Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Directorii Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan și Marius Negru, au fost revocaţi din funcţii, marţi, de Consiliul de Supraveghere al companiei, anunță Reporter24.
Ei se află acum în preaviz, 20 de zile, perioadă când oricum le expirau mandatele, în luna februarie.
Astfel, președintele Directoratului, Daniel Burlan, a primit preaviz până la data de 12 februarie, cât oricum îi expira mandatul, iar Marius Negru a primit preaviz până pe 13 februarie, când se asemenea îi înceta oricum contractul de mandat, informează jurnaliștii din Olt.
Ministrul Energiei Virgil Popescu i-a cerut demisia lui Daniel Burlan, însă acesta a răspuns că nu şi va depune mandatul, deoarece nu se consideră vinovat cu nimic.
În urmă cu două săptămâni, trei angajaţi ai CE Oltenia au murit, după ce vehiculul cu care erau transportaţi spre Cariera Jilţ Sud din Mătăsari s-a răsturnat, pe un pod din incintă. Alte 10 persoane au fost rănite.
Cine era responsabil cu protectia muncii,sanatatea si securitatea in munca sa plece, iar daca si sefii lui stiau precaritatile de acolo sa plece si acestia.Si s a mearga si la puscarie!
Ce elegant. I-au sanctionat cu incheierea contractului la finalul contractului. E ca un fel de recunoastere a muncii competente depuse. Intre timp mortii cu mortii.
Revocare electorala!
De ce nu pleacă necalificatul de Popescu, primul ?
Dar, pana la moartea celor 3 oameni nevinovati, ce a FACUT acest Consiliu de Supravegere, ce a „supravegheat”?!
Nimic!
Maine poimaine, PSD va numi alti politruci in locul celor 3, are PSDul din plin fini, cumetri sau nepoti, de acelasi „calibru” clientelar: incompetenti si supusi partidului!
Dar, pana la moartea celor 3 oameni nevinovati, ce a FACUT acest Consiliu de Supravegere, ce a „supravegheat”?!
Nimic!
Maine poimaine, PSD sau PNL va numi alti politruci in locul celor 3, are PSDul din plin fini, cumetri sau nepoti, de acelasi „calibru” clientelar: incompetenti si supusi partidului!
„Moartea celor 3 mineri: Cum a pus ministrul Virgil Popescu un agent de vânzări medicamente, „liberal de bază”, în Consiliul de Supraveghere al CEOltenia.
18 ianuarie 2023.
Moartea celor 3 muncitori de la exploatarea Jilț Sud din Gorj, care ține de Complexul Energetic Oltenia, a adus informații noi, de la oamenii din interior, despre felul în care este condusă compania de stat.
Presedintele Consiliului de supraveghere Alexandru Marcoci, 38 ani, fără experiență în domeniul energiei a intrat în PNL Mehedinți, a ajuns consilier județean și apoi la CE Oltenia.
Acum, angajații amendează dublul standard al ministrului.
„Exercită controlul asupra conducerii societății”
„Foarte bine că directorii numiți de el au plecat”, spun aceștia.
„Însă ministrul Popescu a făcut o declarație plină de ipocrizie. El și-a pus «umbra», omul de paie, drept Președinte al Consiliului de supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, un om fără pregătire în domeniu”, spun sursele ziarului.
Ei se referă la Alexandru Marcoci, 38 ani, liberal care în 2020 a ajuns membru al Consiliului de supraveghere din CEO. Apoi a fost numit Președinte al forului de supraveghere.
Printre atribuțiile Consiliul de Supraveghere se numără și „exercitarea controlul asupra modului în care se conduce societatea”.
Concitadinul lui Virgil Popescu.
Ce a făcut Marcoci până la 35 ani, când a ajuns la CE Oltenia?
El și-a obținut licența la Universitatea din București, Facultatea de Geografie, ca analist teritorial – cartografie, topografie, cadastru. Î
n acest sens a fost și administrator (2008-2009) al unei firme de profil din orașul natal, Drobeta-Turnu Severin, locul din care provine și ministrul Virgil Popescu.
Din 2009, cariera sa ia o altă turnură. Ajunge agent de vânzări la mai multe companii farmaceutice și face asta până în 2016.
Apoi se înscrie în PNL, filiala Mehedinți. Din poziția de reprezentant vânzări la Terapia Cluj ajunge să participe la alegeri și e ales consilier județean.
Cu un bonus în 2020, după aproape 3 ani la CEO: în paralel ajunge și secretar de stat la Ministerul de Interne, numit din decembrie 2022.
Invitat la nunta fficei ministrului
În septembrie 2022, numele lui Marcoci apare într-o investigație Captura denumită „Marea cumetrie din energie”, despre ministrul Virgil Popescu.”
Moartea celor 3 mineri: Cum a pus ministrul Virgil Popescu un agent de vânzări medicamente, „liberal de bază”, în Consiliul de Supraveghere al CEOltenia.
https://www.libertatea.ro/stiri/moartea-celor-3-mineri-cum-a-ajuns-un-agent-de-vanzari-medicamente-liberal-de-baza-in-consiliul-de-supraveghere-a-ceo-4416681