Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, John Ratcliffe, a avut o întâlnire la Caracas cu preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, scrie vineri publicaţia New York Times, citând un oficial american, transmite agenţia de știri Reuters, informație preluată de Agerpres.
Această agenţie de presă nu a putut verifica imediat informaţiile cu privire la întâlnirea despre care New York Times afirmă că a avut loc joi şi nici Casa Albă nu i-a răspuns unei cereri de a comenta relatarea.
John Ratcliffe s-a întâlnit cu preşedinta Delcy Rodriguez la ordinul preşedintelui american Donald Trump, pentru „a transmite mesajul că Statele Unite doresc o relaţie de colaborare îmbunătăţită”, conform publicaţiei citate.
Discuţia a abordat colaborarea între serviciile de informaţii, stabilitatea economică şi necesitatea de a lua măsuri pentru ca Venezuela să nu mai fie „un refugiu sigur pentru adversarii Americii, în special pentru narcotraficanţi”, notează aceeaşi publicaţie.
În perioada cât a fost vicepreşedintă a Venezuelei, Delcy Rodriguez a fost implicată în negocieri cu emisarul special american Richard Grenell asupra unei înţelegeri prin care preşedintele venezuelean Nicolas Maduro să părăsească de bunăvoie puterea, potrivit New York Times.
Capturat pe 3 ianuarie de un comando american la Caracas, Nicolas Maduro a fost adus în SUA şi este judecat în prezent de un tribunal american pentru trafic cu droguri. Trump nu a exclus noi operaţiuni militare împotriva Venezuelei şi a ameninţat-o pe Delcy Rodriguez că „va plăti mai scump ca Maduro” dacă „nu va face ceea ce trebuie”.
Vicepreşedintă şi aliată a lui Maduro, Delcy Rodriguez denunţase anterior „răpirea” acestuia de către SUA şi a promis că nu va permite ca Venezuela să devină colonia nimănui, în timp ce Trump râvneşte la vastele resurse petroliere ale Venezuelei.
Totuşi, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat joi că Delcy Rodriguez a îndeplinit până în prezent „toate cererile” Washingtonului. „Preşedintele (Trump) este mulţumit de ceea ce vede şi speră că această cooperare va continua”, a adăugat ea.
Conform unei surse citate de AFP, Statele Unite au finalizat o primă vânzare de petrol venezuelean pe piaţa internaţională, după ce Trump a anunţat săptămâna trecută că „autorităţile interimare din Venezuela urmează să transfere Statelor Unite între 30 şi 50 de milioane de barili de petrol supus sancţiunilor şi de înaltă calitate”.