este profesor universitar la ASE. In perioada 2002-2005 a fost director in Ministerul Administratiei si Internelor.

    Impreuna cu sotia, are 2 terenuri intravilane, 2apartamente, 1 casa in Bucuresti si 3 autoturisme. In conturi are circa 25.000 de euro si 27.000 de lei. In ultimul an a acordat un imprumut de 50.000 de euro.

    Anul trecut, Andrei a avut nu mai putin de 7 SURSE de venit: 116.808 lei de la INS, 136.428 pentru activitatea didactica si de cercetare realizata la ASE, 58.404 lei pentru ca este membru in Consiliul de Programare Economica al Comisiei Nationale de Prognoza, 15.462 de lei, o indemnizatie de la Biroul Electoral Central, 4.763 de lei, pentru ca este membru in Comisia Permanenta a Consiliului National al Persoanelor Varstnice.

    El a mai obtinut 4.700 de euro de la Universitatea Paris Dauphinne si 48.000 de lei, de la ASE, drepturi salariale in baza unei sentinte judecatoresti. Astfel, in 2019, el a incasat peste 400.000 de lei, circa 33.500 de lei pe luna, adica peste 14 salarii minime pe economie.

    Legea romana permite cumularea mai multor functii, dar durata maxima a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare. O parte din angajatii institutiilor statului detin, insa, 3 sau chiar 5 functii, de pe urma carora aduna indemnizatiile.”

    Un supraom!!!
    Si ca el sunt multi!!!!
    Si NU ii intreaba nimeni de LEGE!
    Mai spera acreva ca vreodata vreun partid sau colaitie va SCHIMBA asta!?
    NICIODATA!!!!
    Sunt oamenii lor la nevoie, seful INS era omul lui Dragnea, din PIX urca si cobora ce-i spunea Dragnea!!!

  13. Schimbăm Legea asta nenorocită care le crează atâtea sporuri nesimțiților.

  14. Nu este echitabil, sigur. Dar despre Alexandru Cumpanasu care nici măcar nu are facultatea absolvită și a făcut sute de mii de euro din bani publici, dăruiți de indivizi corupți din ministere (de ce nu-i investighează nimeni pe ăștia??) pentru niște bălării și povești irelevante, unele de un copy-paste strigător la cer, nimeni nu mai zice nimic sau nu încearcă să recupereze banii?

  15. PROSTIMEA STA CU OCHII LA TEMBELIZOARELE SECURISTILOR SI PENALILOR.

    IN TIMPUL ASTA CASTELE ISI UMPLU BUZUNARELE!

    STITI CAT IA CEL CARE I-A SEMNAT DIPLOMA DE NEPLAGIATOR legiuitorului iordache, presedintele academiei ? 500000 LEI/AN NUMAI DE LA ACADEMIE.

    SA AIBA SI romania MILIONARI.

  16. ce se-ntampla? interesant ce bine poti fi platit de stat ca „director” general ..al unei universitati! trebuie sa iau un paharel din vechiul meu bourbon, double oaked, tennessee made. si ‘geaba dna Lili cauta, ne scrie de unul sau altul! stiu foarte bine ministrii pe domeniul respectiv und se duc banii. „cercetare de top” in silvicultura, medicina, academicieni in toate domeniile, inflatie de „phD”, am putea crede ca Romania este izvorul stiintei. noi am fi putut creea un vaccin, pe hartie, avem cea mai tare industrie forestiera, farmaceutica, it… n-asa nene Iancule

  17. Danuta, tu tot nu te potolesti! Poate te raspopesc astia de tot, gogosico!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.